Mă numesc David, am 44 de ani, şi aceasta este mărturia mea cum Isus Hristos m-a salvat din 27 de ani de homosexualitate. Spun aceste lucruri din dragoste, nu din ură. Spun aceste lucruri ca unul care a trecut pe acolo, care ştie cum e, ştie cum e să trăieşti în homosexualitate, ştie cât de fără speranţă e. Desigur că tu te poţi bucura de viaţa ta, de anumite aspecte ale vieţii tale, te poţi bucura de aspecte sexuale ale ei, de alcool şi de toate celelalte lucruri, dar nu este deloc o bucurie permanentă. În cele din urmă trece, iar tu trebuie să faci mai mult, să cauţi mai mult. Aşa că vă rog, căutaţi adevărata dragoste, adevărata bucurie, adevărata împlinire care poate fi găsită doar în a fi împăcat cu Dumnezeu prin Hristos, prin lucrarea lui Hristos de pe cruce.
Aşa că spun aceste lucruri din dragoste, nu din ură. Spun aceste lucruri nu din judecată, nu judec pe cineva, Spun doar ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care ne va judeca. De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu e cel care spune că toate aceste lucruri sunt greşite, eu doar spun oamenilor ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa cum ar fi trebuit să-mi spună cineva mie. Prietenul meu care a încercat să îmi spună, a încercat-o în cel mai frumos mod, într-un mod creştinesc; îmi spunea că trăiam un stil de viaţă contrar cu ceea ce voia Dumnezeu, nu doar în orientarea mea sexuală, ci în fiecare aspect. Prietenul meu ştia că nu eram cu adevărat creştin.
Aşa că spun aceste lucruri cu dragoste şi mă rog pentru sufletul tău, şi mă rog să primeşti aceste lucruri, şi să strigi la Domnul să te salveze, şi să te facă o făptură nouă pentru că El poate să salveze şi El te va salva.
Când am ajuns la adolescenţă, noi nu am mai mers atât de mult la biserică, părinţii mei au început să aibă probleme, iar în final au divorţat. Mai târziu mama mea s-a recăsătorit, iar după ce s-a recăsătorit am început din nou să mergem la biserică şi îmi amintesc că eram oarecum bucuros că mergeam iar la biserică, dar totul era superficial. Ascultam imnurile şi eram emoţional, iar pe atunci prietenii mei au început să iasă în faţă şi să facă mărturisiri de credinţă. Aşa că într-o dumninică am fost mişcat de sentimente şi de muzică şi de ceea ce făcuseră prietenii mei şi m-am dus în faţă şi am luat o decizie pentru Hristos. Nu chiar ştiam ce fac şi nici nu am înţeles ce se petrecea exact. Doar ştiam că ceva nu era bine. Toţi prietenii mei făcuseră acest lucru, aşa că m-am simţit obligat să fac şi eu la fel. Am ieşit în faţă şi m-am aşezat în primul rând, şi diaconul a venit şi mi-a spus că trebuie să îl accept pe Isus în inima mea şi mi-a cerut să repet o rugăciune. Am repetat rugăciunea şi îmi amintesc că mă gândeam, „Asta e tot?” Şi următorul lucru a fost că el m-a bătut uşor pe spate, m-a ridicat în faţa congregaţiei şi mi-a spus că sunt mântuit. Toţi m-au felicitat la ieşire şi am plecat toţi să luăm prânzul, dar eu eram la fel de pierdut pe cum intrasem. Două săptămâni mai târziu eram la fel de pierdut ca atunci când am fost botezat, pentru că niciodată n-am înţeles cu adevărat ce făceam, niciodată n-am înţeles doctrinele harului şi a milei.
