Întrebare: Încerc să cred şi să mă pocăiesc cât mai mult, dar totuşi nu sunt mântuită! Oare care e problema? “Simt că am încercat totul, dar nu înţeleg video-ul dvs. în legătură cu pocăinţa biblică.”
Nu ştiu dacă aţi văzut acel video, în care am vorbit despre natura pocăinţei biblice. Şi am spus că, aceasta nu se bazează pe nişte fapte anterioare mântuirii, prin care încercăm să ne schimbăm viaţa pentru a ajunge într-un punct de unde Dumnezeu să ne poată accepta. Nu asta e pocăinţa.
Şi foarte mulţi oameni sunt aşa de blocaţi pe pocăinţa lor. “Oare mă pocăiesc destul?” “Oare am suficientă credinţă?” Şi aceştia se uită constant înspre ei înşişi, în loc să se uite spre Hristos. Despre asta am vorbit atunci.
Ea spune, “Dacă asta e adevărat, atunci ce aş putea face în schimb? Cum pot să fiu mântuită? Mă aflu în această problemă. Încerc să cred şi să mă pocăiesc cât mai mult şi nu simt nicio schimbare. Ce să mă fac?”
Susţin ceea ce am spus înainte. Dar, îi spun Amandei, dacă spui… dacă cineva ajunge în momentul în care recunoaşte asta şi spune că: “Încerc să cred cât mai mult şi să mă pocăiesc cât mai mult”… Voi fi direct cu voi, Domnul niciodată, niciodată, niciodată, niciodată nu îţi spune să te încrezi în propriile tale eforturi pentru ca să ai credinţă şi pocăinţă. Niciodată!
Întreaga idee a pocăinţei este de a renunţa la orice efort, de a renunţa la orice încercare din partea noastră, chiar şi la încercarea de a crede, şi la încercarea de a ne pocăii. Pocăinţa adevărată constă în a venii la Isus ca un cerşetor neajutorat. A veni lipsit de putere şi abilităţi, şi pur şi simplu să cazi la picioarele lui Hristos pentru ajutor. Nu trebuie să ne uităm la propriile noastre puteri. Ci să ne uităm la ajutorul care vine doar din parte lui Isus Hristos.
Şi această fată, Amanda, ceea ce face ea este că se încrede în propriile ei puteri. De fiecare dată, vă garantez, când încerci şi depui un efort pentru ca să crezi şi să te pocăieşti suficient, Amanda, poate că nu îţi va plăcea să auzi asta, dar problema ta e mândria, problema ta e că te uiţi doar la tine. Problema ta e încrederea în sine. Problema ta e neprihănirea de sine. Încerci să te faci prezentabilă în faţa lui Dumnezeu, încerci să faci ceva, şi să faci ceva să se întâmple în inima ta, prin care Dumnezeu să spună, “Bine, acum te accept.” De exact lucrul acesta trebuie să te pocăieşti. La acest lucru trebuie să renunţi.
Nu ai ce să îi oferi lui Dumnezeu! Nu poţi repara această problemă, nu ai cum să rezolvi această problemă, pentru ca pe urmă Dumnezeu să spună, “Bine, Amanda, acum văd că… ai ajuns la un anumit punct.” Pocăinţa adevarată e atunci când… la fel ca şi Petru când se scufunda. Ce a făcut? A zis el oare, “O, acum ar trebui să cred suficient pentru ca să pot rămâne deasupra apei. Ma uit în jur, văd…” Ştiţi ce a făcut? A zis: “Doamne, scapă-mă!” Despre asta e vorba. E atunci când păcătosul ajunge în momentul în care realizează că “Mă scufund.”
Oameni buni, ştiţi cum e. Sunt înotători pe aici? În copilăria mea obişnuiam să înot foarte mult. Uneori înotam foarte departe de ţărm, în Lacul Michigan, înotam destul de departe de ţărm şi uneori petreceam ore întregi înotând. Şi după o vreme începeam să fim foarte obosiţi.
Ştiţi ce? Atât timp cât credeai că mai ai suficientă putere pentru a înota înapoi la ţărm, nu strigai după ajutor. Ştiţi de ce? Pentru că ţi-ar fi fost ruşine. Ceilalţi ar crede că eşti slab. Am dreptate? “Aaaa, strigi după ajutor!” “Ce-i asta?” “Nu eşti în stare să ajungi singur la mal? Ce, eşti un fleşcăit?” Nu, dacă mai aveai vreo urmă de mândrie, şi încredere în puterile tale, nu strigai după ajutor.
Ştiţi cine strigă după ajutor? Persoana care realizează faptul că, “Nu mai am nicio putere. Nu mai pot sta la suprafaţă. Mă scufund.” Atunci strigi după ajutor, când ştii că, “Nu voi reuşi singur.”
Atât de mulţi oameni spun că… Am auzit acest lucru la meciul de baseball de ieri al fiului meu. Cel care îşi spunea mărturia a spus că a ajuns la sfârşitul puterilor lui. Ştiţi cât de mulţi creştini i-am auzit spunând asta? “Dumnezeu m-a salvat atunci când am ajuns la sfârşitul puterilor mele” Bineînţeles că atunci te-a salvat! Pentru că atunci când ajungi la sfârşitul puterilor tale, nu vei mai încerca să faci nimic de unul singur, pentru că nu mai ai combustibil.
Ai ajuns în momentul în care cazi la pământ şi spui: “Doamne, ajută-mă! Dăcă nu mă ajuţi, sunt pierdut. Sunt înecat. Sunt mort.” Şi acela e momentul în care El vine şi te salvează.
Amanda, tu încă nu ai ajuns la sfârşitul puterilor tale. Încă ai prea multă încredere în forţele proprii. Acesta-i motivul pentru care încă nu eşti mântuită. Trebuie să spui ca Petru, “Doamne, scapă-mă!”
Asta a spus Connie. Îmi amintesc pentru că şi eu am fost acolo. Doar asta puteam să zic, “Doamne, scapă-mă!” Şi El m-a scăpat. M-a mântuit în momentul acela.
