Cântarea Cântărilor (Rugăciunea ca şi Comuniune)

Subiecte:
Categorie: Predici Complete, Video

Cântarea Cântărilor capitolul patru. Vreau să vă vorbesc despre rugăciune ca ceva mai mult decât doar mijlocire. Chiar ca ceva mai mult decât a primi har. Despre rugăciune ca părtăşie.

Cântarea Cântărilor 4:7 „Eşti desăvârşit de frumoasă, iubita mea, şi nu ai nici un cusur!” Ştiţi de ce puteţi intra în curţile lui Dumnezeu? Există un singur motiv: sângele Mielului. Mielul s-a dus la cruce şi a devenit blestemat de Dumnezeu. Şi Tatăl Lui s-a depărtat de El şi toată mânia Dumnezeului Atotputernic, care trebuia să fi căzut peste voi o veşnicie întreagă, a căzut pe Miel. Şi atunci când Mielul a murit, a împlinit dreptatea şi a liniştit mânia lui Dumnezeu. A plătit pentru fiecare păcat al vostru – trecut, prezent şi viitor. Toate i-au fost imputate Lui şi El le-a şters. A plătit pentru ele. Aşa că acum nu mai este nicio condamnare. Ca şi Estera, care a dorit atât de mult să intre în sala tronului, dar care a trebuit să facă asta cu frică, pentru că dacă regele nu îi întindea sceptrul, ea avea să moară. În Hristos, pentru credincios, sceptrul întotdeauna este întins; întotdeauna. El întotdeauna te vede ca, „Eşti desăvârşit de frumoasă, iubita mea, şi nu ai nici un cusur!” Acum, vreau să înţelegeţi ceva: justificarea, care vă va ajuta foarte foarte mult. Trebuie să înţelegeţi asta! Dacă ar exista un singur cusur în voi, aţi merge în iad. Vedeţi, Dumnezeu nu vă vede ca fiind suficient de păcătoşi ca să mergeţi în iad, iar apoi puţin mai buni, aşa ca să fiţi destul de păcătoşi, dar totuşi păstraţi. Apoi şi mai buni de atât, aşa că vă puteţi apropia un pic mai mult, şi apoi fără atât de multe păcate, încât vă puteţi apropia încă un pic, iar apoi şi mai puţine păcate, aşa că vă puteţi apropia şi mai mult. Vă duceţi în iad dacă aveţi un singur cusur, ceea ce trebuie să vă arate că dacă sunteţi invitaţi în sala tronului lui Dumnezeu este pentru că nu este niciun cusur în voi. Că sunteţi cu totul iubiţi, desăvârşiţi de tot şi de aceea puteţi veni la El. Chiar şi în ziua aceea în care păcătuiţi, iar nepăsarea inimii voastre nici măcar nu vă permite să vedeţi acele păcate, tot sunteţi iertaţi şi tot puteţi veni. Da, este nevoie de a trata acel păcat, dar ceea ce vreau să vedeţi este următorul lucru. Din pricina lui Hristos, eşti „desăvârşit de frumoasă”. Nu este niciun cusur în tine, şi dacă ar fi, nu ai putea veni. Acest lucru ar trebui să vă încurajeze foarte mult. Atunci când Dumnezeu se uită la voi… Ştiţi, aproape că avem acea viziune mecanică, acea viziune legală. Şi justificarea este, desigur, un lucru legal. Dar aproape că gândim despre Dumnezeu că, pentru ceea ce a făcut Isus, El trebuie să mă accepte acum. Şi nu este chiar aşa… ci pentru ceea ce a făcut Isus, Dumnezeu se uită la tine şi spune: „Eşti desăvârşit de frumoasă, iubita mea, şi nu ai nici un cusur!”

Vedeţi pasiunea? Vedeţi dragostea ce se găseşte acolo? Puteţi vedea dorinţa care este exprimată acolo? Nu puteţi pentru că nu aţi mai văzut asta niciunde altundeva. Trăim într-o lume condiţională. „Împlineşti condiţiile, eşti înăuntru. Nu împlineşti vreuna dintre condiţii, eşti afară”. Dar Hristos a împlinit toate condiţiile, aşa că atunci când Dumnezeu te priveşte, spune, „Eşti desăvârşit de frumoasă, iubita mea!” Şi trebuie să te vadă aşa, sau altfel vei merge în iad. Dar te vede aşa din pricina lui Hristos şi întotdeauna te vede în felul acesta! Dispoziţia lui faţă de tine nu se schimbă. Este atât de minunat ceea ce a făcut Hristos pentru noi! „Eşti desăvârşit de frumoasă, iubita mea, şi nu ai nici un cusur!” Aceasta ar trebui să fie cea mai mare încurajare pentru voi ca să vă rugaţi. Aceasta ar trebui să fie cea mai mare încurajare pentru ca să-i ceri lui Dumnezeu, “Cercetează-mă, Doamne. Arată-mi căile mele”. Aceasta ar trebui să fie cea mai mare încurajare pentru a-ţi mărturisi păcatele. Pentru că nu un judecător se apropie de voi şi niciodată nu va mai veni niciun judecător la voi, ci doar un Tată. Doar un Tată.

Cred că fratele Mike Maro e cel care îmi vorbea despre lucrul acesta, că nu eşti numai justificat; eşti şi adoptat. Ştiţi, atunci când cineva stă înaintea judecătorului şi judecătorul îl declară nevinovat, judecătorul nu îl invită să meargă acasă cu el. Dumnezeu nu numai că v-a justificat, v-a şi adoptat. Şi vă priveşte cu atâta dragoste, cu atâta afecţiune, şi cu atâta bucurie de ceea ce El a făcut posibil. Că din pricina puterii sângelui Mielului, atunci când te priveşte, eşti cu totul frumos, şi nu este niciun cusur.

Apoi spune, în versetul 8, „Vino cu mine din Liban, mireasa mea, vino cu mine din Liban! Coboară din vârful Amana, de pe culmea Senirului şi de pe Hermon; din hăţişurile leilor şi din munţii leoparzilor”. Dumnezeu întotdeauna îşi cheamă poporul să vină. Şi Satan întotdeauna spune, „Nu poţi merge. Uită-te la tine, cum ai putea să mergi? El ştie ce ai făcut. El îţi cunoaşte păcatele. Ştie cât de rău eşti. El cunoaşte împietrirea inimii tale. Nu merge la El!” Dar acestea sunt cuvintele mincinosului şi înşelătorului. Şi de multe ori îl credeţi pentru că este atât de greu să îl crezi pe Dumnezeu cu privire la dragostea Lui, pentru că dragostea Lui e atât de mare. Ştiţi, m-am săturat să le spun asta oamenilor care se îndoiesc de dragostea lui Dumnezeu.

