(Bob predicând acest mesaj despre a fi un părinte evlavios din punct de vedere biblic)

1. Trebuie să constatăm mai întâi şi mai întâi că părinţii creştini depind în cele din urmă de harul lui Dumnezeu. Oamenii buni, precum Samuel, pot să nu-şi vadă copiii umblând în neprihănire (1 Samuel 8:1f). Manase, fiul lui Ezechia cel cumsecade, a fost extrem de netrebnic şi jignitor înainte, dar s-a pocăit în cele din urmă. În schimb, mulţi sunt părinţii răi, ai căror fii au fost scoşi din foc în mod îndurător, şi făcuţi fii ai lui Dumnezeu.

2. A fi părinte este o bucurie şi o mare binecuvântare. Copiii sunt o binecuvântare (Psalmul 127:5, 128:4). Ei sunt distractivi, sunt prietenoşi, sunt camarazi, sunt ajutor, sunt amintiri. Dumnezeu se aşteaptă ca noi să ne dorim copii. Este un lucru normal. Este normal pentru o soţie să fie mamă, gospodină (Tit 2:5).

3. A fi părinte este de asemenea o provocare cu responsabilităţi. David a fost un mare muzician, războinic şi om de stat, dar nu a fost un tată grozav şi a suferit mult de pe urma acestui fapt. De exemplu, David nu l-am mâhnit (înfruntat) niciodată pe Adonia (1 Împăraţi 1:6), şi de aceea, mâhnirea a căzut pe capul lui. David a suferit din această cauză. Biblia ne învaţă că a avea copii este o binecuvântare (Psalmul 127). Acesta este un adevăr general, dar nu este mereu aşa. Adonia şi Absalom nu au fost binecuvântări. Hofni şi Fineas nu au fost o binecuvântare pentru bătrânul Eli. Unii copii mai bine nu s-ar fi născut (Marcu 14:21).

4. Încăpăţânarea copilului trebuie să fie zdrobită. Poţi să-l înveţi multe lucruri pe copil, dar dacă nu i-ai zdrobit încăpăţânarea ai eşuat faţă de el. Chiar este posibil să-l convingi că nu se merită să nu te asculte data viitoare. “Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale” (Proverbele 29:15). Plânsul prelungit după un pui de bătaie este doar un acces de furi. Încăpăţânarea nu a fost zdrobită. Puiul de bătaie a fost provocator, nu umilitor. Sunt lucruri pe care un copil le poate face şi sunt drăguţe, dar uneori asta nu înseamnă că nu sunt oricum păcătoase sau arogante. Nu-i încuraja acele lucruri printr-un zâmbet. Nu-l încuraja prin a le spune altora de față cu el. Nu face decât să-l umfle în mândrie – care este principalul obstacol al intrării lui vreodată în Împărăţia lui Dumnezeu.

5. Mustră ferm; aplică ceea ce spui. Nu-ţi distruge autoritatea. Copilul are nevoie să-şi vadă părinţii ca prieteni, dar trebuie să existe şi o formă de teamă. Părinţii pot greşi aici. Dorind foarte mult să fie cei mai buni prieteni, aceştia pierd respectul copilului lor. Există momente când o greşeală şi disciplina care-i urmează trebuie să producă teamă. Părintele nu trebuie să-şi piardă niciodată controlul, dar totuşi, părintele îl poate reprezenta greşit pe Dumnezeu dacă nu este manifestată o formă de mânie. Nu uita că mânia este un atribut al lui Dumnezeu. Eli şi-a mustrat fiii (1 Samuel 2:23), dar a fost mult prea puțin față de acel păcat şi Dumnezeu a socotit că nu a făcut nimic (3:13). Însuşi Eli a fost judecat pentru asta. Părinţii pot renunţa la autoritate. Nu spune niciodată nu, dacă nu vorbeşti serios. Nu da o poruncă, chiar şi una mică, dacă nu eşti dispus să o susţii. Iar un părinte poate da o poruncă într-un aşa ton încât copilul să simtă că are opţiuni. Porunca trebuie mai degrabă să sugereze prin ton că nu mai există alte opţiuni, nici măcar ascultarea întârziată. Ascultarea întârziată este tot neascultare. Ea îl lasă pe copil responsabil – „ O voi face, dar o voi face când vreau eu.” Părinţii pot renunţa la autoritate cedând chiar aici. Nu este de mirare de ce un copil de 16 ani nu respectă şi nu ascultă. A început cu ani în urmă în lucrurile mici. Şi, deşi este nevoie de discreţie, aminteşte-ţi că ei sunt în casa ta şi tu ești capul. Nu-ţi centra viaţa în jurul lor. Părinţii pot fi paralizaţi de timpul de somn al bebeluşilor, şi aşa mai departe. Alege-ţi bătăliile. În mod general, bătăliile ar trebui purtate şi câştigate acasă, în privat, şi atunci nu vei avea aşa de multe probleme în public. În public fii cât mai îngăduitor cu putinţă, fără compromis.

