Bob Jennings
„Amația a făcut ce este drept înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui”- . Uau! „Doamne, nu mă lăsa să am așa ceva pe piatra mea funerară! Nu lăsa ca aceasta să fie biografia mea! Am făcut ce este drept înaintea Domnului, dar nu cu toată inima mea! Ajută-ne!
Tim Conway
„Ei bine, Bob, din moment ce ai aflat că ai cancer.. mă întreb… mi-ai spus aseară că una era să te gândeşti la ceea ce ai putea face în viaţa ta când erai sănătos şi a sunat ca și când, acum fiind în această situaţie, poate aceasta te face să gândeaști altfel și mă întreb, acum că ştii că ai cancer, există ceva care îți vine în minte în ceea ce priveşte modul în care lucrurile s-au schimbat în gândirea ta, cum Îl vezi pe Domnul, cum îți vezi viaţa, cum vezi viața de păstor sau de soţ, cum îți vezi moartea? De când ai aflat, există zone în care simți cu adevărat că gândirea ta chiar s-a schimbat mult? Privind moartea din acest punct de vedere faţă de tot restul vieţii tale cum ai văzut-o?”
Bob Jennings
„Într-un fel, nu, nu s-a schimbat. Aș spune că a crescut şi s-a amplificat în lucrurile pe care întotdeauna le-am cunoscut ca și creştin. Un lucru pe care l-am văzut mai mult este privilegiul incredibil pe care Domnul ni l-a dat, acela de a-L sluji în această vreme. Privilegiul incredibil de a merge cu El, de a ne bucura de El. Privilegiul incredibil de a-L sluji, şi de a fi în lupta pentru adevăr, pe arena credinţei. Privilegiul incredibil de a deschide Scripturile. Este un așa privilegiu de a sluji Domnului, Regelui regilor, şi să te aduni cu sfinţii, şi să cânți cântările Sionului, să cânți cântările Domnului chiar în mijlocul taberei dușmanilor, e chiar așa un mare privilegiu.
Cred că am simţit şi am văzut mai mult din acestea, de când am aflat despre acest cancer. De asemenea, în special de când am devenit creştin, îmi dau seama că viaţa este scurtă, trupul este fragil, şi moartea este sigură. Toate aceste lucruri, da sunt mai reale, este mai multă realitate. Am fost foarte conștient ca și creştin că viaţa este scurtă. Veţi auzi creştini mai în vârstă spunând aceasta şi predicatorii spun asta mereu.
Chiar de când am fost convertit am fost foarte conştient că viaţa este scurtă. Nu avem prea mult timp, va trece așa de repede. Scripturile spun asta din nou și din nou, comparând viaţa noastră cu un somn, sau cu un alergător care trece, sau cu iarba. Nu cu stânci sau cu copaci, ci cu iarba. Deci, sunt foarte conştient de asta, dar acum, ştii că s-a întâmplat. Îmi aduc aminte când aveam 25 de ani şi conduceam un camion de pietriș. Și un creştin mai în vârstă călătorea cu mine de o vreme, doar ca să avem părtăşie şi să petrecem un timp împreună. Avea 75 de ani, îmi amintesc că mă gândeam, „El are de trei ori vârsta mea. Eu am o treime din vârsta lui, eu am 25, şi el are . Uite cât timp am!” În acelaşi timp mă simteam ca și cum, „Știu că totul va trece așa de repede, știu asta.” Îmi amintesc așezarea, ziua, ora, locul.. unde mă gândeam la aceasta. A trecut foarte repede, îmi amintesc pe la 20 de ani ca şi creştin, era ceva special pentru fiecare an. Aveam gândul, „Voi încerca să-mi amintesc câte ceva despre fiecare an.” Pentru un timp am reușit,.. „acesta a fost anul în care așa și așa s-a întâmplat. Acesta a fost anul în care am mers aici sau acolo, la această conferinţă, sau altundeva.” Apoi anii, se adună și trec. Lucrurile devin neclare, totul se încâlcește. Nu îți poți aminti ceva din fiecare an; iar copiii erau tineri. Nu pot să cred cât de repede au trecut anii de când copiii erau în casă cu noi. E incredibil cum se întâmplă, nu poți să explici. Nu se poate explica, nu se poate ține, nu se poate opri, nu se poate încetini. Dintr-o dată, copiii au crescut și pleacă de acasă şi totul e gata. Capitolul e încheiat, şi tot ce poţi face este să faci ca fiecare zi să valoreze pentru Hristos.
Ştii, creştinul într-un fel, trăiește pentru eternitate, trăiește pentru lucrurile mari, cu adevărat valoroase. Într-un fel el, el este cel mai departe de a fi existenţialist, dar pe de altă parte, el este cel mai mare existențialist. E ca si cum trăim pentru fiecare moment, trăim pentru fiecare zi, vrem să facem ca fiecare moment să conteze. Așa că, oh, e ca și cum, tot ce putem face este ca în prezent să umblăm cu Dumnezeu zi de zi şi doar să fim atenţi la El necontenit şi acesta este adevăratul creştinism. E cum spune Domnul în noul legământ, „Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor.” Dumnezeu este realitatea supremă.