Pentru un timp am trăit această viaţă creştină falsă, Aveam o mască de creştin pe care mi-o puneam şi pretindeam că sunt religios. Aveam probabil 16 ani şi încă de pe atunci dorinţele păcătoase creşteau înăuntrul meu. Îmi amintesc chiar cum, în biserică fiind, aveam gânduri păcătoase despre alţi oameni de acolo şi despre alţi tineri de vârsta mea, şi îmi aduc aminte cum îmi spuneam: “Ei, gândurile astea o să plece, o să-mi treacă.” Dar ele deveneau din ce în ce mai puternice pe măsură ce mă complăceam în ele. Şi uite-aşa, în acelaşi an, pe când încă aveam 16 ani, deci la vârsta de 16 ani, am ajuns să mă culc cu primul bărbat care mi-a ieşit în cale. Îmi amintesc că la început am fost foarte ruşinat şi foarte indignat de ceea ce făcusem, dar în acelaşi timp firea mea păcătoasă era satisfăcută de plăcerea păcatului în sine. Cu trecerea timpului m-am obişnuit tot mai mult cu ideea şi îmi amintesc că deja mi se părea natural, ceva normal, că doar faceam şi eu ceva.. Simţeam vinovăţie şi credeam că e din cauză că făceam ceva ce nu trebuia să fac la acea vârstă, dar de fapt venea din faptul că făceam ceva împotriva lui Dumnezeu, aşa a apărut vinovăţia în mine.
La scurt timp m-am angajat şi atunci am început cu adevărat să mă răzvrătesc împotriva părinţilor, în aproape orice mod posibil. Am început să consum droguri şi băuturi alcoolice, la care am fost expus la servici. Am vrut să încerc orice lucru posibil ca şi adolescent, să trăiesc la maxim şi să mă răzvrătesc cât pot împotriva părinţilor mei, fără să trebuiască să plec de acasă. În cele din urmă părinţii m-au dat afară din casă, am avut o ceartă puternică în urma căreia am plecat de acasă. După aceea am încercat să mă las de droguri, căci îmi era foarte greu să mă descurc de unul singur aşa că am încercat să mă las de droguri şi mi-am spus „ia să mă angajez eu în marină”, ăsta fusese un vis de-al meu, să mă angajez în marina militară, căci voisem dintotdeauna să mă fac marinar.
Am plecat pe vapor, iar imediat cum am fost la o mai mare distanţă de părinţi, a fost ca şi cum aş fi pus paie pe foc, păcatul meu a prins aripi. Aveam un salar, nu aveam părinţi cărora să le dau socoteală, eram responsabil doar faţă de „Unchiul Sam” [guvernul american] iar în California am fost expus la tot felul de păcate. Şi nu a durat mult până am dat de probleme din cauza acelor păcate. Toate păcatele mele, băutura, drogurile, sexul m-au adus într-o stare atât de rea încât am ajuns la spital. În spital mi-au făcut mai multe teste, iar unul dintre ele a fost pentru droguri. Şi au descoperit astfel tot trecutul meu legat de abuzul de droguri. Cam în acelaşi timp a ieşit la iveală şi înclinarea mea sexuală, iar în marina militară era interzis să fii homosexual. În doar câteva luni, toate visele mele de a face carieră în marină s-au spulberat. Şi nu-mi mai rămăsese decât să-i urmez pe prietenii mei homosexuali, ei erau canadieni ce locuiseră în state dar acum se întorceau în Canada. Deci m-am dus cu ei şi i-am lăsat pe părinţii mei, nu le-am spus unde mă duc, doar am plecat şi dus am fost.
