Sunt momente in viața noastră ca creștini când suntem foarte hotărâți că vrem să mergem mai departe, mai adânc în asemănarea noastră cu Hristos. Și totuși, spre mâhnirea noastră, adesea vom realiza că am fost distrași și nu ne-am îndeplinit hotărârile luate. Cumva am fost deturnați, iar apetitul nostru pentru a crește spiritual s-a risipit. Ce ar trebui să facem atunci?
Poți fi cuprins de această realitate. Ai o ușă înaintea ta, iar Hristos îți spune: „Sunt de partea cealaltă. Vino și deschide, și Eu voi intra.” Și știi ce? Poți asculta un mesaj ca acesta și să spui: „Da, îmi doresc asta”. „Îmi doresc acest lucru.”
Ai observat vreodată… Poate cuvântul „nestatornic” este un cuvânt potrivit. Vi s-a întâmplat vreunuia dintre voi următorul lucru? Ai avut parte de o predicare cu putere, ai avut un timp dulce în rugăciune sau o perioadă plină de putere studiind Cuvântul, și ești hotărât: vreau asta. Vreau să merg mai adânc. Vreau să merg mai departe. Cred, bazat pe Scriptură, că pot avea acest lucru. Dar ce se întâmplă? A pățit careva dintre voi, să îți ridici la un moment dat privirea și să te întrebi: ce s-a întâmplat? Cum mi-a fost distrasă atenția? Eram hărătât pentru acest lucru. Cum am ajuns aici? Eram hotărât. Voiam asta. Am luat anumite decizii. Ai pățit asta vreodată? Iei niște hotărâri spirituale, dar ce se întâmplă apoi? Care este diferența dintre cei care continuă să-L cunoască pe Domnul și cei care renunță sau care mereu se luptă, mereu nu ating ținta? Care este diferența?
Ei bine, cred că se rezumă la următorul lucru. Cred că se rezumă la a fi întărit de Însuși Dumnezeu pentru a avea o voință dedicată. Cred că este vorba de a avea un apetit puternic. Știm și noi cum e. Am fost bolnav săptămâna aceasta. Apetitul meu nu a fost cum trebuia. Ai trecut vreodată prin perioade în viața ta – poate o să spui, da, chiar prea multe – în care îți e foame? Îți e foame tot timpul. Poți mânca și tot îți e foame. Care e diferența? Ei bine, diferența constă în sănătatea acelui apetit. Vă spun că dacă apetitul nostru ar fi crescut de o sută de ori, am avea nevoie disperată de Hristos.
Poate că unele dintre banalitățile care ne-au deturnat și ne-au făcut să deraiem… După mesajul de săptămâna trecută, a plecat de aici vreunul dintre voi gândindu-se, „da, vreau asta”? „Îmi doresc asta.” Vreau ca tu să vrei asta! Așa sper! Vedeți, de lucruri de felul acesta mi-e teamă. Mi-e teamă să nu pleci de aici fără să te gândești la asta. Sper că te-ai gândit! Sper că unii dintre voi v-ați gândit! Sper că vă gândeați: „Îmi doresc acest lucru!” „Îmi doresc ca mai mult din plinătatea lui Hristos să locuiască în inima mea. Îmi doresc asta la un nivel mai adânc.”
Dar, vine ziua de mâine și ce se întâmplă? Uităm. Devenim distrași de altceva. O, ai fost complet hotărât acum o săptămână. Acum o săptămână spuneai: „Da, îmi doresc asta!” „Am să deschid ușa! Vreau ca Hristos să intre.” Te-ai rugat săptămâna trecută: „Doamne, dă-mi acel lucru pentru care s-a rugat Pavel. Dă-mi frați care să se roage asta pentru mine! Îmi doresc acest lucru!” Dar vin grijile și îngrijorările și lucrurile neimportante ale acestei lumi, și vedeți, angajamentul nostru este slab. Voința noastră este prea slabă. Credința ta este prea slabă. Îl auzi pe acel om din Scriptură: „Doamne, cred. Ajută necredinței mele.” Și cred că unul dintre lucrurile înspre care aș vrea să se îndrepte credința noastră încă de la început este convingerea că există un Dumnezeu care poate și îl va întări și îl întărește pe poporul Său.
A început credința ta măcar să înțeleagă această realitate? Că există mai mult, că Hristos poate să locuiască în mine. El poate veni la mine într-un fel în care nu a mai venit niciodată la mine. Întoarce-te și citește Cântarea lui Solomon. Vrei să simți asta la acel nivel – căsătoria este doar o imagine! Intimitățile căsătoriei sunt doar imaginea. Și te poți întoarce acolo și poți spune, „Da, Iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului”. Și ce s-a întâmplat? „Păi, deja mi-am spălat picioarele.” Nu este acesta răspunsul trist al prea multora dintre noi? „Da, vreau! El stă la ușă și bate! Vreau să-L las să intre!” Dar, la fel ca în Cântarea lui Solomon, noi am ezitat. Am ezitat. Altceva a fost mai important.
Și știi ce se va întâmpla? Domnul îți va testa inima. Am vrut să cântăm acea cântare: „I-am cerut Domnului să cresc”. Pentru că știți ce se întâmplă adesea? Spui: „Da, Doamne. Vreau asta. Și voi căuta să fiu atent să nu las lucruri în viața mea care Te-ar putea întrista și ofensa. Vreau să găsești inima mea un loc suficient în care Tu să locuiești în mod profund.”
