(predică ținută în 20.08.2017 – variantă prescurtată)

„Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții” – Efeseni 6:18

Ce anume este dinamic aici? Iată ce mi-a sărit în ochi când am predicat din acest pasaj în Nicaragua. Cum se îmbină rugăciunea cu vegherea? Priviți în Coloseni:

„Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri.” – Coloseni 4:2

Înseamnă să fii vigilent în rugăciune, să stai în alertă.

Acum, întorcându-ne la Efeseni: Cum trebuie să veghez în rugăciunile mele? Ce înseamnă acest lucru? Nu e așa că a veghea înseamnă să fii atent, prudent, precaut, circumspect, vigilent? Dar de ce să fiu așa? Pentru ce anume să veghez din punct de vedere spiritual? Pentru ce anume să fiu vigilent?

Aș dori să încep prin a vă aminti o întâmplare pe care mulți dintre voi ați mai auzit-o. Un frate ne-a vorbit acum câțiva ani la conferința din Denton cum a mers într-o țară greu de pătruns din Asia, căutând să slujească biserica subterană de acolo. Soția mea și cu mine am stat la masă cu el și el ne-a relatat încă o dată întreaga întâmplare. Ne-a povestit că a fost în casa unui pastor dintr-o biserică subterană de acolo și acest pastor i-a relatat despre persecuția de acolo, cum unii dintre cei care își spuneau creștini au căzut de la credință, alții au fugit din țară, alții au dispărut fără urmă, iar despre alții se știa sigur că fuseseră uciși, martirizați pentru credința lor. Așa că biserica era în mijlocul acestei situații. Și în timp ce acel pastor îi relata aceste lucruri, o frică neobișnuită l-a cuprins pe acest frate. Și el ne-a spus că în acea țară ceea ce se întâmplă de regulă este că vine o mașină neagră și oprește lângă tine, câțiva inși ies din ea, te trag înăuntru și pur și simplu dispari. Uneori familia nici nu știe ce s-a întâmplat. Alteori trec ani de zile până află că ai fost executat sau ești în închisoare. Și deci, în timp ce acel pastor îi povestea aceste lucruri, l-a cuprins o frică neobișnuită. Și pe când fratele nostru se pregătea să plece, acel pastor i-a spus: „Aș vrea să mă rog pentru tine.” Și s-a rugat pentru protecția fratelui. Iar el s-a întrebat: „De ce?? De ce vrea să se roage în mod specific pentru protecția mea?” Și acest lucru i-a alimentat și mai mult acea frică. Spunea că a plecat de la acel pastor și mergea pe stradă pur și simplu cuprins de frică. Se tot uita peste umăr așteptându-se ca una din acele mașini să se oprească în dreptul lui și să îl răpească. Și cum mergea așa pe stradă, cuprins de acea frică, dintr-o dată i s-au deschis ochii în lumea spirituală – acum, puteți să spuneți ce doriți despre acest lucru; avem relatări în Scriptură despre astfel de întâmplări – deci i s-au deschis ochii și, doar pentru un moment, a văzut în lumea spirituală. Și spunea că a văzut ființe îngerești care îl înconjurau de jur înprejur, levitând la o jumătate de metru de la sol, toți strânși împrejurul lui, dar și pe clădiri și pe un pasaj pe sub care a trecut. Toți mergeau inainte și un lucru pe care l-a menționat a fost că niciunul nu se uita la el, toți se uitau înainte, la orizont, veghind, ca și când se uitau după ceva anume. Acest amănunt mi-a rămas totdeauna în minte. Ei vegheau.

Vedeți, acesta este conceptul pe care îl avem aici. „Vegheați”, fiți vigilenți. Iată deci relatarea acestui om căruia Dumnezeu i-a dat pentru un moment această viziune în lumea spirituală pentru a-l liniști, pentru a-i arăta că era cu el.

Îngerii veghează. Ei erau de jur împrejurul lui și toți priveau spre orizont cu un scop. Vegheau.

Acum aș vrea să mergem în Noul Testament, în Grădina Ghetsimani, pentru că această idee apare și acolo.