Timp de doi ani am locuit în Canada dar nu le-am spus alor mei unde sunt. Nu i-am contactat deloc, din punctul lor de vedere puteam să fiu mort deja. Şi-mi amintesc că erau momente când deveneam foarte deprimat şi mă întrebam, “Oare viaţa nu înseamnă decât să bei, să te droghezi şi păcatul ăsta? Odată eram la o petrecere şi toţi erau înăuntru, bând şi făcând tot felul de lucruri. Eu eram afară pe balcon, şi eram atât de sătul de viaţă şi de toate, şi atât de dezgustat de mine însumi încât m-am gândit să mă sinucid şi mi-am spus, „aş putea să sar de pe balcon” iar 22 de etaje mai jos, sau 23, voi fi mort şi voi scăpa de toate. Aşa că am decis să o fac şi eram deja foarte hotărât, căci simţeam că sunt sătul, sătul de toţi şi de toate. Aşa că m-am ridicat pe margine şi eram gata să sar, dar chiar înainte să ridic piciorul ca să sar, îmi amintesc cum nişte gânduri au apărut de nicăieri, iar unul din ele era „Întodeauna există speranţă la Dumnezeu” şi trebuia să-L găsesc pe Dumnezeu ca să pot găsi acea speranţă. Iar apoi următorul gând care mi-a venit în minte a fost că nu puteam face asta pentru că era ceva rău, şi că era un păcat să iau o viaţă, inclusiv propria mea viaţă. Iar ultimul gând pe care mi-l amintesc a fost că nu puteam să aduc ruşine părinţilor mei în acest fel. Am început să plâng şi mai mult şi m-am îndepărtat de margine fugind de la acea petrecere, iar pe majoritatea oamenilor acelora nu i-am mai văzut niciodată. Am continuat totuşi să-mi trăiesc viaţa bând şi consumând alcool, nu m-am curăţit cu adevărat. Am încercat, dar nu a mers. În cele din urmă am plecat din Canada şi m-am întors acasă; am fost prins lucrând ilegal în Canada şi am fost trimis înapoi în Texas. Îmi amintesc când m-am întors în Texas, la început totul a fost bine, eram bucuros să fiu din nou cu familia mea, dar apoi am început să mă simt vinovat pentru stilul de meu de viaţă în mijlocul lor şi pentru că beam şi făceam toate celelalte lucruri. Mi-am dorit cu disperare să plec din nou de la ei, aşa că partenerul meu de la acel moment urma să se transfere, şi mi-a spus, „Hai în California.” Şi am folosit ocazia asta ca să fug, să plec de la ei, gândindu-mă că asta mă va face să mă simt mai bine, că îmi voi putea trăi viaţa aşa cum doream. Aşa că am plecat în California. Acolo în California lucrurile nu au mers mai bine, pentru că eram tot aceeaşi persoană care am fost dintotdeauna. Doar cu ceva mai mulţi bani acum, pentru că aveam o slujbă bunicică. Făceam tot felul de lucruri pe care nu le făcusem înainte, am continuat să decad în păcatul meu şi să fac şi mai multe lucruri regretabile. Îmi amintesc că mă gândeam, „Dacă aş putea încerca doar aceste câteva lucruri, aş fi fericit.” Credeam că ele m-ar face fericit, că aş fi împlinit, că aş fi împăcat. şi chiar dacă niciodată nu am fost împăcat cu cine eram cu adevărat, totdeauna a fost o parte din mine care undeva adânc în interior, ştiam că nu eram bine, totuşi voiam să continui aşa, era ceea ce devenisem. Am continuat să mă droghez şi să beau, şi aşa am ajuns foarte bolnav, m-am lăsat să mă deshidratez puternic şi am sfârşit petrecându-mi Anul Nou în spital cu the IV drip, fiind rehidratat şi nu am realizat, dar la acel moment aveam pneumonie, iar eu am părăsit spitalul şi eram foarte bolnav. Faptul că am fost hidratat m-a ajutat să mă simt mai bine un timp, dar în cele din urmă pneumonia m-a prins puternic şi am sfârşit înapoi în spital, şi îmi amintesc cum partenerul meu m-a dus la spital şi următorul lucru pe care îl ştiu este următoarea zi, când doctoriţa a intrat şi a vorbit cu mine şi mi-a spus că aveam cel mai grav