Prietenii mei carismatici întotdeauna îmi spun că cel mai mare act de credinţă este să fii în stare să înviezi un mort. Şi eu le spun, „Pentru baptişti asta nu e nimic. Noi o facem în fiecare duminică”. Ei răspund, „A învia morţii… cine poate cu adevărat să învie morţii, are atât de multă credinţă!” Dar le spun, „Nu, acela nu este cel mai mare act de credinţă. Vreţi să ştiţi care este cel mai mare act de credinţă? Am să vă spun. Cel mai mare act de credinţă este atunci când creştinul se uită în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu şi vede toate eşecurile lui, iar apoi prin credinţă ştie că Dumnezeu îl iubeşte atât de mult cât El spune că îl iubeşte.” Asta este credinţă!

Pentru că trebuie să crezi ceva ce nu ai mai văzut niciunde în lumea asta! Nimeni nu este ca Dumnezeu şi dragostea nimănui nu este ca dragostea lui Dumnezeu. Şi atunci când îţi spune să vii, nu şti că Acel ce tocmai a vorbit ştie totul despre tine? Ştie tot ce ai făcut, tot ce vei face! Aşa că dacă spune „Vino”, atunci invitaţia este să vii. Şi atât de mulţi creştini stau departe de Dumnezeu, şi voi aţi făcut asta, nu-i aşa? Aţi încurcat-o rău de tot, aţi păcătuit grav. Şi te simţi condamnat, şi este bine. Şi te mărturiseşti, şi este bine. Apoi înţelegi că trebuie să stai departe de Dumnezeu pentru mai multe zile, până când acumulezi suficiente puncte pentru a te întoarce. Nu e adevărat. El spune, „Vino, vino, vino”.

Unul din lucrurile cele mai frumoase din viaţa mea a fost atunci când într-o zi în Peru, la etajul trei al unei case din Meaflordes, am ajuns să cred că Dumnezeu mă iubea cu adevărat. Că toate petele mele, toate cusururile mele, toate lucrurile pe care le-am făcut, toate erau şterse în Isus Hristos. Că El nu putea decât să mă iubească şi doar mă va iubi şi niciodată nu va înceta să mă iubească. Şi că eu nu ştiam atâtea despre mine însumi câte ştia El, şi totuşi mă iubeşte. Iuda spune aşa, „Ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu”. Acum, mulţi predicatori ar răstălmăci acest lucru şi l-ar transforma în legalism. „Trebuie să continui să-L iubeşti pe Dumnezeu”. Dar nu asta înseamnă!

Eu nu ştiu nimic despre plante, dar dacă îmi spui că ai o plantă care moare şi eu îţi zic, “Lasă-mă să mă uit la ea puţin.” Şi aş intra în casa ta, m-ai conduce în cameră, la dulap, înăuntrul căruia este întuneric beznă, şi ai deschide uşa şi planta ar fi acolo, ţi-as zice, „Uite, eu nu ştiu multe despre plante, dar pot să îţi spun un lucru, trebuie să-ţi ţii planta la lumina soarelui. Pentru că cu cât mai departe vei duce planta de soare, cu atât mai mult se va vesteji.” Pot să îţi spun, credinciosule, că asta este o problemă. Trebuie să te menţii în dragostea lui Dumnezeu. Cum faci asta? Prin credinţă. Cum faci asta? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. Probabil că unul dintre lucrurile care ar ajuta pe majoritatea persoanelor din această sală acum este să găsească fiecare verset din Biblie care vorbeşte despre dragostea nemărginită şi necondiţionată a lui Dumnezeu, să le memoreze, şi să mediteze asupra lui până ce îl va crede. Ţineţi-vă în recunoştinţă, continuaţi să recunoaşteţi, continuaţi să credeţi că Dumnezeu vă iubeşte atât de mult cât vă spune că o face şi nu vă veţi teme să veniţi în prezenţa Lui.

Dumnezeu spune, „Vino cu mine”. Dar priviţi ce mai spune, „Coboară”. „Coboară”. Suntem atât de plini de mândrie. Atât de plini de vanitate. Întotdeauna umblăm în locurile înalte unde nu este locul nostru. Firea noastră vrea să trăiască în vanitate, fascinaţi de mărunţişuri şi de lucruri care sclipesc şi zornăie, fascinaţi de lucruri care nu au importanţă. Îngrijoraţi de haine, şi de mici embleme pe ele. Îngrijoraţi de ce fel de maşină conducem. Îngrijoraţi dacă copilul joacă destule meciuri de fotbal pe săptămână. Îţi petreci fiecare clipă din viaţă în lucruri care nu au nicio importanţă! Şi termini distrus, frânt, îndurerat şi îngrijorat!

Iar Dumnezeu spune, „Hai şi cumpără de la mine. Vino, coboară. Coboară din acele locuri care nu te pot hrăni. Coboară din locurile care nu îţi pot face niciun bine. Coboară de la acele bestii periculoase.” Priviţi ce spune, „Din hăţişurile leilor şi din munţii leoparzilor, coboară”. Acestea sunt locuri periculoase; periculoase!

Frica este un lucru bun. Ar trebui să îţi fie frică de ceea ce lumea asta poate să îţi facă. Ar trebui să îţi fie frică de ceea ce păcatul îţi poate face, de ceea ce eul tău îţi poate face. Coboară. Depărtează-te de acestea! Şi depărtează-te de oamenii care sunt fascinaţi de ele. Dar spui, „Eu vreau să rămân cu ei ca să îi salvez”. Salvează-te pe tine însuţi acum; depărtează-te. Umblă cu persoane a căror ochi nu sunt răi, care nu sunt plini de întuneric, oameni care întotdeauna te conduc spre lucrurile veşnice. Problema este că aşa ar trebui să fie biserica. Dar pentru că evanghelia este atât de slabă, şi disciplina în biserică nu este practicată, biserica este plină de oameni răi care iubesc lucruri rele, şi este greu să găseşti în biserică pe cineva care să te conducă spre ceva veşnic! Este aproape ca în zilele lui Wesley şi Whitefield, când trebuia să mergi în biserică şi să îţi faci un ‘grup sfânt’. Coboară de la lucrurile acelea. Nu şti că în lăuntrul tău, în firea ta, firea ta are o capacitate puternică de a face un idol din absolut orice lucru? Firea poate să ia Biblia şi să o folosească să facă un idol din cunoştinţă, să facă un idol din lucrarea bisericii; să facă un idol din aproape orice, chiar şi din ceea ce este bun şi sfânt şi drept.

Spune, „Coboară”. Şi priviţi asta în versetul 9, “Mi-ai fermecat inima, sora mea, mireasa mea, mi-ai fermecat inima cu o singură privire a ochilor tăi”. Dacă asta nu vă face să vă rugaţi, nu ştiu ce altceva o va face. Ce îmi spune lucrul acesta? Fac aşa… şi poţi asculta inima Divină bătând mai repede, cu o singură privire a ochilor mei.

