În acest mesaj adresat unui grup de femei creștine, Ruby Conway vorbește despre a trăi în această lume cu inima îndreptată spre cer, reflectându-L pe Hristos în trăirea de zi cu zi.
De când ne-am mutat aici am învățat terapia și binecuvântarea de a face drumeții. Și cea mai minunată parte este atunci când ajungem pe un vârf și vedem frumusețea imensă a creației lui Dumnezeu. Răsplata este să privești gloria lui Dumnezeu în creația Sa. Dar apoi trebuie să plecăm de acolo, iar acesta este un alt dor de cer.
Mama mea soacră a avut o casă în Carolina de Nord, o casă ca de vis, undeva într-o pădure. Avea trei niveluri și de-a lungul casei era un balcon. Iar mie îmi plăcea enorm și îmi doream să ies pe balcon, la orice oră din zi, dar în special dimineața, unde, din nou, vedeai gloria lui Dumnezeu în natură. Munți, copaci, cer, apusuri de soare… Îți mai amintești Joy? Razele acelea… E gloria lui Dumnezeu! Voiam să trăiesc acolo! Eram atât de entuziasmată! Dar apoi trebuia să plecăm acasă. Deci, din nou, există limitările timpului. Iată deci dorința după cer. Am mereu aceste lucruri în minte.
Texas are niște răsărituri și niște apusuri uimitoare, mi-e dor de ele aici unde locuim acum. Iar casa noastră este pe colț. Avem un zid de piatră scund, iar Domnul a fost bun că ne-a pus vizavi de un câmp deschis. Și adesea dimineața citeam din Biblie în casă, iar apoi ieșeam afară să mă rog Dumnezeului care făcea să răsară soarele. Vrei să vorbești despre a avea încredere atunci când te rogi? Când Cel căruia te rogi tocmai face să apară un răsărit de soare magnific! Așa că îmi doream să stau acolo toată dimineața, pentru că slava lui Dumnezeu era zugrăvită în fața ochilor mei. În Psalmul 19 spune că cerurile declară slava lui Dumnezeu.
Aceste lucruri din natură pe care tocmai vi le-am descris sunt scene care sunt cel mai puțin stricate de către om. Deci, mi-am dat seama că sunt atât de atrasă de aceste lucruri care se aseamănă… nu știu, încerc să îmi imaginez cum va arăta cerul, închipuiri ale minții mele, dar, Dumnezeu a ales cuvintele acestea, „un cer nou și un pământ nou”, deci presupun că va fi similar cu ceea ce avem aici, dar fără stricăciune; fără degetele omului puse peste tot. Hrana din pământ a fost odată ca în Grădină. Știți că noi vorbim despre a mânca sănătos, crud, neprocesat, și când faci asta ești cel mai sănătos pentru că așa a fost la început în Grădina Eden. Hrana era curată și sănătoasă. Dar omul și-a băgat mâinile peste tot, iar acum e plină de pesticide, de hormoni, de antibiotice, de chimicale și de conservanți, iar ca urmare ne îmbolnăvim, pentru că trupul nostru nu a fost menit pentru atâta deteriorare. Deci, sunt atrasă spre lucrurile care se aseamănă cu ceea ce cred că va fi cel mai ceresc și cel mai pământesc în noul cer și în noul pământ. Și sper că toate suntem atrase spre aceste lucruri. Noi, creștinii, avem adevărul despre ce are să se întâmple. În 2 Petru 3:13 spune: „Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea.”
Sunt de asemenea atrasă spre oameni care se aseamănă cel mai mult Dumnezeului glorios pe care aștept atât de mult să Îl întâlnesc în cer. Deci, Îl văd în natură și sunt atrasă, și apoi Îl văd în oameni și sunt atrasă. Vreau ca noi toate să fim o binecuvântare una pentru alta în acest fel. Să ne silim să avem atât de mult din Hristos în noi, încât Hristos să iasă apoi din noi. Și dacă inimile și mințile noastre sunt acolo unde ar trebui să fie, dacă ne străduim zi de zi să avem mintea și inima și gândurile și comoara noastră, cum spune Biblia, îndreptate la lucrurile de sus, nu la lucrurile din această lume, atunci, e ca și cum ai fi îndrăgostită și iubitul vieții tale este plecat într-o țară îndepărtată, iar tu tânjești să îl vezi și să fii cu el. Și El este Soțul nostru ceresc cu care tânjim să fim.