Creștinul umblă în mod natural preocupat de Dumnezeu, în comuniune cu El. Acesta e cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a răscumpăra timpul şi pentru a apuca viața veșnică. Atunci când ajungem la sțârșit, aceasta este ceea ce ne face perna moale, perna patului morții moale. Realizezi că, într-un fel, nu ai ajuns nici pe departe la excelență, sau la perfecțiune sau conformitate cu Hristos, sau orice în direcția aceasta, dar pe de altă parte, este un mister. Poți ajunge la sfârșit cu o încredere reală că, „Doamne, am căutat să umblu cu Tine. Te-am iubit. Am încercat. Eu într-adevăr mi-am predat viaţa Ție. În mod real mi-am trăit viața pentru Tine, Doamne.” Aceasta este o consolare incredibilă când ajungi la sfârşitul vieţii. Chiar o consolare incredibilă, o dulceață incredibilă. Când ajungi la final, te gândești că totul se reduce la aceasta: „Chiar Îl iubesc pe Hristos sau nu?” Vreau să spun, când rezumi totul, „L-am iubit pe Domnul sau nu? A fost El bucuria mea, slava mea, iubirea mea, afecțiunea mea, totul totului tot?” Dacă acest lucru e adevărat, dacă poți spune într-adevăr așa, tu o ştii, şi conștiința ta stă marturie. Tu poți spune, „Am făcut ce am putut, ca Maria”. „Ea a făcut ce a putut,” a spus Domnul. Ştii, te poți uita în jur și să vezi oameni care au fost mai dotați sau talentați în alte domenii şi ei văd mai multă roadă în viaţa lor, mai multă roadă în slujirea lor, şi aşa mai departe. Dar tu trebuie să poți spune „Doamne, am făcut ceea ce am putut!” Este frumos când poți spune aceasta înaintea lui Dumnezeu.
Ce milă, ce îndurare să ajungi la sfârşitul vieții şi să ştii că nu vei muri în păcatul tău. Că nu vei muri în păcatul tău, ci că vei muri în Hristos, şi în neprihănirea Lui. Compozitorul spune, „Neînfricat voi sta în acea Măreață Zi.” Să ştim că vom muri cu păcatele iertate şi că putem exclama, „Cât de binecuvântat este omul ale cărui fărădelegi sunt iertate, a cărui păcate sunt acoperite!” Extrem de binecuvântat, extrem de binecuvântat! Ştii, când te gândești la acel pasaj din Ioan capitolul 8, unde Domnul spune de trei ori, cred că în versetul 21 şi de două ori în versetul 24. „Mă veți căuta şi veţi muri în păcatul vostru” şi „dacă nu credeţi că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre.” Și a treia oară, El spune „Veți muri în păcatele voastre.” Dacă într-adevăr ai ochi să vezi, vei tremura văzând oamenii din jurul tău care știi că mor în păcatele lor. Ştiu oameni care au murit în maşină, oameni care au murit în casă, care au murit în spital. Oameni care au murit într-un incendiu, oameni care au murit într-un pârâu. Am auzit de cineva care a murit într-o groapă de gunoi de grajd. Moduri îngrozitoare de a muri, dar nici unul nu se compară cu a muri în păcatul tău. A muri în păcatul tău. Da noi murim din cauza păcatelor noastre, „plata păcatului este moartea.” Aici, Domnul spune ceva puţin mai diferit, El începe prin a vorbi despre a muri în păcatul tău. Înseamnă a muri și a sta în fața eternității și a judecății cu înșelăciunea pe tine. Cu păcatul pe tine, boldul morții este păcatul, asta e ceea ce o face atât de îngrozitoare. Desigur, păcatul a cauzat moartea, dar totuși lucrul care face ca moartea să fie atât de teribilă este că ai acest păcat, această vină. Ai de a face cu Dumnezeu, Dumnezeu va scoate la iveală ipocrizia în care ai trăit, toate faptele tale rele vor fi scoase la iveală ăsta este cel mai groaznic lucru. Oamenii au această idee că ei o să-L învingă pe Dumnezeu. Știi, că ei o să-L învingă, că ei își vor trăi viaţa fără Dumnezeu, că ei n-o să-și trăiască viaţa pentru Dumnezeu, şi că ei vor muri şi se vor descurca, dar ei nu vor putea. Domnul Isus va reveni, El va învia morţii, El îi va chema pe toți înaintea Lui, orice genunchi se va pleca, orice limbă va mărturisi, şi adevărul va ieşi la lumină, şi ei vor fi prinşi în păcatele lor.
Aşa că pentru a putea întâmpina moartea în Hristos, în neprihănirea Lui, aceasta este totul. Într-un fel, este totul, este esența. Domnul ne-a făcut o chemare înaltă, sfântă și cerească. El a chemat la Împărăţia și Slava Lui. Aceasta este finalitatea Salvării Domnului, răscumpărarea finală totală.”