„A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să Se întristeze și să Se mâhnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine.” Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pământ și S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.” Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind și a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine! Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită.” – Matei 26:37-41

Gândiți-vă la următorul lucru: împărățiile spirituale sunt în mișcare. Fiul lui Dumnezeu stă față în față cu realitățile crucii. Sufletul Lui este cuprins de o întristare de moarte. Duhul Lui aproape că este despărțit de trup din cauza agoniei atât de mari. Acesta este ajunul punctului culminant al istoriei răscumpărării. Satan are ochii ațintiți asupra lui Isus Hristos manevrând prin Iuda să Îl distrugă. Acesta este ceasul puterii întunericului. Cele mai colosale evenimente ale istoriei umane sunt în plină desfășurare. Un înger este trimis să Îl întărească pe Isus. În câteva ore, Cel ce n-a cunoscut păcat va deveni păcat, iar ciocanul mâniei lui Dumnezeu va cădea asupra Lui. IAR UCENICII DORM! Bătălia pentru mântuirea poporului lui Dumnezeu se dezlănțuie, iar ei dorm. Salvatorul lor, cel mai apropiat prieten al lor, Domnul lor, Dumnezeul lor, se află într-un cumplit conflict sufletesc. Transpirația I se preface în stropi mari de sânge care cad pe pământ. Sufletele acestor ucenici depind întru totul de evenimentele care se desfășoară acum. Eșuarea lui Hristos ar însemna osânda lor veșnică, pierzarea lor pentru totdeauna. Iar acești oameni visează în somnul lor.

Doresc să vă predic acest mesaj din teama ca nu cumva, așa cum au făcut ucenicii în Grădina Ghetsimani, să cădem și noi în adormire și să nu veghem. Lupta este dezlănțuită și să ne ferească Dumnezeu să fim găsiți dormind. Cineva spune, „Scoală-te, ești sub atac!” Și, ca și atunci când cineva este trezit brusc dintr-un somn adânc, suntem buimaci și spunem: „Ce? Despre ce vorbești? Război??” Și stăm acolo zăpăciți și confuzi, nefiind siguri ce e mai real: visul sau câmpul de război.

Îngerii despre care vorbeam mai înainte nu dormeau. Ei vegheau, erau vigilenți!

Observați ce spune Domnul nostru: „rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine” (Matei 26:38). Este uimitor: „vegheați împreună cu Mine”. Asta pare să facă Domnul nostru în Grădina Ghetsimani? Să vegheze? Eu găsesc că El suferă. Sângerează. Pledează. Se luptă cu Tatăl Lui în rugăciune. E căzut cu fața la pământ. Un înger Îi slujește. El îi mustră pe ucenici pentru că dorm. Dar unde apare El veghind? Observați versetul 40: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine?”. Vedeți, exact asta spune El că face. El spune că VEGHEAZĂ. Cu siguranță că versetul 41 este cheia, nu-i așa? „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită.” Asta făcea El. Rugăciunile Lui, modul în care se ruga – acolo era vegherea. El nu veghea uitându-se prin grădină să vadă când apar oamenii cu torțele ca să Îl aresteze. Nu așa a vegheat El. Spune: „Vegheați și rugați-vă.”

Scriptura, peste tot, confirmă acest lucru:

Luca 21:36 – „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă”

Efeseni 6:18 – „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune”

Coloseni 4:2 – „Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri.”

Noi trebuie să fim vigilenți și treji la realitățile din jurul nostru și să ne rugăm potrivit cu acele realități.

Cum se potrivesc aceste lucruri laolaltă? Fraților, cred că modul în care se potrivesc ele împreună este acesta: nu e vorba atât de mult de faptul că pe măsură ce ne rugăm Dumnezeu ne trezește; ci cred că problema e că noi avem nevoie să ni se aducă aminte de războiul în care ne aflăm. Avem nevoie să ni se aducă aminte realitatea. Și cu acea realitate în minte mergem apoi la rugăciune. Iar rugăciunile noastre vor reflecta realitatea situației.