Bărbaţilor care sunteţi căsătoriţi, vă aduceţi aminte de soţia voastră, înainte de a vă căsători, că doar privea la voi în timp ce eraţi aşezaţi acolo în biserică, în partea cealaltă a sălii, şi parcă simţeaţi cum aproape leşinaţi. Vă amintiţi? Ar trebui să vă amintiţi. Ce se întâmplă cu voi? Ar trebui să fie tot aşa şi acum. Se uită la tine şi tu… Era puterea acestui lucru. Este un lucru periculos atunci când este o femeie străină, dar atunci când este femeia pe care Dumnezeu o are pentru tine şi te priveşte cu ochii aceia… inima ta cade pe podea şi ajunge rostogolindu-se până în faţa amvonului. Ăsta e un lucru bun! E puterea acestui lucru. Dumnezeu ne iubeşte atât de mult! Doar o privire a ochilor noştri către cer în rugăciune, şi inima-I bate mai tare; Îi bate mai tare.

Niciodată nu voi uita cum după ce s-a născut micuţul meu Ian… Eu am avut o copilărie foarte grea, în cel mai bun caz. Şi… când s-a născut micuţul meu, nu voi uita asta niciodată, era destul de mare, şi a ajuns la punctul în care putea să râdă şi să îmbrăţişeze şi să îşi ridice mâinile. Şi nu am să uit, stătea pe pat în camera de sus şi eu m-am apropiat de cameră, am intrat şi atunci când m-a văzut… Acum, trebuie să înţelegeţi, băieţelul meu poate să facă infarct doar la emoţia de a privi un perete alb. Dar s-a uitat la mine, şi în clipa în care s-a uitat la mine, a făcut… Nu era nicio îndoială în mintea acelui copilaş că tatăl lui nu va fugi la el, să-l ia, să-l ridice sus şi să-l îmbrăţişeze. Nicio îndoială. Vreau să spun, voi vorbiţi despre stima de sine… el nu avea nicio îndoială că era iubit! El ştia că doar trebuia să mă privească în felul acela şi mă dădea gata. Sper ca soţia mea să nu nască o fetiţă. Aş fi mort!

Ceea ce vreau să vedeţi este aceasta: cum credeţi că se întâmplă lucrurile acestea? Credeţi că provin din creaţie, sau că sunt născute în natura omului? De ce există lucrurile astea în creaţie? V-aţi întrebat asta vreodată? Dumnezeu le-a pus acolo. Şi de ce le-a făcut? Ca să ne spună despre El. Cum ai putea iubi un copil, cum ai îndrăzni să crezi că tu iubeşti un copil mai mult decât te iubeşte Dumnezeu pe tine! Nici nu poţi începe măcar să înţelegi… doar o privire în sus! Dar spui, „Ah, frate Paul, nu înţelegi”. Fiule, tu nu înţelegi cât de puternic este sângele lui Isus Hristos. Doar o privire…

Vedeţi, despre frica de Domnul, trebuie să înţelegeţi asta. Unui băieţel poate să-i fie frică de tatăl său, pentru că într-o zi aleargă la tatăl său cu un desen pe care l-a făcut şi spune, „Uite, tată”. Tatăl său ia desenul şi spune, ”Ah, e absolut minunat”. Şi băieţelul continuă cu ale lui, se joacă, e fericit. În ziua următoare, băieţelul vine cu un alt desen şi i-l dă tatălui său. Tatăl lui e într-o dispoziţie rea de tot, ia desenul, îi dă o palmă băiatului şi îl trimite afară din cameră. Băieţelul tremură. De ce? Pentru că îi e frică de tatăl lui. De ce? Datorită contradicţiilor caracterului tatălui său. Acest lucru nu se întâmplă cu Tatăl tău ceresc. Caracterul Lui e perfect. Datorită lucrării lui Hristos, nu poate să te iubească mai mult, şi nu te va iubi mai puţin.

Doar o privire a ochilor tăi, şi Îl ai; Îl ai, este al Tău. O singură privire a ochilor tăi şi inima Îi este fermecată. Uitaţi-vă ce spune, „Mi-ai fermecat inima, sora mea, mireasa mea. Mi-ai fermecat inima cu o singură privire a ochilor tăi”. Uitaţi-vă acum la aceasta, „…şi doar cu colierul de la gâtul tău”. Permiteţi-mi să vă pun o întrebare: de unde are ea colierul? De la El. Vedeţi, toată frumuseţea pe care o aveţi, este un dar.

Ştiţi, fratele vostru mai mare, nu este ca Iosif, El este Unul mai mare ca Iosif.. Iosif a avut o haină cu multe culori pe care nu o împărţea cu fraţii lui. Dar Iosif al nostru, Isus al nostru, are o haină cu multe culori, o neprihănire asupra Lui care este a Lui prin faptele Lui, şi v-o dă vouă. Vedeţi, atunci când se uită în jos la voi şi vă vede fără pată, fără cusur, vede acele frumoase podoabe atârnând pe voi; sunt lucrurile pe care El vi le-a dat. Aceasta înseamnă harul! Şi este atât de frumos, atât de frumos! Că v-a mântuit şi nu numai că v-a curăţit, v-a şi îmbrăcat cu harul Lui.

Şi de fiecare dată când se uită la voi, asta este ceea ce vede. Îmi spuneţi, „Ei bine, frate Paul, stai un pic. Dar ce se întâmplă cu tot păcatul? Ştii tu, frate Paul, că sunt atâtea lucruri, atâta curvie în biserică la fel ca în afara bisericii şi este atâta minciună şi înşelătorie şi furt şi preacurvie şi pornografie, toate astea sunt în biserică la fel cât în afara bisericii, pentru că asta ne spun liderii noştri evanghelici”. Este o minciună! E o minciună. Nu este atâta pornografie, preacurvie, curvie, minciună, înşelăciune şi imoralitate în biserică cât în afara ei. Problema voastră este că nu ştiţi ce este Biserica. Biserica nu este făcută din toate persoanele ce se adună duminică dimineaţa. Nu. Biserica nu este perfectă. Dar este în procesul de perfecţionare şi sfinţire, şi Acela care a început o lucrare bună în ea o va duce până la capăt. Şi El o păzeşte cu zel şi Duhul care este în ea o protejează cu zel şi o disciplinează cu zel pentru că o iubeşte cu zel. Vă spun, mulţi oameni vor fi traşi la răspundere pentru felul în care au numit Biserica lui Isus Hristos, pentru că s-au uitat la o grămadă de neconvertiţi, la oameni pierduţi şi fireşti care sunt membrii ai bisericii şi i-au identificat cu Biserica şi făcând asta L-au hulit pe Dumnezeu vorbind atât de urât împotriva miresei Lui. Mireasa Lui e frumoasă. Nu e perfectă, dar este frântă şi avansează şi creşte şi se schimbă şi El face ceva din ea.

Aşa că El spune, „Cât de încântătoare este iubirea ta”, în versetul zece, „Cât de încântătoare este iubirea ta, sora mea, mireasa mea! Iubirea ta este mai încântătoare decât vinul”. Vreau acum să vă uitaţi la un lucru.

Mi se pare foarte greu uneori când toată lumea cântă, „O, cât Îl iubesc pe Isus…” Îmi este foarte greu să cânt. Îmi este greu. Mă uit la dragostea mea şi nu văd ca ea să merite prea mult să cânt despre ea, sincer să fiu. Privesc la o inimă care câteodată este rece. Aş cânta mai degrabă, „O, cât mă iubeşte Isus pe mine” decât „O, cât Îl iubesc pe Isus”. Şi într-un fel, acest lucru este foarte, foarte bun. Dar trebuie să avem multă grijă aici.