6. Mustră cu bunătate; cu generozitate, nu cu uşurinţă (Psalmul 141:5). Nu cizela cu forţă. Nu fi sarcastic. Nu-i umili. Nu le răni duhul (Proverbe 15:4). Nu le pierde sufletul. Trebuie să fie personal şi iubitor, deşi ferm.

7. Ai grijă la ipocrizie (Luca 12:1). Fii un exemplu (1 Petru 5:3). Ipocrizia este cea mai evidentă şi cea mai dureroasă ofensă pentru un copil şi produce resentiment şi lipsă de respect. De multe ori motivul pentru care părinţii nu pot fi statornici este pentru că ştiu că ei înşişi nu sunt cum trebuie. Ai mare grijă să te corectezi înaintea copiilor tăi. Recunoaşte-ţi păcatul şi greşelile. Acest lucru este obligatoriu înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor (Proverbe 28:13).

8. Nu exaspera copiii (Coloseni 3:21). Ai grijă să nu vorbeşti prea mult şi să-i faci să aştepte. Este destul de greu pentru un adult să aştepte, darămite pentru un copil. Nu ţine momente îndelungate de părtăşie, mai ales în timp ce se răceşte mâncarea. “Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?” (Eclesiastul 7:16)

9. Învată-ţi copilul să fie rezistent, să îndure dificultăţile fără să se plângă, ba chiar să le ia cu bucurie (2 Timotei 2:3). A se plânge nu este o opţiune. Arată-le – imediat – că temperamentul isteric nu merită. Învață-i să-şi mănânce mâncarea care le stă în faţă. Învaţă-i de timpuriu gloria de a se purta omeneşte.

10. Implementează un spirit disciplinat (2 Timotei 1:7). Nu îngădui copilului să lenevească în pat dimineaţa. Aceasta crează un spirit leneș, deprimant pentru ei şi pentru toată lumea, mai degrabă decât un spirit disciplinat. Dacă au probleme cu somnul atunci pot învăţa disciplina de a merge la culcare mai devreme. Pe cât posibil, păstreză curăţenia în casă. A avea un progam stabil pentru mese va ajuta organizarea casei. Dacă pierd micul dejun, îl pierd şi gata. Nu încuraja răsfăţul.

11. Învaţă-i să fie muncitori. Rebeca a fost aleasă pentru că s-a oferit voluntară să care apă şi astfel s-a calificat (Geneza 24:20). Pe cât posibil, dezvoltă o industrie casnică. Asta este mult mai instructivă şi mai productivă decât sporturile şi jocurile pe calculator. Viaţa este mai degrabă un câmp de muncă şi de luptă, decât un loc de joacă. Învață-i resposabilitatea. Lasă-i să planifice şi să economisească pentru propria educaţie. Va fi profitabil şi împlinitor.

12. Lasă-l pe copil să fie folositor şi să se simtă folositor (2 Timotei 4:11). Este dureros pentru un copil să simtă că este dispensabil. Cu siguranţă este mai uşor să faci tu un lucru decât să-l instruieşti pe copil, dar în cele din urmă, se merită. În generaţiile anterioare familia trebuia să tragă împreună pentru a o scoate la capăt. Nu era timp şi nici loc pentru ştrengării. Includeţi copiii în decizii. La urma urmei, acestea îi vor afecta şi pe ei. Şi s-ar putea chiar să aibe ceva idei.

13. Faceţi tot ce puteţi împreună ca familie. Nu va trece mult timp şi totul se va termina. Ei vor pleca. Multe dintre amintiri vor trece. Faceţi tot ce puteţi pentru a lua mesele împreună (precum în Fapte 2:46). Este o oportunitate extraordinară să împărtăşiţi lucruri spirituale. Priveşte fiecare masă ca pe o agapă, o masă de dragoste, unde poverile, grijile, bucuriile, speranţele, planurile şi adevărurile să fie împărtăşite. Toată lumea să citească un capitol sau programat comun dimineaţa, pe cont propriu, înainte de micul dejun. Va oferi subiecte bune de discuţie la masă – „Ce ai înțeles?” Şi atenție, adolescenţii sunt de asemenea parte din familie încă. Cu siguranţă este umilitor pentru ei, dar este bine. Acelaşi lucru îl vor dori şi ei când vor avea adolescenţi.

14. Tatăl şi mama trebuie să arate o adâncă unitate. Dispreţul din partea tatălui este respingător. Nesupunerea din partea mamei este foarte dureroasă pentru copil – „dacă mama este rebelă, de ce să nu fiu şi eu la fel?” Demonii văd de asemenea acest lucru. Acestea merg împreună, după cum este scris, “Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea (1 Samuel 15:23).” Dar unitatea în Hristos aduce binecuvântare – “Este ca roua Hermonului care se coboară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie (Psalmii 133:3).”

15. În cele din urmă, învaţă-i în mod intenţionat să se teamă de Domnul, să-şi centreze viaţa în Domnul Isus, să realizeze că, de fapt, cu El au de a face (Psalmul 34:11). Învaţă-i că au de câştigat un rai, un iad de evitat, un Mântuitor de cerut, o cursă de alergat. Trebuie să ajungă în rai cu orice preţ.

(din noiembrie 2008)