Petru ne spune că suntem străini și călători – și m-am uitat în diferite traduceri – suntem străini, peregrini, exilați, iar o traducere mai puțin exactă spune „musafiri”. Deci mesajul este clar: asta nu e casa noastră. Asta nu e casa noastră! E ca și cum ți-ai despacheta bagajele la aeroport în timpul unei escale. Ar fi ridicol să te faci comod și să despachetezi, pentru că stai acolo doar câteva minute până iei următorul zbor care te va duce la destinația finală. Deci dacă devenim comozi aici pe pământ este la fel de prostesc ca a-ți despacheta bagajele în timpul unei escale.
Am reflectat la această atracție spre cer. Și apoi m-am gândit chiar și la atracția spre oameni. Este un predicator în Texas, el este unul dintre păstorii din biserica lui Mack Tomlinson, și se pare că mâna lui Dumnezeu chiar este peste el. Poate i-ați văzut mesajele pe I’ll Be Honest, îl cheamă Michael Durham. Și Dumnezeu într-adevăr îl folosește. Iar apoi Andy, misionarul pe care îl susținem… același lucru e adevărat și cu privire la el. Oamenii călătoresc din diverse părți ca să îi vadă pe acești oameni. Nu pentru că ei înșiși sunt cineva, ci pentru că Dumnezeu este văzut în Cuvântul predicat de ei. Și noi am văzut ceva asemănător cu privire la Tim, când locuiam în San Antonio. Oamenii veneau din diverse părți și se mutau în San Antonio. Nu datorită lui Tim! Ci Dumnezeu vorbea prin Tim. Ani de zile Dumnezeu l-a folosit pe Tim ca să le hrănească sufletul. Și acea experiență a creat o legătură.
Acestea sunt exemple de oameni. Când misionarul pe care l-am amintit mai devreme ne vizita orașul, o, anticiparea era atât de mare pentru că el urma să își deschidă gura și Duhul lui Dumnezeu avea să se reverse din ea. Și plecai foarte, foarte mișcat.
Îmi amintesc și alte experiențe. Când mama mea avea Alzheimer și începea să intre într-o fază foarte rea a bolii, am trimis un email la cei din biserică, înainte de a angaja pe cineva, să vedem dacă cineva din biserică ar fi vrut să ajute în această privință. Preferam să angajăm o persoană din biserică, decât pe cineva străin, care nu îl cunoștea pe Domnul. Și o soră s-a oferit, într-o perioadă foarte dificilă a mamei mele; era tare, tare rău. Și inimile noastre erau întristate văzând-o în declin. Și când mergeam să o vizităm pe mama, Alex deschidea ușa și îmi dădea o îmbrățișare. Și mă simțeam de parcă brațele ei erau brațele lui Dumnezeu. Simțeam o adevărată mângâiere. Era foarte supranatural. Este tărâmul spiritual al vieții creștine. Acela este Duhul lui Dumnezeu dintr-o persoană.
O altă soră, din biserica de unde am fost trimiși în slujire, când toți copiii noștri erau mici și eu mă simțeam foarte copleșită, iar mersul la biserică era ca un fel de producție de mare amploare… trebuie atâtea chestii doar ca să poți ieși pe ușă. E o provocare, nu-i așa? Și ai o grămadă de accesorii… Și apoi ajungi acolo și îți instruiești copiii să facă diverse lucruri… Dar era o soră acolo, care în momentul în care mă vedea, cred că chiar înainte de a mă saluta, îmi lua copilașii, gențile, scaunele auto pentru copii. Ea avea o măsură bogată de daruri de slujire. Și mă simțeam de parcă Domnul Isus mă slujea. Grija și dragostea Lui se revărsau din ea. Așa cum s-au revărsat și din Alex.