Pentru că uitaţi-vă ce spune, „Cât de încântătoare este iubirea ta, sora mea, mireasa mea”. Fratele Mike, din nou în dimineaţa asta, îmi spunea cum marele preot sfinţeşte lucrurile noastre sfinte. Îmi vorbea despre lucrul acesta azi dimineaţă, şi se potriveşte perfect aici. Preotul nostru, Mijlocitorul nostru, Hristosul nostru, Căpitanul nostru, Omul care stă înaintea lui Dumnezeu pentru noi, El sfinţeşte şi face sfinte toate darurile noastre. Chiar şi dragostea aceea care este atât de slabă şi impură, atunci când trece prin El, este plăcută. Nu vedeţi, fraţi sfinţi, ce a făcut El pentru voi? A făcut atât de mult. A făcut totul. El face bine toate lucrurile. Nu a lăsat nimic nefăcut.

Aşa că spune, „Iubirea ta este mai încântătoare decât vinul, iar mirosul parfumului tău este mai plăcut decât toate mirodeniile”.

Vreau să merg mai departe. Mi-ar place să predic din toate astea, dar priviţi la versetul 12. „Eşti o grădină închisă, sora mea, mireasa mea, un izvor închis, o fântână pecetluită!” Ce înseamnă asta? Că este castă. Este o grădină închisă. Obişnuiesc să le spun tinerelor studente cărora le predau: „Acest pasaj este pentru voi”. Şi pentru băieţi, de asemenea. Ar trebui să fiţi o grădină închisă.

Tinerii din ziua de azi se consideră puri sexual dacă niciodată nu au avut sex, dar le-au avut pe toate celelalte. Nu! A fi cast înseamnă a fi o grădină închisă! Nimeni nu a atins fructul, cu atât mai puţin să-l fi gustat. Nimeni nici măcar s-a uitat la el. Este o grădină pecetluită. Şi în acelaşi fel, Biserica lui Isus Hristos, noi, ar trebui să fim o grădină închisă, o grădină pecetluită. Să închidem uşile tuturor celorlalţi iubiţi! Nu vor decât să ne facă rău oricum. Nu vor decât să ne prăpădească. Ca lupii şi ca leii. Şi pentru aceia dintre voi care sunteţi pastori, permiteţi-mi să vă spun un lucru. Învăţaţi acest lucru. Pe primul loc în lucrarea voastră ca pastori, Dumnezeu v-a încredinţat mireasa Lui vouă, voi trebuie să o protejaţi, să o păziţi.

Aceasta este problema cu creşterea bisericii, aceasta este problema cu a coborî ştacheta pentru a aduce înăuntru cât mai mulţi posibil, şi asta este problema cu a nu practica disciplina în biserică. Principala responsabilitate a voastră este să protejaţi mireasa lui Isus Hristos şi să o înfăţişaţi înaintea Lui ca pe o fecioară pură şi castă.

Voi nu puteţi face o mireasă; El o face. Aşa că încetaţi să mai încercaţi să faceţi una şi începeţi să vă faceţi treaba de a o proteja şi a o hrăni şi a o păzi şi a o iubi şi a o înfăţişa înaintea Lui într-o bună zi. Dar uitaţi-vă aici, aşa trebuie să fim noi, biserica. Aţi fost invitaţi să aveţi părtăşie cu Dumnezeul cel viu. De ce aţi căuta alte lucruri? De ce aţi căuta să vă daţi bunurile altor lucruri, să vă daţi chiar fiinţa voastră altor lucruri? Închideţi-vă pentru toate celelalte lucruri şi daţi-vă pe voi înşivă Lui, numai lui Hristos, numai lui Dumnezeu!

Daţi-mi un tânăr care este închis… atâţi bărbaţi, atâţi tineri, îi interesează doar să aibă părtăşie şi îmbrăţişări de grup şi întâlniri şi să cânte Kumbaya şi să pară radicali. Dar daţi-mi un bărbat care să fugă de la toate lucrurile astea şi să se închidă pentru Dumnezeu. Un prieten de-al meu vorbea cu Leonard Ravenhill într-o zi şi i-a spus fratelui Ravenhill, „Fratele Paul Washer, un frate drag al meu, trece acum prin greutăţi şi prin nişte încercări grele”. Leonard Ravenhill mi-a trimis o mică broşură. Scria pe ea, „Fratelui Paul”. Şi broşura se numeşte, „Alţii pot dar tu nu poţi”. Şi ea spune simplu aşa: „Lasă ca toţi ceilalţi să se plimbe prin magazine toată ziua. Lasă-i pe toţi ceilalţi să se uite la televizor. Lasă-i pe toţi să se ducă la o prostie de concert creştin în care Dumnezeu nu e acolo. Lasă ca toţi ceilalţi să meargă în excursii creştine şi la munte. Dar dacă vrei să fii cu adevărat omul lui Dumnezeu, ei pot dar tu nu poţi”. Atunci când am fost chemat în lucrare, m-am dus şi i-am spus pastorului meu din Texas, un om foarte, foarte, foarte folosit de Dumnezeu. El s-a uitat la mine şi primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Băiete, poţi tu să fii singur?” Şi am crezut că vrea să spună că dacă predic adevărul, voi rămâne singur. Dar nu asta a vrut să spună. Ce voia să spună este: „Poţi să o rupi cu toţi aceşti băieţi şi să te duci să Îl cauţi pe Dumnezeu? Poţi să te închizi pentru El?” Putem să ne petrecem timpul învăţând să croşetăm, putem să ne petrecem timpul şezând într-un copac poţi să îţi petreci timpul făcând un curs de golf, poţi să îţi petreci timpul având părtăşie, mâncând fursecuri şi făcând tot felul de lucruri. Dar de ce este atât de greu să îţi petreci timpul închizându-te pe tine însuţi pentru Acela care te iubeşte cel mai mult?

Asta ne arată că, chiar dacă am fost răscumpăraţi cu adevărat, este o parte din noi numită fire care nu a fost răscumpărată.

Vreau acum să trec peste asta şi să mergem repede la versetul 16. Mireasa vorbeşte aici şi spune, „Trezeşte-te, vânt din nord, şi vino, vânt din sud! Suflaţi peste grădina mea ca să-şi reverse parfumurile! Să intre iubitul meu în grădina lui şi să-i mănânce fructele cele alese!” Acum, avem aici o tânără care a făcut tot ce avea să facă, toată pregătirea ei, şi există un singur motiv pentru aceasta. Singura ei dorinţă este ca vântul să vină să reverse parfumul a ceea ce ea a făcut pentru acela pe care îl iubeşte, şi el, inspirând acel parfum, să vină înăuntru şi să ia din darurile pe care ea le-a pregătit. Este cea mai mare dorinţă a ei. Îmi amintesc când eram eu aşa.