caz de pneumonie dublă pe care-l văzuse vreodată şi că eram puternic deshidratat şi că dacă nu aş fi fost adus atunci, aş fi murit. Şi-mi amintesc că eram mulţumitor lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp mă gândeam, „sunt atât de tânăr şi n-am făcut încă atâtea lucruri, nu m-am bucurat de atâtea păcate.” Aşa că stând acolo în spital în zilele de recuperare care au urmat, eram recunoscător lui Dumnezeu, am spus mulţumesc, dar nu chiar într-un mod sincer. Eram recunoscător că aveam o nouă şansă de a merge şi păcătui împotriva lui Dumnezeu, împotriva lui Hristos. Deci în timp ce eram în spital, mi-am planificat ce urma să fac prima dată, cum îmi voi împlini poftele desfrânate. Şi desigur, de îndată ce am putut, asta am şi făcut. Am ieşit şi am trăit pentru poftă. Am trăit pentru băutură, pentru droguri. La scurt timp eram din nou în acea stare deprimată. Cam pe atunci am început să merg la un fel de acţiune politică, şi acolo era un prieten care era creştin şi el m-a întrebat dacă eram şi eu creştin şi i-am zis „da, sunt creştin. De când aveam 16 ani.” Şi el m-a întrebat care era povestea convertirii mele, iar eu cred că i-am zis exact aşa: „Ce e aceea?” Realmente nu aveam nicio idee despre ce vorbea, şi el mi-a spus că aceea e istorisirea a cum te-a salvat Dumnezeu. Aşa că i-am povestit cum am mers în faţă în biserică. El a părut mai degrabă neimpresionat şi nu părea să fi crezut, aşa că a continuat să îmi pună încă câteva întrebări, iar când a simţit că sunt puţin iritat, a încetat, nu înainte de a-mi spune că el chiar crede că eu nu sunt creştin. Îmi ştia stilul de viaţă, ştia că eram homosexual, şi încerca să îmi arate cu blândeţe că nu puteam trăi aşa şi totuşi să fiu un copil al lui Dumnezeu. Eu n-am priceput asta, ochii mei erau orbiţi de diavolul. Trăiam în nelegiuire şi înăbuşeam adevărul cum zice acolo [Romani 1:18]. Am început să ascult emisiunea radio găzduită de Todd Friel. Îmi amintesc gândindu-mă în timp ce îi ascultam vorbind… el spunea ceva despre oamenii care nu sunt de acord cu Biblia, că ei au o părere proastă despre Scriptură. Asta m-a făcut să mă gândesc: păi, chiar nu am o părere înaltă despre Scriptură, iau doar ce vreau să cred din ea. Voiam să cred că eram un copil al lui Dumnezeu, dar trăiam un mod de viaţă complet contrar cu ceea ce cerea El. Făcusem aproape fiecare păcat posibil. Furasem, minţisem, probabil spuneam 50 de minciuni în fiecare zi şi niciodată nu mă deranja. Mă drogam, pofteam, curveam, făceam toate aceste lucruri care erau contrare cu ceea ce trebuia să fie un creştin adevărat. Am început să fiu mai atent la emisiune şi la ceea ce învăţa el, şi comparam ce credeam eu a fi adevărat cu ceea ce spunea Biblia. Am început să citesc Biblia. Şi am descoperit că nimic din ce credeam nu se potrivea cu ce spunea Biblia înafară de faptul că Isus Hristos a murit pe cruce. Ăsta era singurul lucru care se potrivea cu ce credeam. Am realizat că aveam un Dumnezeu aici în minte pentru care trăiam, un Dumnezeu care era ok cu păcatele mele. Cum spune în 1 Corinteni 6 versetele 9 şi 10: Există o mulţime de păcate. Nu încerc să scot în evidenţă doar homosexualitatea. Fiecare păcat ne va separa de Dumnezeu. Fiecare păcat ne va osândi la o veşnicie întreagă în iad. Asta ne arată cât de sfânt este Dumnezeu. Uneori nouă ne este greu să înţelegem cât de sfânt este Dumnezeu. Ei bine, dacă întoarcem faţeta şi ne uităm la ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, dar privind din spate… veşnicia unui suflet care plăteşte pentru totdeauna în iad… Pedeapsa şi chinul vor plăti mânia lui Dumnezeu, vor plăti plata