Cum începusem să spun mai devreme, îmi doresc să continuăm să ne străduim să fim o astfel de binecuvântare una pentru alta. Ar trebui ca fiecare să ne dorim ca din noi să se reverse slava lui Dumnezeu, atributele Sale, caracterul Său, și Hristos Însuși. Mă gândesc mult la cum va fi… pentru că știu că nu doar eu îmi doresc să umblu cu Hristos pentru totdeauna. Dar cum va fi când vor fi muțimi și mulțimi de astfel de oameni?! Caut mereu sugestii cât de mărunte care să îmi lumineze măcar puțin creierul meu prostuț, în încercarea minții mele limitate de a înțelege realitățile acestea infinite. Uneori mă gândesc că Tatăl nostru ceresc se uită din cer la mine și râde, „Ce simpatică e. Este atât de departe de realitate.” Dar totuși, totul este despre El, iar eu tânjesc să fiu cu Domnul. Dacă voi muri în Marea Britanie, nimeni să nu fie trist pentru mine, pentru că sper că după ce m-ați auzit vorbind atâta despre cer, veți avea cea mai mare sărbătoare că eu în sfârșit am ajuns acasă.
În cer – am asta în notițele mele pe care vi le voi da imediat – dar, când Îl vom vedea, vom fi ca El. Deci, când vom învia, vom fi asemenea Lui. Gata cu păcatul. În cer nu există nicio limitare. Aici noi suntem limitați. Suntem linitați în orice fel. De exemplu, suntem limitați prin faptul că nu putem asculta în mod deplin. Chiar și a-L iubi pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea și cu toată puterea. Cine face asta în mod perfect? Noi ne silim, ne dorim, dar încă suntem foarte imperfecți și nu reușim în mod deplin. Mulțumită lui Hristos, El acoperă tot ce facem cu neprihănirea Lui; evident că în ochii lui Dumnezeu noi suntem la fel de desăvârșiți și de drepți ca Hristos. Dar în ce privește frustrările de zi cu zi… vorbeam cu soția unui păstor ieri, și eram de acord cât de greu este pur și simplu să nu ai nici măcar pentru un moment un gând care să fie mai puțin binevoitor, mai puțin drept față de cineva. Noi încă ne confruntăm cu aceste perturbări. Pe când în cer nu va exista nicio perturbare a Duhului Sfânt.
Unul dintre cele mai mărețe lucruri pe care le poți experimenta ca creștin este să ai acel simțământ al prezenței lui Dumnezeu. Și acesta e real. Și cum spuneam și data trecută, și cum spun adesea: în măsura în care Îl cauți pe Domnul, Îl vei găsi. Cei care sunt adesea la picioarele lui Isus, care fac orice sacrificiu necesar pentru a fi la picioarele Lui și a privi fața Lui, culeg binecuvântarea. Și adesea este acel simțământ al prezenței Lui. Doar ca o paranteză, e posibil să faci lucrul acesta cu toată inima ta în fiecare zi și uneori acel simțământ să nu fie acolo. Și asta nu pentru că tu nu Îl cauți sau pentru că păcătuiești, ci aceea este încercarea credinței tale. „Ok, ți-am dat tot felul de simțăminte, acum această simțire va fi retrasă, iar tu va trebui să umbli prin credință, nu prin simțire. Deci există și acele perioade. Dar, lucrul pentru care ar trebui să ne luptăm mereu este să fim în prezența Lui și să privim fața Lui prin Cuvântul Său, prin meditare, prin rugăciune. Iar El spune că dacă ne apropiem de El, și El se va apropia de noi. Iar El nu este un mincinos. El chiar face acest lucru. Și asta se întâmplă în diferite feluri și în diferite măsuri, dar noi ar trebui să facem tot ce putem pentru a-L experimenta pe Dumnezeu. Pentru că vom ajunge atât de aproape de cer pe cât vom dobândi aceste lucruri. Simțământul prezenței Lui, influența Lui, puterea Lui. Dar în cer nu va mai fi nicio perturbare sau limitare a acelui simțământ al prezenței Lui. Noi primim câte puțin aici, puțin acolo, întrezărim puțin din cer pe un vârf de munte sau pe malul mării, dar sunt doar mici licăriri, și apoi mergem mai departe. Dar în cer va fi pentru totdeauna o rămânere continuă în prezența Domnului. Și vom fi ca El, nu va mai fi nicio urmă de păcat. Și vom fi în prezența lui Hristos, pentru că vom avea o nouă dispoziție perfectă, sfântă, fără limite, nicio întrerupere, nicio perturbare. Acesta va fi de fapt Hristos în noi. Pentru că cei care Îl reflectă cel mai mult pe Hristos aici pe pământ, oamenii de care suntem atrași, în care Îl vedem pe Hristos cel mai mult, în acești oameni vedem mai puțină fire și mai mult din Hristos. Deci când ajungi în cer și firea nu mai este, ce rămâne atunci? Hristos! Pentru că noi toți vom fi în acea stare fără păcat, prin urmare plini de Hristos, fără niciun impediment, fără măsură.