Îmi amintesc când am fost mântuit. Sper să vă amintiţi şi voi aceasta. Singurul lucru pe care îl voiai era privirea Lui. Singurul lucru pe care îl voiai era atenţia Lui. Te rugai, citeai Cuvântul, erai pe jumătate nebun aproape tot timpul, debordând de zel, sălbatic chiar, fără teologie, fără nimic. Dar singurul lucru pe care îl voiai… mergeai să câştigi suflete, bătând la uşi, citind din Biblie, stând în cap şi recitând Mărturisirea de la Westminster. Oricât ar fi costat, „O, Doamne, uită-te la mine! O, Doamne, fii cu mine! Doamne, aş face orice să te am! Doamne, vino în camera aceasta! Nu mă lăsa aşa! Ia viaţa mea, dar dă-mi prezenţa Ta!” Se uită El? Se uită?

Îţi aminteşti când erai aşa? Apoi spune în versetul unu din capitolul cinci: „Am venit în grădina mea, sora mea, mireasa mea; mi-am adunat smirna şi mirodeniile, mi-am mâncat fagurul cu miere, mi-am băut vinul şi laptele”. Ştiţi care este lucrul cel mai frumos? Că acest rege nu are nevoie de grădina unei fetiţe. Are zece mii de oameni care lucrează la ordinul lui făcându-i grădini, grădini suspendate, grădini cu flori, grădini cu legume, orice fel de grădină pe care ţi l-ai putea imagina. El e regele. Dar acest Rege vine în Sion, călărind pe un măgar. Acest Rege este un rege smerit. Acest Rege este un rege iubitor. Şi acest rege îi dă chiar dorinţele inimii ei. Cea mai mare dorinţă a ei, dorinţa inimii ei este ca el doar să ia ceea ce îi oferă ea; şi o face. „Am venit în grădina mea”, spune El, „sora mea, mireasa mea”. Noi întotdeauna spunem, „Vreau să fiu al Lui”. Iar El spune, „Eşti al meu”. „Vreau să Îi dau acest lucru”. Şi El spune, „Îl iau”. Îndrăzneala dragostei Lui este pur şi simplu incredibilă. El spune, „Am adunat totul. Am venit în grădina mea, mi-am adunat smirna şi mirodeniile, mi-am mâncat fagurul de miere, miere, am băut vinul şi laptele. Tot ceea ce îmi oferi, „Ţi-l dau ţie”. Este incredibil!

Niciodată nu voi fi Charles Spurgeon. Niciodată nu voi fi George Muller. Niciodată nu voi fi altcineva decât cine sunt eu, un om care va trăi şi va muri şi nimic mai mult. Şi ştiţi ce? Nu contează! Nu trebuie să fi John Piper. Nu trebuie să fi Jonathan Edwards pentru a fi în acel cerc restrâns, pentru că dacă eşti în Hristos, eşti deja în cercul restrâns.

Trăim într-o lume… Creştinismul are acea ierarhie, este incredibil. Dar ea nu există în Împărăţia Cerurilor. Toată viaţa ai fost lăsat afară. Ai fost. Sunt locuri unde nu ai suficienţi bani pentru a merge. Sunt locuri unde nu ai suficient creier ca să mergi. Sunt locuri unde nu eşti suficient de atractiv pentru a merge, credeţi-mă. Sunt peste tot locuri unde tu nu poţi să mergi. Există acele cercuri restrânse, şi tu nu poţi face parte din ele. Treci pe lângă ele, le vezi, pui capul în pământ şi treci mai departe. Unii dintre voi, mergeţi la conferinţe pentru pastori şi vedeţi asta foarte clar, acei pastori, ar trebui să aibă o pancartă, „Pastorii de biserici de mai mult de 5000 de membri, vă rugăm să staţi aici şi vorbiţi”. „Pastorii de biserici de la 2500 la 5000, trebuie să staţi în secţiunea aceasta”. „De la 2000 în jos, trebuie să staţi aici”. „Cei de la 50 la 100, baia este după colţ”. Ierarhii! Ceea ce este uimitor, este că pastorului cu 50 de membri în biserică niciodată nu i se cere să predice la o conferinţă, decât, bineînţeles, dacă este o conferinţă HeartCry, pentru că acea ierarhie nu există! Nu există!

Dumnezeu nu zice, „Păi de ce ar trebui Eu să… Îl am pe Spurgeon aici şi pe ăsta acolo şi pe celălalt dincolo”. Cine are nevoie de tine? El nu are nevoie de nimeni. Niciodată nu spune că are nevoie. Dar te iubeşte; te iubeşte. Tu spui, „Dar am făcut atâtea lucruri”. Nici măcar nu şti jumătate din lucrurile pe care le-ai făcut. Te iubeşte.

Iubesc pasajul acela, „Nu va rupe trestia zdrobită, şi nu va stinge mucul care încă mai fumegă”. Ia o trestie; se rupe în mâinile tale, este un lucru delicat. Are un cusur. Arunc-o. Sunt tot felul de trestii peste tot. Nu lucra cu acea trestie; arunc-o. Dar Isus nu face aşa. Dacă te rupi în mâinile Lui, lumea va zice, „Nefolositoare. Nu iese nicio notă muzicală din acea trestie”. Dar El spune, „Doar uitaţi-vă la Mine”. Te repară şi cântă cea mai frumoasă muzică pe care ţi-ai putea-o imagina cu acea trestie ruptă. Un muc care fumegă – când eram mic se lua curentul. Atunci când era furtună, aveam lămpi cu cherosen. Dar cum nu le foloseam prea des, întotdeauna uitam, şi nu vrei să laşi o lampă din aceea să rămână fără ulei, pentru că odată ce a rămas fără ulei, mucul începe să ardă. Produce mirosul cel mai urât pe care l-ai mirosit vreodată. Deschide fereastra, aruncă-l afară. Isus nu face aşa. Întristezi Duhul, miroşi urât, toate le faci pe dos. Şi toată lumea spune, „Aruncă-l”. Dar Hristos ia lampa, o ţine la pieptul Său, curăţă mucul, o umple cu ulei, şi o aprinde.

Ai un Dumnezeu. Ai un Mântuitor. Şi El spune, „Vin”. Ce mă uimeşte aici e, ceea mi s-a întâmplat zilele astea…

Spune, „Mâncaţi prieteni, beţi iubiţilor”. Am auzit oameni, oameni foarte imperfecţi, care se urcau aici la amvon şi predicau cu o anumită ungere a Duhului Sfânt peste viaţa lor şi doar ce am mâncat împreună cu ei. E uimitor atunci când cineva se îndrăgosteşte de Isus Hristos, asta face să se pregătească un banchet pentru toţi cei din jurul lor. V-aţi dat seama vreodată de aceasta? Toţi, să mâncăm. Doar să mâncăm. Este un lucru cu totul minunat.

