Cred că fiecare dintre noi ne dorim bucurie. Cred că răspunsul este: pentru că în trăirea noastră creștină practică, de zi cu zi, în care experimentăm suferință și durere, noi realmente ne luptăm să vedem cum poate fi bucuria experimentată cu adevărat în mijlocul întristării, al durerii și al chinului. Și am început uneori să credem că dacă vom experimenta vreodată adevărata bucurie, trebuie ca aceasta să fie obținută prin îndepărtarea întristării, durerii și chinului.
În versetele 23 și 24, Isus Își va învăța ucenicii o schimbare foarte importantă teologică ce va avea loc ca urmare a învierii. Aceasta ne va ajuta să înțelegem cum ne putem apropia de Tatăl cu privire la aceste lucruri. Și avem nevoie să înțelegem acest aspect. Dar pentru că scopul versetului 24 este ca bucuria noastră să fie deplină, dar ne va învăța de asemenea un alt lucru, și anume: care este sursa bucuriei. Care este sursa bucuriei? Avem nevoie să știm cum trebuie să ne apropiem de Tatăl dacă vrem să avem această bucurie pusă înaintea noastră. Dar este important să înțelegem de asemenea care este sursa bucuriei.
Și ca să ne fie de ajutor, mă voi întoarce la ilustrația de aici și voi sublinia din nou următorul lucru. În ilustrația pe care a dat-o Isus, femeia era în mijlocul întristării – o durere reală fizică – iar apoi întristarea îi este prefăcută în bucurie. Și nu pentru că întristarea i-a fost înlăturată. Ci ea a fost înghițită de bucuria bebelușului. În ceea ce ne învață Isus despre cum să venim la Tatăl după înviere, El ne învață despre sursa bucuriei, și dați-mi voie să vă spun, sursa bucuriei nu este îndepărtarea durerii, întristării și chinului. În această viață ni se garantează că vom avea parte în mod constant de durere, întristare și chin, totuși Isus ne pune în față bucuria eternă și plinătatea ei.
Cred că cei mai mulți dintre noi înțelegem acest lucru greșit și vă voi ajuta să vă diagnosticați, dacă sunteți adesea ca mine. Cum vă rugați cu privire la durere, întristare, chin? Dacă sunteți ca mine, cele mai multe dintre rugăciunile mele cu privire la durere, întristare și chin, sunt: „Doamne, vreau să am bucurie, așa că am nevoie ca Tu să îndepărtezi durerea, întristarea, chinul sau sursa lor.” Și îmi petrec mare parte din rugăciune în felul acesta. Acum, vreau să fiu atent aici. Nu vreau sa spun că e greșit să te rogi pentru vindecare sau ca Dumnezeu să îndepărteze acele lucruri. Nu spun asta deloc. Dar cred că e foarte important să vedem, când ne uităm prin lentilele Scripturii, că mijlocul normativ prin care Dumnezeu ne aduce bucuria nu este îndepărtarea durerii, a întristării și a chinului, ci este prin a ne da bucurie în mijlocul durerii, a întristării și a chinului, prin a ni-l da pe Isus.
Sfinți dragi, există ceva mai mult, mai bun decât îndepărtarea durerii. Este Isus în mijlocul durerii. Și noi ne luptăm să vedem acest lucru și să-l credem pentru că durerea este reală, dar vreau să știți aceasta: Isus este și mai real. Dumnezeu primește glorie din îndepărtarea durerii și a întristării. El primește glorie din vindecare, dar vreau să știți că Dumnezeu primește chiar și mai multă glorie când El înghite durerea prin bucurie. Spuneți-mi, ce arată mai bine din perspectiva lumii. Să vezi pe cineva care datorită circumstanțelor nu are niciun motiv de bucurie și este în plină durere, și totuși, în mod inexplicabil, se bucură! Asta Îi dă glorie lui Dumnezeu! Știți ce altceva îi forțează acest lucru pe oameni să facă? Îi forțează să vină la tine și să spună: „Hei, care este sursa nădejdii care este în tine?” Pentru că ei nu pot vedea cirmustanțele. De fapt, ei văd circumstanțe care ar trebui să ducă la cârtire și la plângere de sine și la văitare, totuși ei văd bucurie. Iar când te întreabă aceasta, tu te poți ridica și spune: „Isus Hristos este sursa bucuriei mele în mijlocul întristării și durerii mele.” Sfinți dragi, Dumnezeu arată bine în acel scenariu. Acesta este un fragment din predica: „Întristarea prefăcută în bucurie”
