Avem nevoie de mijlocitori în biserică!

Observați, Pavel se roagă, dar nu se roagă pentru el însuși. Frați și surori, cât de mult avem nevoie de astfel de bărbați și femei în biserică. Pavel mijlocește. Mijlocirea este atunci când vă plecați genunchii înaintea lui Dumnezeu pentru ceilalți, nu pentru voi înșivă. Cât de mare nevoie avem de mijlocitori în biserică! Și sunt îngrijorat! Sunt îngrijorat. Când am fost salvat, sincer, îmi era foame să am timp cu Domnul. În primii trei ani din viața mea creștină, în afara serviciului și uneori chiar la serviciu, în pauzele și masa de prânz, nefiind căsătorit, am putut să mă dedic părtășiei cu Domnul. M-am mutat aici în Texas, am locuit cu John Sytsma – o familie foarte antreprenorială. Și lucrurile mergeau într-un anumit ritm… John era foarte dedicat în a avea timpul devoțional dimineața, înainte ca familia să se reunească, iar mie îmi place să mă plimb seara afară pe câmp, departe de căldură. Așa că programul lui John și al meu erau puțin diferite. Îmi amintesc cum tânjeam să am din nou acel timp. Și mi-am dat seama că trebuia să mă mut separat ca să pot reveni la programul meu. Și tânjeam după asta. Și înțelegerea mea era că așa sunt toți creștinii. Noi nu trăim numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Vrem să rămânem în Hristos și ne place să mergem la El, să ne întâlnim cu El. Și sunt lucruri de mărturisit, și este închinare; medităm înaintea Lui, ne rugăm și mijlocim pentru alții. Am presupus că așa fac toți. Apoi m-am căsătorit și soția mea trăia în acest fel zi de zi. Cred că presupunerea mea a fost în mare parte aceasta: păi sigur că da, așa trăiesc creștinii. Sunt oarecum uimit de frecvența cu care aud că oamenii din această biserică au o dificultate în ce privește păstrarea unei intimități consecvente cu Domnul. Și cred că preocuparea mea este aceasta. Nu sunt sigur ce se ascunde în spatele acestei dificultăți. Este imaturitate? Este caracter lumesc? Oamenii sunt prea ocupați? Sau nu există nicio foame acolo? Dar știu asta: mijlocitorii nu vin din rândul oamenilor cu o spiritualitate minusculă. De ce? Pentru că mijlocirea necesită dragoste și un nivel de maturitate și o lipsă de egoism. Oamenii egoiști – rugăciunile lor sunt doar despre ei înșiși. Foarte puțină închinare. Foarte puțină mărturisire. Dar multe cereri. Dă-mi, dă-mi, dă-mi. Acum, știu că sunt războinici ai rugăciunii în această biserică. Știu că sunt. Știu că sunteți unii dintre voi care umblați aproape de Domnul. Dar vreau să fie mai mulți. Vreau ca acest lucru să caracterizeze întreaga biserică. Mijlocitori. Avem nevoie cu disperare, cu disperare de aceasta. Și dacă oamenii abia reușesc să-și găsească drumul spre locul ascuns al rugăciunii în fiecare zi, atunci știu un lucru: că tu nu mijlocești pentru nimeni. De unde provin mijlocitorii? Din oameni care trăiesc în prezența lui Dumnezeu. Gândește-te. Pavel – vă puteți imagina gardienii trecând pe lângă el. Gardienii vorbesc între ei. „Ce face tipul acolo? De fiecare dată când trecem pe acolo, el este cu fața la pământ.” El nu stătea degeaba. Nu pierdea timpul. Nu își pierdea timpul în închisoare. El plângea, își pleca genunchiul, implora, striga la Domnul pentru alții. Aproape în fiecare din epistolele sale veți găsi că el a strigat la Domnul pentru oameni. De unde provin mijlocitorii? Din oameni care nu trăiesc numai cu pâine. Oameni care sunt disperați. Oameni care rămân în Domnul. Oameni care vorbesc cu El și merg cu El. De unde vine acest lucru așa încât cineva să spună: „din acest motiv”? „Știu că sunt creștini; din acest motiv, eu sunt pe genunchi pentru ei. Sunt preaiubiții lui Dumnezeu. Ceva s-a declanșat în inima mea, trebuie să mă rog pentru ei.” „Mă gândesc la alți oameni tot timpul. Mă gândesc la nevoile lor. Mă gândesc la ei slăvindu-l pe Dumnezeu.” De unde provin mijlocitorii? Mijlocitori – nu oameni cu o spiritualitate minusculă. Știi, dacă nu avem mijlocire, care să fie ceva obișnuit în viața ta – și nu doar în biserică – dacă mijlocirea nu are loc ca un lucru obișnuit