Zice apoi în versetul doi, mergem mai departe şi vedem ceva, „Eu adormisem, însă inima îmi era trează. Am auzit astfel vocea iubitului meu care bătea la poartă ‘Deschide-mi, sora mea, draga mea, porumbiţa mea, desăvârşita mea! Capul îmi este acoperit de rouă şi părul îmi este plin de umezeala nopţii’ ”. Iată că vine acest iubit minunat, vine acest soţ minunat, vine regele. Şi este aici un lucru… doar un lucru vreau să menţionez, chiar dacă sunt şapte învăţături în versetul acesta, doar un lucru vreau să îl scot în evidenţă şi anume: el vine fără să fi dat de ştire. Vine pe neaşteptate. De ce ar face lucrul acesta? Pentru că dragostea este îndrăzneaţă.

E un înger care cântă în spatele meu? Cine se ocupă cu astea… vă rog să-l faceţi să tacă. Incă se aude… Ştiţi, dacă eram în Peru aş fi luat o piatră. Singura mea ocazie ca un înger să mi se arate! Tom Clay e un tip scund, se ascunde pe acolo pe undeva? Cineva va zice, „Ah, frate Paul, nu trebuia să fi făcut asta”. Dumnezeu lucra şi tu ai stins…” Ascultaţi, dacă Dumnezeu lucrează, va continua să lucreze când mă voi întoarce la predică, bine? Cineva i-a zis lui Spurgeon, „Trebuie să baţi fierul cât încă este cald”. Spurgeon a răspuns, „Ei bine, Dumnezeu e cel care încălzeşte fierul, va rămâne cald”. Dacă mai aud asta din nou, am să împuşc pe cineva. Bine. Doamne… Da, nu poţi să ai biserică fără toată tehnologia asta. Aşa că vine pe neaşteptate, total pe neaşteptate. De ce? Pentru că dragostea crede că poate. Trebuie să Îl iei pe Isus pe cuvânt. Dar nu te înşela; şi El te va lua pe tine pe cuvânt. “Te iubesc, Doamne”. Ştiţi ce înseamnă asta? El crede că este suficient ca să spună, „Bine, asta înseamnă că pot veni la două dimineaţa să bat la uşa ta”. Asta înseamnă, pastore, că atunci când vei avea tot felul de lucruri de făcut, El poate veni la uşa ta să bată şi să spună „Sunt aici; petrece cu Mine un timp”. Asta înseamnă.

Deci El vine pe neaşteptate, iar ea spune: „Tocmai mi-am scos tunica, iarăşi să mă îmbrac? Tocmai mi-am spălat picioarele, iarăşi să mi le murdăresc?” Era o fată care literalmente mergea la centrul comercial de treizeci şi şapte de ori pe zi fără niciun motiv pentru mama ei, doar cu speranţa că va întâlni un anumit băiat. Era o fată care ar fi făcut absolut orice pentru a-i atrage atenţia. Dar se întâmplă ceva. Atunci când ai obţinut atenţia cuiva, atunci când ai câştigat dragostea cuiva, dragostea de multe ori devine prea obişnuită.

Îmi amintesc când am mers prin Munţii Anzi pentru prima dată în viaţa mea, pe căile ferate aflate la cea mai mare înălţime din lume, şi şedeam în tren uimit de toată frumuseţea Munţilor Anzi, şi bătrânul misionar, Holmer Crane, şedea sforăind. M-am gândit, „Cum poate să aibă o inimă atât de nepăsătoare încât să nu vadă toată frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu?” Câţiva ani în urmă duceam un grup de studenţi chiar pe acolo şi în timp ce ei se mirau, eu sforăiam. De ce? Pentru că atunci când vezi un lucru mereu şi mereu, din pricina păcatului, nu mai este special.

Bărbaţilor, aceasta este o mustrare pentru noi legat de soţiile noastre. Aceeaşi privire care v-a oprit inima atunci, ar trebui să vă oprească inima şi azi. Nu privirea ei s-a schimbat, inima voastră s-a schimbat.

Dar ne uităm aici şi ea zice, “Pare o muncă grea să iubesc acum. Pare un lucru greu să iubesc acum”.

Îţi aminteşti acele timpuri, frate, îţi aminteşti de acele timpuri când te rugai, când chemai oameni şi ei se rugau cu tine şi tu citeai Biblia şi voiai să umbli în adevăr şi dacă credeai că ai întristat Duhul Sfânt, îţi rupea inima şi strigai la Dumnezeu şi făceai orice, Îl căutai, Îl implorai, şi voiai prezenţa Lui în toate lucrurile? Dar acum, vine la 10 în noaptea aceasta şi tu zici, „Doamne, ce vrei? Am fost la o conferinţă biblică timp de trei zile. Nu ţi-am dat destul?” Priviţi cât de trist e lucrul acesta! „Doamne, sunt obosit. Adică…” Şi pastorii sunt cei mai răi. De aceea pastorii nu ar trebui să aibă televizoare. Pentru că ei spun literalmente, „Doamne, sunt epuizat mental, sunt total epuizat”. Atunci când simţiţi acel ghiont şi Domnul spune, „Retrage-te cu Mine. Ştiu că e duminică noaptea şi ştiu că eşti epuizat. Retrage-te cu Mine şi lasă-Mă să te umplu şi să îi dau pace minţii tale care este atât de obosită”. „Ah Doamne, nu e suficient. Vreau să zic, eu ar trebui să stau aici şi să mă uit la ceva care să mă… te rog Doamne, mi-am făcut datoria, nu-i aşa?”

A fost un timp când… e aşa de amuzant, ştiţi voi, când eşti proaspăt convertit. Atunci când oriunde te uiţi vezi faţa lui Isus. Dacă mănânci prea multă pizza şi visezi în noaptea aceea, încerci să interpretezi visul. E Isus, toate lucrurile sunt Isus. Vrei doar să Îl vezi pe Isus. Când bate vântul în spatele tău, ştiţi, e Isus. Inventezi tot felul de lucruri, tot ce îţi doreşti e Isus. Acum când eşti matur, vine Isus într-adevăr ca un iubit şi îţi atrage inima şi spune, „Retrage-te cu Mine”. Dar tu negi că este El. Nu vrei să fie El! „Ah, nu a fost El; nu a fost vocea Lui. E doar imaginaţia mea”. A fost un timp când chiar dacă ar fi fost doar imaginaţia ta, te-ai fi dus şi te-ai fi rugat. Ai fi folosit-o ca o scuză. „O, m-ai chemat?” Uitaţi-vă cât de rece poate să devină inima.

Aşa că citim în versetul patru, „Iubitul meu şi-a întins mâna prin fereastră şi atunci inima mea a început să-l dorească. M-am sculat să deschid iubitului meu; şi de pe mâna mea se prelingea smirnă, iar de pe degetele mele picura smirnă pe mânerele uşii. Am deschis iubitului meu… dar iubitul meu se întorsese şi plecase. Sufletul meu se topea când vorbea. L-am căutat, dar nu l-am găsit”.

Ştiţi ce se întâmplă? Isus este întotdeauna Dumnezeul care trece pe lângă tine. Te lupţi în mijlocul unei furtuni, El umblă pe ape. Umblă de parcă ar trece pe lângă. Tu trebuie să Îl chemi. În drumul înspre Emaus, Se făcea că merge mai departe. Trebuie să Îl chemi înapoi. „Nu, Doamne, rămâi cu noi”.