Vedeți, noi ne putem ruga fără să veghem. Cu alte cuvinte, noi uităm. Ne trăim viața… Cei necăsătoriți, tot ce vă rugați este să vă căsătoriți. Mergi prin viață doar cerând lui Dumnezeu: dă-mi, dă-mi, dă-mi. Nu am cutare sau cutare lucru; mă doare genunchiul, Te rog să îl vindeci. Și vedeți, asta înseamnă să dormi. Ascultați-mă, când oamenii sunt într-un război, ei stau înarmați, stau vigilenți și veghetori. A deveni neglijent sau a pune garda jos înseamnă a deveni mort. Când zboară gloanțele și explodează bombele și bubuie artileria și avioanele șuieră deasupra capului și oamenii mor… nu e timp de dormit. Oamenii sunt în gardă. Sunt disperați… vigilenți. Dar când presupunem că nu este niciun război, nicio bătălie, atunci dormim, ne jucăm, ne relaxăm și o luăm ușor. Oamenii se destind atunci când cred că războiul a trecut. Dar războiul NU a trecut. Dumnezeu să ne ajute să simțim că suntem sub atac. Domnul nostru ne cheamă să VEGHEM… să fim vigilenți, și există motive să fim așa.

Apocalipsa 12 este un pasaj important pentru a ne aminti despre realitatea în care ne aflăm:

„Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit diavolul și Satana, acela care înșeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.” – v.9

„De aceea bucurați-vă, ceruri și voi care locuiți în ceruri! Vai de voi, pământ și mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme.” – v.12

Vedeți unde a fost aruncat diavolul? Pe pământ. Acolo unde suntem noi. Isus chiar spune uneia dintre biserici: „Știu unde locuiești: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei.” Diavolul este aici și el e plin de mânie pentru că știe că timpul lui e scurt.

„Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos.” – v.17

Observați că mânia diavolului nu este ca un uragan care nu face deosebire, care rade tot ce îi stă în cale. Mânia lui este direcționată către o țintă precisă. El a declarat război poporului lui Dumnezeu, Biserica. Și este timpul ca tu și cu mine să ne trezim la această realitate.

Pleci din acest loc, intri în mașină, mergi acasă, iei masa, viața merge mai departe. Ieși afară în lume în această săptămână, apoi revii acasă, ai timpul devoțional. Dar ceea ce spune Scriptura este că atunci când te rogi, trebuie să te rogi cu această realitate în minte. Cum vom fi noi vigilenți și veghetori? Asta se întâmplă atunci când te pui pe genunchi și ești cuprins de această realitate că există un dușman, iar mânia lui este îndreptată spre tine. Și atunci când ești conștient de acest lucru și realizezi că există o bătălie spirituală care se dă și ești cuprins de acea realitate, atunci vii la rugăciune și rugăciunile tale sunt vigilente, veghetoare. Cu alte cuvinte, tu te rogi cu o minte care este trezită la aceste realități. Așa că nu te mai rogi pentru lucruri ridicole, care nu contează, cum ar fi ca echipa Cowboys să câștige meciul. Ci te rogi având în vedere realitățile acestui război.

Pavel știa această realitate: „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.” (Efeseni 6:10-12).

NOI nu ne luptăm împotriva cărnii și a sângelui. Acest „NOI” de aici sunt creștinii. Noi suntem cei care suntem în război împotriva tuturor acestor puteri cosmice ale întunericului acestui veac, a tuturor acestor duhuri ale răutății din locurile cerești. Noi ne luptăm cu îngeri, iar ei au UNELTIRI. De aceea trebuie să ne rugăm. Avem nevoie disperată de Dumnezeul cel Viu.