Ok, vă rog, luați-o cum am prezentat-o. Doar vreau să spun că are sens faptul că dacă noi vom fi fără păcat, atunci vom fi cu Hristos, și în felul acesta vom fi în prezența lui Hristos tot timpul, pretutindeni, pentru totdeauna. Are sens ce spun? Ok.
Asta ne duce înapoi la faptul de a fi atrași înspre oameni care sunt atât de asemănători lui Hristos. Și asta nu înseamnă că ei vorbesc din Scriptură tot timpul. Nu asta e ideea. Sunt lucruri precum acea îmbrățișare, sau sora aceea smerită care era gata să îmi ia toate gențile din mâini. Sunt acele lucruri simple, curate, pure în acel moment. Poți avea astfel de momente pure. Nu e ca și cum păcatul e amestecat în toate și totul e pătat. În Hristos noi chiar putem trăi curat. „Ferice de cei cu inima curată…” Pentru aceasta ar trebui să ne străduim. Și pe măsură ce ne înnoim mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu, are loc transformarea.
Iar noi ne dorim să fim transformate. Ne dorim să ne schimbăm. Dar trebuie să fim convinse de acest lucru. Trebuie să fim convinse cu privire la cer, că ne îndreptăm cu țoii într-acolo. Trebuie să ne încurajăm unii pe alții ca să perseverăm până la capăt. Trebuie să fim convinse în modul nostru de gândire că putem fi o puternică încurajare pentru cineva prin moartea noastră față de sine în acel moment, așa încât Hristos să poată să se reverse din noi, și astfel să putem sluji acelei persoane în acest fel.
Trebuie să fim convinse că această lume nu e casa noastră, ci noi suntem doar trecători prin ea. Și trebuie să trăim în mod practic reflectând această realitate. Și asta e o chestiune zilnică. Trebuie să ne înnoim zilnic mintea cu aceste lucruri, pentru că atunci când te trezești, ești aici, pe pământ. De exemplu, mă rugam mai devreme ținând ochii închiși, simțindu-mă foarte conectată cu Domnul, și nu doream să deschid ochii, deși vă iubesc și mă bucur să vă văd, dar asta mă readuce în realitatea acestei lumi; ceea ce este ok, pentru că aici trebuie să fim acum. Dar trebuie să te rogi Dumnezeului cerului și trebuie să meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu, la realitatea cerului și la faptul că această lume este trecătoare, este temporară. Trebuie să ne concentrăm mai degrabă pe lucrurile care nu se văd, decât pe cele ce se văd.
Felul în care ne întărim credința este prin Cuvânt, prin rugăciune, prin ascultarea unor predici bune, dacă aveți timp, prin citirea unor cărți bune, dacă aveți timp, dar fără a neglija vreodată Biblia. Și îndemnându-ne mereu unii pe alții. Nu știi niciodată când poate este în biserică cineva care este ca acel fitil care fumegă și pe care, cu cuvintele tale asistate de Duhul Sfânt, să îl reaprinzi. Am experimentat acest lucru. Este absolut uimitor să începi să vorbești cu o soră care este, cum spune în Evrei, cu mâinile obosite, slăbită, descurajată, și care poate se zbate în viața de familie. Și mă rog într-una, în timp ce ascult persoana respectivă, poate ați mai experimentat și voi asta, și ascult problemele și poverile ei, și mă rog, „Doamne, ajută-mă, dă-mi cuvinte potrivite și înțelepciune, doresc să o ajut pe sora mea.” Și pe măsură ce încep să vorbesc, se produce acea reaprindere. Iar la sfârșitul discuției, ea este încurajată și întărită, nu datorită mie, ci datorită Duhului lui Dumnezeu din mine. Deci, haideți să fim atente una la cealată în acest sens, purtându-ne de grijă una alteia și încurajându-ne reciproc.