Vreau să ştiţi un lucru. Adevărata dragoste e foarte sensibilă, ca Duhul Sfânt… simbolul Duhului Sfânt e un porumbel, sensibilitatea dragostei lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu va trage, şi prin har, va trage din nou, şi prin har va trage încă de câteva ori. Dar mai devreme sau mai târziu tragerea va înceta. Şi ştii cu ce rămâi, nu-i aşa? Cu ceea ce mulţi dintre voi aveţi. Cea mai mare parte din viaţa de rugăciune nu e decât a vă pleca pe genunchi şi a vă ruga de parcă aţi avea cărbuni aprinşi pe cap. Şi strigaţi tot timpul, „O, Doamne, dă-mi prezenţa Ta, prezenţa Ta, prezenţa Ta. O Doamne, vreau prezenţa Ta.” Şi prezenţa Lui nu vine niciodată. Apoi te ridici şi te duci la culcare. Vedeţi voi, dragostea poate fi ofensată cu uşurinţă. Va trage din nou şi din nou. Ştiţi despre ce vorbesc, nu-i aşa? Erau timpuri când stăteai cu El, iar apoi ai ajuns la punctul în care aceasta a devenit ceva obişnuit, şi El te-a chemat şi tu nu ai mai venit. Apoi nu a mai chemat, iar tu ţi-ai amintit şi ai mers după El. L-ai căutat, dar nu L-ai mai găsit.

N-am să uit niciodată un lucru foarte nebiblic pe care Charo şi cu mine l-am făcut odată. Ea a mers în SUA timp de vreo optzeci şi două de zile pentru a-şi termina cursurile, iar eu am rămas în Peru. Eram în junglă aproape tot timpul. Atunci când m-am întors din Peru… nu ştiu ce zi era, dar mai era mult până la sfârşitul acelor 82 de zile. Stăteam în micul meu apartament pe care îl aveam şi ea nu era acolo, şi îmi era foarte foarte dor de ea. Şi m-am dus şi am luat din dulap o bluză de-a ei. Mirosea ca ea. Aşa că stăteam pe pat şi o ţineam lângă faţa mea. Nu ştiu dacă m-a ajutat sau mi-a făcut rău. Pentru că nu era decât un parfum persistent; persoana nu mai era acolo. Acelaşi lucru se întâmplă şi în viaţa noastră de rugăciune de atâtea ori. Doar o mireasmă persistentă de dragoste refuzată. Hristos a venit de atâtea ori şi noi am zis, „Doamne, sunt în pat. Doamne, am slujit toată ziua”. Şi ştiţi ofensa… ştiţi cât de ofensiv este pentru dragoste să fie respinsă? Cât de mult doare? Este mai bine ca îndrăgostitul să fie nepriceput în manifestarea lui, atâta timp cât este pasionat. Dar nepăsarea inimii faţă de cineva este însuşi lucrul care omoară acea persoană.

Vorbim despre a ofensa pe cineva pentru că am păcătuit împotriva lui. „O, am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Nu trebuia să mă fi uitat la programul acela de la televizor”. Sau „Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Nu trebuia să-i fi vorbit aşa fratelui meu”. „Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Gândurile inimii mele nu sunt bune”. Să vedem cât de mare e aceasta: Dumnezeu vine să te vizite şi tu spui „Nu”. Vorbiţi despre ofensă. Asta e o ofensă!

Aşa că ea pleacă să îl caute. Şi se întâmplă ceva teribil. Îl cheamă, dar el nu răspunde. Versetul 7: „M-au întâlnit santinelele care dădeau ocol cetăţii; m-au lovit şi m-au rănit, mi-au luat voalul cei ce păzesc zidurile”.

Vreau să vă spun ceva. Aceşti oameni sunt destul de încrezuţi, nu-i aşa? Dacă regele ar fi fost cu ea, ei nici n-ar fi îndrăznit să se uite în ochii ei. Şi-ar fi aplecat capul şi ar fi tremurat. Vezi, dragul meu prieten, noi nu însemnăm prea mult… noi am fost spălaţi de Regele, am fost îmbrăcaţi de Regele, şi avem nevoie constant de prezenţa Regelui. Diavolului nu îi este frică de oi. Mulţi evanghelişti de la televizor ar trebui să înveţe acest lucru. Diavolului nu îi este frică de oi. Lui îi e frică de Păstorul care este peste ele. Păzitorilor de pe ziduri nu le este frică de fetiţe. Le este frică de regi. Atunci când biserica Îl părăseşte pe Regele ei, când dragostea faţă de El devine nepăsătoare şi este fascinată de tot felul de prostii, pentru că orice lucru în afară de Rege nu e decât o prostie, atunci când îşi aţinteşte ochii înspre ceva ce nu este El, se pune pe ea însăşi într-o poziţie periculoasă. Munţii înalţi ai mândriei ei sunt plini de lei, de lupi şi de leoparzi. Străzile pe care trebuie să umble nu sunt sigure. Are nevoie de prezenţa Regelui ei.

Versetul 8. „Vă jur, fiice ale Ierusalimului, dacă-l găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune? Să-i spuneţi că sunt bolnavă de iubirea lui!”. Versetul 9. „Ce are iubitul tău mai mult decât alţi iubiţi, cea mai frumoasă dintre femei?” Ce are iubitul tău mai mult decât alţii, pentru ca tu să ne rogi astfel?”

Mă întreb dacă ele spun aceasta: „Păi, de ce ar trebui să îl căutăm? Adică, nu poate fi chiar aşa, nu? A venit la uşa ta şi nici nu ai putut să te scoli din pat. Iar acum vrei să mergem prin oraş noaptea şi să căutăm pe cineva care a venit la uşa ta şi tu nici măcar nu i-ai deschis? După felul în care te porţi, el nu poate fi aşa cum zici că e”.

Ei nu sunt dintre aceia care spun, „Dacă noi am trăi ca Isus sau pentru Isus toată lumea ar fi convertită”. Dacă am face asta, am fi crucificaţi. Lumea L-a urât pe Isus şi dacă am trăi ca El, ne-ar urî şi pe noi. Dar măcar vor şti că se întâmplă ceva, nu-i aşa?

Noi ieşim afară şi spunem, „Lumea are nevoie de Isus!” Iar ei spun, „Acum, are lumea nevoie de El atât de mult ca de un garaj cu 3 locuri sau de o maşină sport sau de fotbal? Are lumea nevoie de El la fel de mult ca de cutare sau cutare lucru din viaţa ta? Pentru că, evident că sunt atât de multe lucruri de care ai nevoie în viaţa ta mai mult decât de Isus, aşa că, te rog, mă ajuţi să înţeleg cât de mult are lumea nevoie de Isus? Şi cât de special este Isus? Te rog frumos, îmi explici lucrul acesta? Sunt mai degrabă confuz când mă uit la mulţi dintre voi. Pentru că nu pare că aţi avea multă nevoie de El. Nu pare că ar fi atât de special pentru voi. Aşa că pentru ce m-aş gândi o clipă măcar că aş avea nevoie de El?” Este o mustrare foarte dură, dar o trezeşte, îi taie inima, o face să vadă. Mustrarea este un lucru minunat. E un lucru minunat. Pentru că, deodată, îşi vine în fire. Şi serios, asta înseamnă pocăinţa, nu-i aşa, a-ţi veni în fire. A-ţi veni în fire! Ce se întâmplă cu voi? Ori aţi înnebunit ori aţi uitat de El ori nu L-aţi văzut niciodată. Poate fi doar una din aceste trei variante.