împotriva unui Dumnezeu Sfânt. Atât de sfânt este Dumnezeu. Este infinit de sfânt. Mai mult decât am putea înţelege vreodată. Doar neprihănirea lui Hristos ne va salva de la acea condamnare, doar asta ne va salva. Cam pe timpul acela, partenerul meu de la acel moment care ştia că mă consideram creştin, şi niciodată n-a avut probleme cu asta, dar când chiar am început să citesc Biblia şi să acord atenţie Scripturii şi să mă compar cu ce spunea Biblia… atunci a început să se simtă ameninţat de acest lucru. Realmente s-a împotrivit să studiez şi să citesc Biblia. De fapt la un moment dat a devenit abuziv verbal şi a început să mă facă în toate felurile şi să vorbească urât despre creştini şi despre Hristos. Îmi amintesc când vorbea de Hristos, că ceva din mine simţea durerea a cât de greşit era ce spunea. Ştiam că îl hulea pe Domnul care ne-a dat viaţă tuturor. Şi stăteam şi îmi notam cuvintele lui. Nu ştiam că Domnul avea să folosească acest lucru pentru a-mi deschide ochii la adevărul Cuvântului Său. Aşa că am continuat să studiez Cuvântul Lui şi să ascult acea emisiune radio. Am realizat că chiar trăiam pentru mine, nu pentru Dumnezeu. Nu fusesem niciodată un creştin cu adevărat. Cel puţin nu credeam să fi fost. Mă gândeam că poate trebuia să îmi rededic viaţa. Aşa că am început să mă rog Domnului să aibă milă şi să îmi arate adevărul cu privire la mine şi cum să trăiesc pentru El. Cam pe la acest moment totul s-a prăbuşit. Singurul lucru pozitiv era că Domnul îmi luase dorinţa de a bea. Nu mai beam cum făceam altădată. A îndepărtat din mine dorinţa pentru orice fel de droguri. Nu mă mai drogam deloc. Nici nu mai fumam marihuana, ceea ce era un lucru extraordinar şi văd acum că a fost harul lui Dumnezeu şi mila Lui că a făcut posibile aceste lucruri şi El mi-a făcut mintea limpede ca să pot gândi şi crede adevărurile Lui. Odată ce mi-a deschis ochii la adevărul Său, am început să mă adâncesc tot mai mult în Scriptură şi am înţeles că trebuia să plec de acolo. Că nu puteam creşte în credinţă cu niciun chip, în credinţa în Hristos care înmugurea în mine, dacă mai stăteam acolo, în acel mediu. Aşa că m-am mutat înapoi în Texas, cu sora şi mama mea. Am încercat să mă pocăiesc, să strig după milă şi am realizat că nu eram mântuit şi L-am implorat să mă salveze, dar doream să păstrez un singur păcat cu mine, doream să păstrez homosexualitatea cu mine. În mintea mea mă gândeam, „Păi.. o să găsesc un mod de a o justifica, o să găsesc un mod de a o face să fie în regulă, o să găsesc un mod de a face acest lucru în secret. Aşa că evident Domnul nu m-a salvat, şi am strigat aşa către Dumnezeu să mă salveze din Septembrie 2008 până în Decembrie 2008. M-am rugat să mă salveze, şi El nu m-a salvat. Am aici un verset care spune că El nu mă va salva până ce nu mă pocăiesc de toate păcatele mele. M-am dus la înmormântarea verişoarei mele în Amarillo, de unde sunt. Soţia verişorului meu murise, iar la înmormântarea ei ceruse să se predice evanghelia. Cu o seară înainte vizionasem o predică a lui Paul Washer numită „Mesaj Şocant Adresat Tinerilor” şi acolo Paul Washer vorbeşte despre faptul că problema nu e că mai păcătuim, ci că tot ce am făcut noi vreodată este păcat. Şi am realizat că asta era adevărat în viaţa mea. Tot ce am făcut eu vreodată era doar păcat. Niciodată nu fusesem convertit cu adevărat. Nu făcusem niciodată nimic bun. Poate am mai fost drăguţ câteodată, dar de fapt niciodată n-am făcut altceva decât să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Toată viaţa mea fusese un păcat împotriva lui Dumnezeu. Şi el spunea că Isus a murit pentru