Și știi, începi să te rogi și să tânjești după acest lucru. Și ce se întâmplă? Începi să te rogi, „Doamne, întărește-mă pentru aceasta. Dă-mi mai mult, mai mult din Hristos”. Și știi ce se întâmplă apoi? Domnul îți testează inima. Vă amintiți cântecul. Dintr-o dată imnul lui Newton se dezlănțuie peste noi. Poate părea foarte descurajant. „Da, frate, am plecat de aici săptămâna trecută. Am fost foarte hotărât, dar știi ce am descoperit în timpul săptămânii? Am descoperit așa manifestări de mândrie în inima mea și de idolatrie sau de altceva.” Da, i-am cerut Domnului să cresc. Dar vezi, ai uitat cântecul. Pentru că auzi lucruri de genul acesta și te gândești: E glorios! Hristos să intre și să aducă parfumul Său, puterea Lui și prezența Lui în lăuntrul meu. Da! Vreau asta! L-am rugat pe Domnul să intre. Și Newton spune: „Și să caut mai cu seriozitate Fața Sa”. Da, vreau să caut mai serios să deschid acea ușă ca El să poată intra. „El a fost Cel ce m-a învățat să mă rog aşa.” Nu ne învață Pavel să ne rugăm așa? Ca Hristos să intre. Doamne, Tu ne înveți să ne rugăm. „Și El cred că a răspuns rugăciunii! Dar a făcut-o în așa fel Încât aproape că m-a adus în pragul disperării.”
Vedeți, asta se întâmplă adesea. Doamne, te rog, intră. Vino aproape. Locuiește-mă. Intră și cinează cu mine. Și vedeți, noi sperăm la fel cum spera Newton. „Am sperat că va răspunde imediat Cererii mele, într-un ceas binecuvântat; Și că, prin puterea iubirii Lui ce constrânge, Va supune păcatele mele și-mi va da odihnă. În loc de asta, El m-a făcut să simt Răutățile ascunse ale inimii mele; Și a lăsat ca puterile mânioase ale iadului Să-mi asalteze sufletul în orice parte a sa.”
Și știi ce se întâmplă? Deodată spui, „Doamne, vreau acest lucru. Vreau să merg mai adânc.” Dar de îndată ce mi-am pus inima să fac acest lucru și încep să mă rog, mi se pare că sunt mai departe ca niciodată de Hristos. S-ar putea să te simți de fapt mult mai rău acum decât înainte. De ce? Pentru că au început să iasă la suprafață lucruri din inima ta care nu ți-ai imaginat niciodată că sunt acolo. Și asta te duce la disperare. Dar știți ce zic eu? Acest lucru face adesea parte din proces. Asta face adesea Dumnezeu. De ce? Trebuie să vă amintiți următorul lucru. Cred că este esențial. Acei laodiceeni… dacă Isus ar fi intrat imediat și le-ar fi spus: „Stau la ușă și bat. Deschideți.” Știți ce spuneau ei. „Suntem bogați. Suntem în ordine. Nu avem nevoie de nimic. Am prosperat. Nu ducem lipsă de nimic.” Și vezi, te simți atât de curajos și plin de încredere: „Da, sunt bine”. „Intră, Doamne Isuse.” Dar Isus le-a spus aceasta: „Știți care e problema? Voi nu vă dați seama care este realitatea cu privire la voi.” Poftim? „Realitatea este că sunteți ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi.”
Și vedeți, ceea ce trebuie să recunoaștem este aceasta: că atunci când intră Hristos, noi nu merităm acest lucru. Nu merităm. Credința noastră trebuie să se îndrepte într-acolo. Credința noastră trebuie să înțeleagă această realitate. Faptul că Hristos intră și se stabilește este întru totul o îndurare. Tu nu o meriți, iar performanța ta nu este baza pe care o primești. Da, este adevărat, poți face lucruri care să-l îndepărteze pe Stăpânul tău. Nu este nicio îndoială cu privire la aceasta. Dar cum dorește Isus ca acei laodiceeni să se apropie de ușă? Încrezători? Siguri că sunt în ordine? Dați-mi voie să vă spun: dacă ai început să te rogi și ai început să cauți acest lucru, și deodată Dumnezeu a început să-ți arate lucruri din inima ta, atunci știi ce? Tu trebuie să faci ceea ce trebuiau să facă acei laodiceeni, și anume, să te pocăiești. Să recunoști ceea ce ești prin propria ta putere. Și să realizezi că acesta este felul în care Dumnezeu te duce mai departe, mai adânc, ca să curețe inima aceea așa încât Hristos să intre.
Nu te împotrivi acestui lucru. Și nu fi disperat din cauza asta. O, diavolul va fi chiar acolo să-ți spună: „Uită-te la tine. Ești o mizerie. Crezi că Hristos va intra și va locui acolo?” Ascultă, orice limbaj urât ar folosi el, amintește-ți asta: Hristos a venit să mântuiască păcătoși. Și El a venit să-i mântuiască, a venit să-i iubească, a venit să aibă comuniune cu ei și a venit să locuiască în lăuntrul lor. Și asta niciodată datorită vreunui merit al lor. Ci pur și simplu pentru că de dragul lor, El este dispus să moară și să facă acest lucru ca să se arate slava lui Dumnezeu.