Știu că fiecare din noi se află în perioade dificile ale vieții. Și ele arată diferit: singurătate, maternitate, rolul de soție. V-am mai spus că, cu ani în urmă, atenția mea era concentrată pe un anumit aspect. După fiecare întâlnire femeile plecau cu următorul lucru: trebuie să murim față de sine, să ne lepădăm de sine. Și funcționa pentru că asta venea din propria experiență și căsnicia mea s-a înbunătățit dramatic având această gândire de care Dumnezeu m-a convins că am nevoie. Deci aceasta este o realitate într-adevăr, dar uitându-ne pe cealaltă parte a monedei – aceeași monedă, dar o altă fațetă, o altă abordare – cum ar fi dacă tu ai lăsa acea persoană, în acel moment, da, pe măsură ce mori față de sine, dar gândind și mai departe la următorul lucru: vreau ca această persoană să Îl experimenteze pe Hristos în acest moment. Și asta nu are limite. Nu are limite! Voi spune ceva pentru soții acum: nu v-ar plăcea să fiți cea mai mare și mai vie și mai binecuvântată sursă – în afară de Biblie și rugăciune, înțelegeți la ce mă refer – o sursă umană de Hristos în căsnicia voastră?
Haideți să ne străduim să fim găsite la picioarele lui Hristos, petrecând timp de calitate privind fața Lui. Pentru că pe măsură ce privim fața Lui, ce se întâmplă? Pe măsură ce Îl privim pe El, suntem transformați din slavă în slavă, tot mai mult, în asemănarea Sa. Și astfel, ne dorim să fim o sursă din care să se reverse Hristos. Nu ca și aceia care își spun creștini, dar tu trebuie să te chiorăști încercând să vezi ceva roade în viața lor… Nu vrem să fim astfel de creștini. Ci vrem să fim așa încât Hristos să se vadă mai mult decât noi. Noi trebuie să ne dăm tot mai mult la o parte, ca să putem trăi ca Hristos și să vorbim ca El. Și să ne lepădăm de sine așa cum a făcut-o și Hristos. El a venit din cer știind ce urma să sufere. Și a făcut asta din dragoste pentru noi. Pe când eram noi încă păcătoși, El a murit. Deci în momentul în care soțul, copilul, prietena, colega de cameră, colega de serviciu, oricine din viața ta te irită, te tulbură, face ceva care te doare, te dezamăgește, sau orice altceva, nu reacționa în fire; oprește-te și lasă ca acea persoană să Îl experimenteze pe Hristos în tine și prin tine. Pentru că Hristos i-a iubit pe păcătoși. Nu când ei erau perfecți și drăguți, făcând toate lucrurile bine și cu bunăvoință, ci El ne-a iubit pe când eram păcătoși.
Și în astfel de lucruri mărunte, oportunități care apar zilnic, rugați-vă ca Duhul Sfânt să vă ajute să trăiți așa. Și haideți să ne binecuvântăm și să ne încurajăm unele pe altele astfel, haideți să ne străduim să Îl arătăm pe Hristos, să ne oferim unii altora binecuvântarea de a Îl experimenta pe Hristos. Din nou zic, în aspecte mărunte sau mărețe, oridecare ar fi. Iar făcând astfel, vom experimenta pe pământ puțin din ce înseamnă cerul.
Nu ne dorim să trăim în așa fel încât să pară că punem la îndoială Cuvântul pe care ni l-a dat Dumnezeu, și anume că El ne pregătește un loc și că se va întoarce după noi. Pentru că dacă trăim în toate felurile în care am zis că nu ar trebui să trăim, cum ar fi conformarea cu lumea, strângerea comorilor aici pe pământ – știu că sună destul de extrem, dar îmi place să gândesc în acest fel – atunci Îl facem mincinos pe Dumnezeu. Atunci noi de fapt nu Îl credem pe El că, așa cum a zis Isus: „Mă duc, dar Mă voi întoarce după voi.” Și El dorește ca noi să fim acolo unde este El, ca să vedem slava Lui.
Dumnezeu să ne ajute să trăim în așa fel încât trăirea noastră să reflecte credința pe care o avem în ceea ce ne-a spus El, ceea ce ne-a promis. Și să trăim așteptând cu nerăbdare venirea Lui, pentru că, în realitate, acolo va începe de fapt viața.