O, dacă am avea ochi să vedem în lumea spirituală, așa cum a văzut acel frate al nostru despre care vorbeam la început. Am vedea demoni smulgând sămânța Evangheliei, am vedea demoni veghind casele noastre și infiltrându-se la locul nostru de muncă. În versetul din Efeseni 6 spune: „ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului.” Care sunt uneltirile lui? Pavel spune în 2 Corinteni 2:11: „ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câștig de la noi, căci nu suntem în neștiință despre planurile lui.” El are planuri. Are uneltiri. El este în război cu noi. El dorește să ne osândească și să ne distrugă. El este crud și fără milă. Vrea să ne distrugă complet. Și-ar dori să ne vadă în iad. Îi face plăcere să chinuie sufletele și să le vadă aruncate în flăcări. Toată ființa sa e pusă pe a ucide și pe a distruge. El este tatăl minciunilor și un ucigaș de la bun început. El i-a ucis pe pimii noștri părinți și ne-ar ucide și pe noi cu minciunile lui. Și ne-ar ucide familiile și tot orașul. Nu spun aceste lucruri ca să vă sperii, ci să vă chem la luptă… și să vegheați în rugăciune.

Creștine, nu umbla cu capul în nori ca restul lumii. Aceasta nu este o fantezie… lumea este cea care trăiește în tărâmul fanteziei urmăririi banilor, a faimei, a confortului, a siguranței și a pensionării… timp în care este cu totul inconștientă de existența și prezența împărățiilor spirituale, de salvarea sufletelor, de pierzarea sufletelor, de rai și iad, de ziua judecății care se apropie, de forțele spirituale ale întunericului și de Hristosul Măreț care înaintează biruitor și ca să biruiască. Așa stau lucrurile cu adevărat. Există realmente un diavol. El chiar dă târcoale căutând să devoreze… și el este periculos.

Există un singur lucru de care se teme dușmanul nostru. Un singur lucru care îl face pe diavol să strige îngrozit. Știți care este acel lucru? Dumnezeul arătat în trup. Ați citit vreodată cum au răspuns demonii când a apărut Isus? Dumnezeu în manifestare umană a avut un efect interesant asupra îngerilor căzuți. Ați observat? „Nu ne arunca în Adânc înainte de vreme! Ai venit să ne pierzi?” au strigat ei. Trebuie să punem deoparte ideea ridicolă conform căreia Dumnezeu și diavolul sunt într-un fel de luptă de la egal la egal, luptând în parte ca doi boxeri care își dau lovituri unul altuia. Demonii aceia nici nu se gândesc să înceapă vreo luptă, ei doar încearcă să supraviețuiască. Numele lui Isus Hristos face să se cutremure temeliile iadului.

Noi vom fi periculoși doar dacă îi vom confrunta pe dușmanii noștri cu nimic altceva decât cu puterea lui Dumnezeu. Diavolul nu se teme de clădirile bisericilor, de programe, de mulțimi de oameni, de conturi pline de bani, de întâlniri de rugăciune în care oamenii se roagă pentru probleme de sănătate și pentru dureri fizice de orice fel. Diavolul se teme de rugăciuni care dezlănțuie fulgerele Celui Preaînalt împotriva lui; el se teme de Evanghelie; se teme de credință; se teme de neprihănire. Se teme când biserica se roagă pentru dragoste, pentru umilință, pentru unitate, pentru doctrine sănătoase, pentru ca oamenii să continue să fie prezenți la întâlnirile de rugăciune și să aibă un duh de rugăciune și să continue să postească și să se roage pentru întinderea Împărăției lui Hristos; când biserica se roagă pentru Evanghelie, pentru sufletele pierdute, pentru copii. Atunci este o stare de alertă, o stare de război.

