„Alerg înainte, ca să-L cunosc pe EL.” Pavel așteaptă cu nerăbdare momentul în care Îl va cunoaște pe Domnul cum este el cunoscut, față-n față. Dar oricine are această nădejde în el, face același lucru acum. „Doamne, vreau să Te cunosc tot mai mult, acum.”
Vreau să zic, ce femeie, logodită cu un bărbat, nu vrea să-l cunoască mai adânc, acum, înainte de ziua nunții. Ce miner intră într-o mină de aur și este satisfăcut după prima extracție a zilei? Nu! El vrea tot mai mult chiar acum!
Pavel spune „Și să-L cunosc pe El.” Acum țineți minte, noi vorbim despre a merge mai departe, de unde? Pavel, nu L-ai cunoscut pe Domnul? „O,da! Dar vreau să-L cunosc mai mult!” Nu ai cunoscut tu puterea învierii? „Ba da, dar vreau mai mult.”
Puterea învierii – el vorbea întotdeauna despre această putere. „Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.” (1 Corinteni 4:20) „Lucrez și mă lupt potrivit cu puterea Lui – care lucrează cu tărie în mine.” (Coloseni 1:29) Puterea învierii – de a birui păcatul.
Vedeți, când un avion își pierde puterea, începe să coboare, gravitația îl întrece și avionul se duce în jos. Când puterea îi revine, este capabil să învingă forța, atracția gravitațională. La fel este cu păcatul, cu pofta, din cauza acelei vechi depravări care rămâne în noi. Puterea învierii! Pavel spune: „Asta, asta e ce am nevoie! Asta-i ceea ce vreau! Pentru asta alerg înainte. Da. Chiar acum.” Puterea de a spune „da”. Puterea de a spune „nu”. Puterea de a tăcea. Puterea de a nu te răzbuna, de a nu ține în seamă o nedreptate. Puterea de a-mi controla mintea, imaginațiile ei. Puterea de a te scula din pat ca să studiezi Biblia, de a te ridica să te rogi.
Știți, este ridicol – nu-i așa? – să ne rugăm: „Doamne, nu mă duce în ispită.” Și apoi să ne întoarcem cu spatele și să ne ducem singuri într-un loc al ispitei! Pavel, în ce fel te lupți tu, cu ce atitudine? „Alerg înainte cu un devotament ferm față de Isus. Socotesc totul gunoi, ca să-L câștig pe Hristos.”
Rutherford spune: „Pune o valoare mică pe orice, în afară de Hristos.” Și asta a făcut Pavel. El spune: „Este gunoi, comparat cu această valoare de neîntrecut.” „Socotesc totul ca un gunoi, ca să-L câștig pe Hristos!”
Nu lăsa nimic să-ți stea în cale. „Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26) Trebuie să fim cuprinși de realitatea că nu suntem acolo încă! Încă nu am ajuns în cer. Încă avem teren de cucerit. Încă avem o cursă de alergat. Am ajuns până aici, dar nu ne putem uita înapoi la alți alergători. Nu ne putem uita înapoi la terenul străbătut. Sigur vei fi reținut sau distrus. Trebuie să privești drept înainte, grăbind pasul, țintind sărind, alergând, năpustindu-te spre țintă. Tot drumul, până la final.
Sau crezi că ai văzut destul de bine tot ceea ce are Dumnezeu pentru tine? Amintește-ți oamenii evlavioși, ca Iov, Daniel, Ezechiel, apostolul Ioan. Când Dumnezeu a venit la ei și li S-a descoperit pe Sine într-un mod mai deplin, ei erau ca morți! Ce am văzut noi din Dumnezeu? Ar putea fi comparat cu un fir de nisip pe o întreagă plajă. Nu am văzut decât fărâme din căile Lui.
Mai mare motivație de a zori. Această atitudine, această atitudine de conștientizare a neajunsurilor și imperfecțiunii noastre. Această atitudine, fraților, este perfecțiune. Ce avem aici, în versetul 15 – „Gândul acesta dar să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți.” Ce atitudine? Care este această atitudine perfectă? Este atitudinea că trebuie să alerg înainte! Nu are nicio sfințenie cel ce crede că are îndeajuns. Trebuie să luăm atitudinea bătrânului Caleb. Spre finalul vieții, el încă spunea: „Dă-mi această țară muntoasă. Vreau mai mult!”
Predică rostită de Bob Jennings în anii ’90
