Luca 6:27-28 – Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultați: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.
Acest om Îl ura pe Dumnezeu. Și credea că cel mai bun lucru pe care îl avea de făcut era să încerce să o provoace pe această femeie evlavioasă. Ea se temea de Dumnezeu. Era o femeie sfântă. Iar el era un om rău. Desigur, era bătrân. Era acolo acasă cu ea când soțul ei era la muncă. Și încerca mereu să o provoace și folosea un limbaj murdar, nelegiuit. Încerca să îi facă viața grea. O tortura. Un limbaj murdar, pervers; insulte, batjocuri… el știa că ea era o creștină. Și încerca să o facă să își compromită mărturia. Încerca doar să o împungă. Și ea era supărată în interior. Uneori trebuia să plece din cameră și să plângă. El încerca să o provoace. Iar ea era exasperată. Și știți cum e, când încerci să te duci la soțul tău într-o situație ca aceasta, și e vorba de tatăl lui. Și el zice: „Păi, nu e chiar așa de rău.” În orice caz, ea nu a primit de la soțul ei ajutorul pe care îl căuta.
Așa că s-a dus la păstorul ei. Și i-a spus: „Frate păstor, uite care e situația…” Știți ce i-a spus păstorul? „De fiecare dată când el te provoacă, întoarce-i bunătate. De fiecare dată când încearcă să te prindă, de fiecare dată când îți vorbește urât, de fiecare dată când încearcă să te provoace, de fiecare dată când este hain, de fiecare dată când este aspru, de fiecare dată când se comportă urât cu tine, răspunde cu bunătate la răul lui.”
Și vă spun că acea femeie bună, cu ajutorul lui Hristos, s-a întors – și n-a fost ușor. Se simțea provocată în interior. Au fost lacrimi. Au fost răniri. Un tumult interior. Dar ea a căutat să întoarcă bine acelui om.
Și nu-mi mai aduc aminte cât a durat, cât timp a trecut, dar vă pot spune că într-o zi el i-a făcut un lucru extrem de urât, iar ea s-a dus și a început să facă prăjiturele. Și-a lăsat treburile ei și toată munca gospodărească și a pregătit acele prăjiturele. Și știți ceva? Acelea erau preferatele bătrânului. Ea le-a pus pe o farfurie și a venit cât de amabilă a putut și a pus farfuria în fața lui, pe masă. Și știți ceva? Acel păcătos bătrân nu a mai rezistat. A căzut de pe scaun cu fața la podea și a plâns. Și ea nu se aștepta. Nu știa ce se petrecea în lăuntrul lui. De fiecare dată când ea îi întorcea bunătate, acest lucru îi râcâia conștiința. Îl străpungea. Și îl lovea – era ca un cărbune aprins acolo. Iar în cele din urmă, a fost prea mult. L-a zdrobit pe acel bătrân rău. Ca niște cărbuni aprinși… Și știți ceva? Mărturia este că acel om a fost convertit. S-a pocăit. Acel om a văzut ceva în exemplul nurorii sale evlavioase. El și-a cerut iertare lui Dumnezeu și nurorii sale. A fost zdrobit. El este în glorie acum! Pentru că ea a trăit astfel.
Fraților, dați-mi voie să vă spun ceva. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este o realitate. Unul dintre motivele pentru care nu cunoaștem mai mult din această realitate este pentru că noi nu trăim mai mult în acest fel. Asta este o realitate. Nu pentru că nu e adevărat. Nu pentru că nu funcționează. Ci pentru că de prea multe ori ne răzbunăm în loc să încercăm să arătăm dragoste și bunătate când suntem nedreptățiți. Tindem să facem ceea ce Isus Hristos nu a făcut.
Știți ceva? Când suntem ofensați, răniți, lezați, ce se întâmplă? Apare acel ceva mărunt în noi: vrem să fim chit. Și chiar dacă nu o arătăm într-un mod vizibil, ce facem? Prin cuvinte, prin acțiuni prin evitare, ne reglăm noi conturile subtil. „Păi, n-o să mai vorbesc cu cutare. Voi evita să fiu prin preajma lui.” Și s-ar putea să nu fie vorba doar de lovitura exterioară, dar ne simțim ofensați. Vrem să ripostăm. Vrem să facem de cunoscut acest lucru. Vrem s-o întoarcem. Vom lovi pe măsura loviturii pe care credem că am primit-o.
Fraților, oare auziți cu adevărat acest lucru? Aceasta este problema. Auziți acest lucru? Vă puteți imagina ce ar însemna pentru această biserică dacă de fiecare dată când cineva ne-a întristat, ne-a ofensat sau ne-a rănit, noi imediat am răspunde cu o acțiune plină de dragoste? Cu un gest iubitor?