Diavolul se teme de armele noastre de război doar atunci când, așa cum ne arată 2 Corinteni 10:4, ele sunt întărite de Dumnezeu pentru a surpa întăriturile. Singura rugăciune care este periculoasă este rugăciunea întărită de Dumnezeu. Ceea ce îl înspăimântă pe diavol este atunci când Dumnezeu se arată. Creștine, ești tu alert, vigilent, disperat? Te rogi tu în așa fel încât Dumnezeu se arată atunci când te rogi? Asta e tot ce contează. Creștine, ascultă-mă! Oricât de mult i-ar plăcea diavolului să te distrugă și să te ia cu el în iad… el nu poate face asta. Noi suntem în mâna Tatălui și nimeni nu ne poate smulge din acea mână… dar ascultă ce spun… cea mai mare biruință a diavolului asupra ta este să te ispitească să ajungi să nu mai fii periculos. El vrea ca tu să fii slab, fără putere, pentru că dacă nu ai putere, ești un nimic în fața lui. Poți avea toată doctrina corectă, poți merge la biserică în mod regulat și poți evita să te uiți la filme cu restricție de vârstă… dar ce sunt astea pentru el? Predicarea crucii lui Hristos, trăirea în neprihănire și agățarea disperată de Dumnezeu în credință, pe genunchi, de aceste lucruri se teme diavolul. Este o luptă, fraților… și noi trebuie să ne trezim la această realitate. Nu suntem în necunoștintă de șiretlicurile diavolului; el este un înșelător; metoda lui este minciuna. Prin înșelăciune și falsitate dezarmează el pe copiii lui Dumnezeu. „Ești prea ocupat ca să te rogi. Ești prea păcătos ca să te poți ruga. Ești prea obosit ca să te rogi. Alte lucruri sunt mai importante. Rugăciunea nu chiar funcționează. Dumnezeu nu este chiar așa de interesat de tine. Nu este niciun război, du-te înapoi și dormi.” Sau îți va spune, „Dumnezeu este suveran, așa că rugăciunea nu contează. O, rugăciunea nu poate fi necesară, nu poate fi periculoasă, pentru că Dumnezeu oricum va face ceea ce El intenționează să facă, indiferent dacă te rogi sau nu.” Acum ascultați-mă. Diavolul este cel care spune că rugăciunea nu contează, nu Dumnezeu!

Nu am citit niciunde în Noul Testament că creștinii au fost îndemnați să fie atenți pentru că în mod accidental s-au rugat prea mult… voi ați găsit așa ceva? V-ați întrebat vreodată de ce nu se găsește așa ceva? Pentru că niciun om nu se roagă prea mult. Niciunul nu veghează prea mult:

1 Corinteni 16:13 – Vegheați, fiți tari în credință, fiți oameni, întăriți-vă!

1 Petru 5:8 – Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.

Marcu 13:35-37 – Vegheați dar, pentru că nu știți când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopții, sau la cântarea cocoșilor, sau dimineața. Temeți-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheați!’

Problema noastră nu este că veghem prea mult sau că ne rugăm prea mult. Din contră, întotdeauna este opusul. Grijile, neglijența, oboseala, afacerile, indiferența… aceste lucruri încearcă întotdeauna să ne sugrume. Domnul nostru Isus ne avertizează să veghem și să ne rugăm. Acesta este cuvântul Lui către tesaloniceni, romani, coloseni, efeseni, filipeni.

1 Tesaloniceni 5:17 – Rugați-vă neîncetat.

Romani 12:12 – Stăruiți în rugăciune.

Coloseni 4:2 – Stăruiți în rugăciune.

Efeseni 6:18 – Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni.

Filipeni 4:6 – În orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.

Creștine, îți voi spune un lucru pe care NU ÎL POȚI face cu aceste versete. Nu poți să vii și să spui că rugăciunea nu contează. Nu poți spune că rugăciunea nu este atât de importantă. Nu poți spune că rugăciunea este opțională, sau că este nesemnificativă. Nu poți face asta.

Luca 18:1 – (oamenii) trebuie să se roage necurmat și să nu se lase.

Luca 21:36 – Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă.

Domnul să ne ajute, fraților! Când nu reușim să ne rugăm așa cum trebuie, nu este pentru că nu ne putem ruga; nu este pentru că nu există lucruri pentru care să ne rugăm; nu este pentru că nu am fost îndemnați să ne rugăm. Sunt convins că eșecul în a ne ruga se datorează în mare parte faptului că uităm că suntem în război. Fraților, să veghem și să ne rugăm ca și când viețile noastre depind de acest lucru.

Fiți vigilenți când vă rugați. Mergeți pe genunchi cu această gândire. Fiți disperați. Fiți luptători. Fiți precauți. Fiți alerți. Așa trebuie să luptăm această luptă. Există tot felul de alte armuri. Dar totul este legat de rugăciune și de a fi vigilenți în ea. Veghind în rugăciune. Vă amintiți ce spune Isus în Marcu 13? „Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheați!’”