Toată atenția vieții tale spirituale este fixată pe simțire – dacă te simți sau nu bine. Și dacă simți sau nu realitatea, sau puterea. Și ești ca Petru. El iese din barcă și atâta vreme cât își ține privirea la Isus totul e bine. Dar când își întoarce privirea de la Hristos, începe să se scufunde. Și în mod inevitabil asta se întâmplă.
De fapt, ceea ce încerci tu să faci este să te ții strâns de acest sentiment pe care l-ai primit. Ai obținut acest sentiment al realității, și ai auzit aceste predici. Și ai putut petrece timp în Cuvânt; așa că ai un sentiment plăcut. Și vrei atât de mult să te întorci acasă și să te ții strâns de acest sentiment. Așa încât toată atenția vieții tale spirituale este fixată pe simțire – dacă te simți sau nu bine. Și dacă simți sau nu realitatea, sau puterea.
Și ești ca Petru. El iese din barcă și atâta vreme cât își ține privirea la Isus, totul e bine. Dar când își întoarce privirea de la Hristos, începe să se scufunde.
Și în mod inevitabil asta se întâmplă. După cum știi, viața continuă. Zilele își reiau cursul, copiii plâng. Și ai un teanc de hârtii pe masă, încât nici nu poți vedea dincolo. Și viața e intensă din nou. Și simți că aceste „sentimente” pe care le-ai primit încep să scadă. Încep să plece.
Așa că ceea ce faci este să-ți dublezi eforturile. „Bine, o să mă stădui și o să-mi citesc Biblia… În loc de 9 capitole, o să citesc 18.” Apoi pierzi o zi și acum ești cu 30 și ceva de capitole în urmă. Și apoi ce se întâmplă? Zici: „Ok Doamne, o să încep să mă forțez mai tare.” Încerci atât de mult să păstrezi acest sentiment, dar îl vezi cum începe să putrezească. Pentru că ochii tăi sunt pe acel sentiment.
Vă voi spune ceva. Lucrul la care credința ta urăște cel mai mult să privească sunt sentimentele tale. Acesta este singurul lucru de pe Pământ la care credința ta urăște cel mai mult să privească. Adică la sentimentele tale. Credința n-a fost niciodată plănuită să înflorească în solul sentimentelor. Credința înflorește printr-o privire proaspătă spre Domnul Isus Hristos!
Deci, ce se întâmplă în mod inevitabil e că mergi acasă, iar sentimentele încep să plece. Iar tu începi să disperi – și te forțezi mai tare, încerci așa de mult să aduci acest sentiment înapoi. Și în cele din urmă ești epuizat și te prăbușești. Apoi privești în sus și-l vezi pe Hristos – și totul se întoarce ca un șuvoi. Asta-i soluția în acest caz. Credința nu prosperă prin sentimente. Credința prosperă prin Hristos.
Dacă te-ntorci acasă și tot ce încerci să faci e să întărești acest sentiment – va putrezi. Cum a spus scriitorul de imnuri: „Nu îndrăznesc să mă încred în cea mai dulce stare, Ci mă sprijin deplin pe Numele lui Isus!” „Pe Hristos – Stânca tare – stau.” Nu pe sentimentele mele! Nu pe felul cum mă simt când mă întorc acasă. „Pe Hristos – Stânca tare – stau, Orice altă temelie este nisip mișcător.”
Uită de sentimentele tale… când te întorci acasă. Uită de sentimentele tale. Dacă tot ce faci când te întorci acasă e să intri într-o stare spirituală cu pilot automat, sau pur și simplu îți fixezi atenția pe sentimentele tale și încerci cumva să păstrezi ce simți acum, dacă asta ți-e ținta, vei descoperi că va face viermi. Asta e tot ce se va întâmpla.