Acum, nu L-aţi văzut niciodată, aşa că niciodată nu a fost desfătarea voastră? Aţi uitat cât de plăcut este, pentru că v-aţi umplut vieţile cu atât de multe lucruri încât vi s-a împietrit inima?

Sau aţi înnebunit de tot? Că v-aţi întors de la Dumnezeul cel viu şi de la părtăşia Lui pentru a avea părtăşie cu lucrurile care sunt făcute din lemn, metal şi plastic.

Iar ea îşi vine în fire şi spune, „Iubitul meu este alb şi rumen, unic între zeci de mii! Capul lui este aur curat; pletele lui sunt valuri, negre ca pana corbului! Ochii lui sunt ca porumbeii de lângă izvoarele de apă, scăldaţi în lapte”. Şi continuă şi în versetul 16 spune, „Cerul gurii lui îi este atât de dulce, şi întreaga lui fiinţă este atât de fermecătoare! Aşa este iubitul meu, aşa este dragul meu, fiice ale Ierusalimului!” Ea devine debordantă. Ea devine debordantă! Şi aşa e creştinismul.

Cred că literatura apocaliptică… Cred că toţi sunteţi obişnuiţi cu termenul acesta, cartea Apocalipsa, unele lucruri din Ezechiel. Apocaliptice, o roată în altă roată. Toate aceste simboluri înfricoşătoare şi incredibile care nu au sens. Am o teorie despre toate acestea. Cred că aceste lucruri se întâmplă atunci când are loc următorul lucru: când un om este atât de cufundat într-o revelaţie a lui Dumnezeu, încât întrece cu mult puterea lui de a înţelege şi abilitatea lui de a comunica acest lucru, că ajunge la punctul de a se frânge, la punctul de a-şi pierde minţile. Vede ceea ce mintea lui nu poate înţelege. Încearcă să spună chiar dacă mintea lui nu cunoaşte. Pare aproape nebun. Nu ar trebui ca creştinismul nostru să fie aşa în lumea aceasta? Noi suntem aceia care am văzut ceea ce mintea noastră nu poate înţelege. Vrem să spunem ceea ce nici măcar nu putem povesti. Asta face ea, „Capul lui este negru ca corbul. Este aur”. Are toate aceste trăsături. Toţi aceşti termeni contradictorii, această femeie e pe punctul de a se frânge! Încearcă să descrie o frumuseţe care este atât de mare încât aproape duce pe cineva la nebunie. Cred că aşa va fi în cer… Cred că chiar a fi mântuit şi a avea Duhul Sfânt locuind în tine, trebuie să fii întărit în mod supranatural. Pentru că dacă nu, chiar prezenţa glorioasă a frumuseţii Lui te-ar înnebuni.

Ceea ce mă conduce la un alt subiect. Sunt atât de sătul de a asculta predicare reformată corectă, bună teologic. Suntem cu toţii uimiţi de a-i pune punctul oricărui „i” şi liniuţa la fiecare „t”. şi de a explica fiecare lucru în mod atât de rece şi calculat de parcă Dumnezeu ar fi o formulă matematică… Ascultaţi-mă! Cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui predicator este să devină civilizat şi respectabil. Trebuie să fie un sens în care orice om care îl vesteşte pe Dumnezeu trebuie să fie un fel de nebun, pentru că rosteşte gloria lui Dumnezeu. Noi, vieţile noastre, ar trebui să fim fascinaţi, obsedaţi, ar trebui să fim captivaţi, ar trebui să fim “intoxicaţi” cu Dumnezeu, aşa cum spune John Piper.

Ce se întâmplă apoi? Versetul 1 din capitolul 6. „Spune-ne, tu, cea mai frumoasă dintre femei, unde a plecat iubitul tău? Pe unde s-a întors iubitul tău, ca să-l căutam şi noi împreună cu tine?” Atunci când biserica devine debordantă cu privire la Isus Hristos, va produce gălăgie. Atunci când biserica îşi întoarce ochii de la ceea ce nu-i poate da plăcere şi dacă ochii ei cad asupra lui Isus şi devine îndrăzneaţă şi nebună de dragostea Lui, nu ştiu exact ce se va întâmpla, dar ceva se va întâmpla.

Iată acum lucrul minunat. Ea a dispreţuit dragostea lui; a tratat-o ca pe un lucru obişnuit. A fost murdărită de mâinile altuia; alţii şi-au bătut joc de ea. L-a rănit în toate felurile în care putea să îl rănească.

Ce fel de reacţie credeţi că merită? Eu nu ştiu exact ce fel de reacţie merită, dar ştiu ce fel de răspuns i se va da. Ai crede că iubitul ei a plecat… dar unde? Păi, să facă rost de un avocat, la instanţa de divorţ. „M-am săturat de tine. Am terminat-o”. Sau poate va aduna argumente împotriva ei pentru a o umili, pentru a o manipula, pentru a o împunge, pentru a-i arăta cât de nemulţumit şi dezgustat e de ea, ca ea să înceapă să se comporte aşa cum trebuie.

Ea se întoarce. Versetul 2, „Iubitul meu a coborât în grădina lui, la straturile de mirodenii, ca să-şi păstorească turma în grădini şi să culeagă crini”. Ce a făcut? S-a dus să culeagă flori pentru ca atunci când mireasa lui, care a greşit şi are inima rece se va întoarce, să-i poată da un dar. Vezi, dragul meu frate, diavolul aşa te va minţi. „Ai făcut-o acum. Da, ai făcut-o de data asta. Ştiam că ziua asta avea să vină. S-a săturat de tine”. Ceea ce trebuie să înţelegi este că niciodată nu se poate sătura de tine. O singură privire a ochilor tăi şi inima îi este fermecată. Şi când ai făcut tot ce ai putut să faci, pentru a veni la El sau pentru a fugi de El cu inima rece, cauţi moduri de a fugi şi moduri de a te scuza şi, chiar în clipa în care te depărtezi, El caută cadouri ca să ţi le dea. E greu de crezut. Dar din nou zic, toată Evanghelia este grea de crezut.

Să ne rugăm. Tată, sper, am speranţa… Doresc ca niciodată atunci când voi auzi glasul Tău sau voi simţi o tragere de inimă să nu plec cu bucurie, ci să ştiu că am fost chemat de Regele. Şi sper că aceasta ne va conduce la rugăciune şi spre a recunoaşte că rugăciunea e mai mult decât o muncă, este mai mult decât mijlocire, este mai mult decât a primi har. Este a ne desfăta în Tine. Cât de plăcut eşti! Deschide-ne ochii, Doamne. În Numele lui Isus. Amin.