în viața ta, atunci îți lipsește una dintre manifestările esențiale ale dragostei sacrificiale. Și ascultă, iubirea sacrificială este un lucru important. Dacă te gândești la Ziua Judecății, Isus vorbește despre ceea ce ai făcut pentru alții. „Am fost în temniță și ați venit pe la Mine.” Știi, unul dintre modurile în care îi poți vizita pe oamenii din închisoare este prin rugăciune. Atâta timp cât ai viață și suflare, și ai o conștiență, te poți ruga pentru oameni. Avem nevoie de asta. Avem nevoie disperată de asta. Unde sunt bărbații și femeile – știu că avem câțiva. Știu. Dar, Doamne, ajută-ne să avem mai mulți. Bărbați și femei care trăiesc în prezența lui Dumnezeu, pe genunchi, ale căror voci sunt familiare Tatălui; ale căror voci se ridică în familiaritatea cu Tatăl în interesul altora. Adică, vă puteți imagina, Dumnezeu, din perspectiva Lui, spunând: „Iată vocea lui din nou… Desigur, el cere un loc de muncă. Cere o soție. Cere mărire de salariu. Cere…” Iar cei cărora Dumnezeu le aude glasul: „Doamne, ajută-l pe cutare. Doamne, după bogăția slavei Tale, te rog întărește-l pe fratele acela acolo în Mexic. Te rog, Doamne, deschide ușa acelui frate care încearcă să ajungă din Costa Rica. Doamne…” Cât de des aude Domnul acea voce? „Doamne, nu sunt aici să mă rog pentru propriile-mi nevoi. Știi că le am, dar Doamne, fratele Matt are nevoie de ajutorul Tău azi. Are nevoie de ajutorul Tău. Johannes. Doamne, adu-ți aminte de Johannes.” Aceia care nu pot sta confortabil citindu-și cartea sau pierzând vremea pe telefon pentru că simt o povară pentru Andy și Rebecca, sau pentru Trevor… cei dintre voi care nu au fost aici miercuri, Trevor Johnson a scris, cred, una dintre cele mai puternice scrisori misionare pe care le-a scris vreodată. Bărbați și femei care nu cer în mod constant pentru propriile nevoi. Biserica are nevoie de mijlocitori. Avem nevoie disperată de ei. De ce? Pentru că Dumnezeu răspunde la rugăciune. Ascultați, vă spun aceasta, o știu cu adevărat, sunt atât de convins, am văzut-o mereu și mereu: Dumnezeu răspunde la rugăciuni. Și când oamenii se roagă pentru tine, se întâmplă lucruri în viața ta care nu s-ar întâmpla dacă nu s-ar fi rugat pentru tine. Ține minte acest lucru. Păstorii acestei biserici predică sau conduc sau supraveghează mai bine când oamenii se roagă pentru ei decât atunci când nu se roagă pentru ei. Aceasta este o realitate. Oamenii trăiesc o viață mai sfântă. Oamenii trăiesc mai aproape de Dumnezeu. Oamenii se roagă mai mult. Oamenii sunt mai iubitori, mai darnici, mai amabili, mai blânzi, mai iertători, când oamenii se roagă unii pentru alții decât atunci când nu se roagă unul pentru altul. Acesta este un fapt. Vă spun, mă gândeam la fratele nostru care va veni aici de miercuri într-o săptămână și va împărtăși nevoile lui. Dacă aș lucra pe un câmp de misiune, aș vrea să vizitez cât mai multe biserici, și le-aș spune oamenilor, „Nu sunt aici pentru banii voștri. Fac doar apel, dacă este o persoană, sau două sau trei, în această biserică, războinici ai rugăciunii, și aveți vreo povară pentru India, vă implor: rugați-vă!” Și dacă în Ziua Judecății s-ar putea găsi că au fost trei oameni în acea biserică de acolo și doi oameni în cealaltă biserică și cinci în cealaltă, și ei au ținut acea frânghie. Nu pentru că îmi trimiteau toți dolarii lor tot timpul, ci pentru că s-au rugat pentru mine. S-au rugat pentru mine tot timpul. Nicio întâlnire de rugăciune nu a trecut fără ca ei să se roage pentru mine, și de multe ori, în fiecare zi a săptămânii, mă susțineau în rugăciune. Avem nevoie de asta. Când ne rugăm unii pentru alții, vă spun, ajungem să facem lucruri care nu s-ar întâmpla dacă oamenii nu s-ar ruga pentru noi. Asta e realitatea. Plecându-ne genunchii înaintea Tatălui în interesul altora. Noi suntem preoția, fraților. N-ați citit niciodată asta? Acel foc nu trebuia să se stingă pe acel altar. Și dacă acesta era simbolul, dacă asta a fost hiperbola, dacă asta a fost metafora, noi suntem adevărata preoție. Nu lăsați focul să se stingă.