Noi știm când cineva ne greșește. Nu-i așa? Oameni buni, dușmanii se numesc dușmani pentru că ei fac lucrurile pe care doar dușmanii le-ar face. Și asta nu înseamnă că uneori acel dușman nu e chiar un alt creștin. Am putea măsura un dușman în felul următor: nu este doar un om pierdut care ne face rău, ci oricine lovește împotriva noastră. De fapt, chiar și atunci când un dușman lovește împotriva noastră, putem lăsa răzbunarea în mâna Domnului. Domnul îi va răsplăti. Tu spui: Ce? Îi va răsăplăti? Nu, dacă acela este un copil de Dumnezeu, dar va fi o plată. Hristos va lua acea plată. Ceea ce ar trebui să te îmbucure pentru că El a luat-o și pe a ta, și tu i-ai ofensat pe alții. Dar un dușman este oricine vine împotriva noastră. Oricine se poartă rău cu noi. Vorbesc despre o reală purtare rea. O ofensă serioasă. O reală persecuție. Poate veni din orice parte. Și până la urmă, dușmanii fac ce fac dușmanii. Iar noi simțim ce fac dușmanii. Nu este un mister pentru noi. Dacă ceva în viața noastră ne atrage cu adevărat atenția, sunt acțiunile dușmanilor făcute împotriva noastră. Le simțim. Și știți ce spune Pavel? El vine și spune, „Bine, vă pot spune următorul lucru: Nu e ceva despre care trebuie să te întrebi dacă ți s-a întâmplat sau nu. Când te simți ofensat, când te simți rănit, știi că ești așa.” Și el spune: „Chiar în acel moment, ia acea rănire și întoarce dragoste.” E nevoie de harul lui Dumnezeu. Omul natural nu poate face acest lucru. Ce a spus Dumnezeu? Care este promisiunea? El spune că noi suntem predestinați să fim conformați chipului lui Hristos. Dacă ești un adevărat copil al lui Dumnezeu, îți garantez că chipul Lui va fi imprimat în chipul tău. Va fi întipărit acolo. Prin harul lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt, poți face acest lucru.
Fraților, luați fiecare ofensă, fiecare durere și lăsați ca relele pe care vi le fac oamenii să fie pentru voi un stimul imediat pentru a-i iubi. Oare chiar auziți ceea ce vă spun? Uitați, dacă nu ești rănit chiar acum, probabil te gândești că poți face acest lucru. Dar când ești rănit, nu mai e așa de ușor. Adică pot să îmi închipui, într-o biserică ca aceasta, pe măsură ce ea crește… Bine, dați-mi voie să vă dau un exemplu. Să zicem că avem o soră. Sora aude că câteva surori s-au strâns la o cafea. „Cum de nu m-au invitat și pe mine? Și apropo, cine a plănuit întâlnirea? Cine a făcut invitațiile? Nu m-a invitat și pe mine? Mă simt rănită. Păi, știi ce? Data viitoare când organizez eu o întâlnire, n-o să o invit nici eu.” Știți ceva? Voi râdeți, dar eu știu cum gândesc oamenii. Și știu ce anume îi rănește pe oameni. Și știți ceva? Într-o biserică în care o mulțime de păcătoși, chiar dacă mulți dintre ei sunt salvați, încearcă să trăiască împreună și să funcționeze împreună, ne rănim unii pe alții. Și noi am putea vorbi despre dușmanii de afară, dar sunt, de asemenea, lucruri pe care le fac oamenii dinăuntru. Și ceea ce spun este că, fie că este un dușman de afară sau cineva dinăuntru… Auzi de undeva că cutare a spus așa și așa despre tine. Asta te rănește. Păi știi ce? În loc să i-o întorci înapoi prin cuvinte răzbunătoare sau prin ocolire sau prin tăcere, știi ce să faci? Să spui: „Asta a durut. Acum, Tată, arată-mi în mod specific cum să acționez așa încât să îi arăt dragoste acelei persoane.” Dacă avem o biserică ce funcționează așa, ce credeți?
Nu vom avea oameni ca unii despre care am auzit că au plecat dintr-o biserică pentru că au simțit că nu li se acorda destulă atenție. Știi ce să faci când te simți rănit pentru că nu primești destulă atenție? În mod anume nu te răzbuni spunând, „O să le arăt eu lor. Plec!” Acesta este exact opusul a ce spune aici. Ce spune aici este că dacă cineva lovește așa împotriva mea, atunci eu voi întoarce dragoste. Dacă cineva mă rănește, face ceva împotriva mea, voi face acest lucru.
Fraților, luați fiecare durere, fiecare greșeală, fiecare lipsă de bunătate, fiecare atac, fiecare provocare, fiecare ofensă, fiecare critică, fiecare lovitură, fiecare lucru care vă rănește, și faceți anume din el o ocazie de a face bine acelei persoane.