păcatele mele şi că a purtat păcatele mele pe cruce, şi îmi amintesc că am înţeles clar că păcatele mele L-au pus pe Hristos pe cruce. Eu eram responsabil pentru moartea Lui. El a purtat păcatele mele. Păcatele lui David. Atunci am început să înţeleg mai bine cine era Hristos. Ce însemna crucea şi ce a făcut El acolo pe cruce. Până atunci nu înţelesesem niciodată ce înseamnă cu adevărat pocăinţa, că e o întoarcere de la păcat, că e mai mult decât a spune că îţi pare rău. Deci până atunci ceea ce făcusem era să spun doar „îmi pare rău” şi să încerc să găsesc o cale de a-mi trăi felul meu de viaţă. Dar acum realizam că nu aveam nicio speranţă. Nu era nicio speranţă pentru mine fără Hristos, eram sortit să stau în acest stil de viaţă, să trăiesc în păcat şi apoi să merg la judecată, acolo în iad, unde meritam. Aşa că am strigat la Dumnezeu să mă salveze. Şi m-am dus la înmormântarea verişoarei mele şi ultimua dorinţă a ei a fost ca la înmormântarea ei să se predice evanghelia. Aşa că am stat acolo şi am ascultat evanghelia şi am auzit despre gloriile crucii şi ce a făcut Hristos. Şi un lucru mi-a venit în minte: chiar acum, puteam fi eu în sicriu şi dacă aş fi eu, chiar în acel moment aş fi în drum spre iad. Aş merge acolo unde merit pentru că tot ce am făcut vreodată a fost doar păcat. Aşa că am strigat către Domnul să mă ierte, să-mi dea timp să ajung acasă şi să mă pocăiesc cu faţa la pământ aşa cum El merită. În acea seară, când toţi plecaseră şi eram singur în camera mea, am îngenuncheat pe podea şi mi-am mărturisit fiecare păcat de care îmi puteam aminti. Mi-am mărturisit homosexualitatea şi toate păcatele mele împotriva lui Dumnezeu, toate care mi le aminteam, totul. Şi I-am cerut să mă ierte pentru ele şi să mă ajute. I-am cerut să mă ierte pentru păcatele ascunse, pentru cele pe care nici nu mi le puteam aminti atunci, pentru cele care erau păcate înaintea Lui şi nici nu ştiam de ele. L-am rugat frumos să mă ierte pentru cum am trăit, pentru că m-am răzvrătit împotriva Lui. Pentru că totdeauna ştiusem că există Dumnezeu şi că există Hristos, dar niciodată nu înţelesesem ce înseamnă să fii în El. Ce înseamnă să fii răscumpărat de El, să Îl iubeşti, să Îi slujeşti, să fii iertat, să fii regenerat. Aşa că în seara aceea m-am rugat şi L-am implorat să aibă milă, să mă ierte, să mă ajute. Nu ştiam cum o să mă ajute, nici nu mă gândeam de fapt că ar fi posibil. Sincer să fiu, nici nu credeam că mă putea ajuta. Nu auzisem niciodată de cineva care să fi fost salvat de homosexualitate. N-am auzit niciodată de cineva care să aibă nădejdea de a fi izbăvit de ea. Aşa că m-am rugat, „Doamne, o să mă arunc înainte cu credinţă în Tine.” Credinţă că, cumva, mă vei salva şi mă vei feri de a mai păcătui, că mă vei face să mă pot împotrivi ispitelor şi la orice va veni. M-am culcat în acea seară neştiind dacă sunt salvat sau nu, dar m-am trezit următoarea dimineaţă şi am simţit că lucrurile se schimbaseră. Nu mai simţeam vina, apăsarea vinei, apăsarea aceea de parcă ai fi sub o manta. Apăsarea de a trebui să iei o decizie… în lunile precedente fusese doar apăsare, vină şi convingere de păcat. Acum ştiu că aceea era convingere. Deci ştiam că ceva era diferit în mine dar încă o parte din mine nu credea că aş putea fi salvat de homosexualitate. Am continuat să mă îndoiesc de Domnul. Dar apoi am găsit versetul care spune „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis, “Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Psalmul 32:5 Şi mă gândream: în sfârşit, m-am pocăit cu adevărat. Am înţeles ce însemna să te pocăieşti, nu ascunsesem nimic de El. Chiar dacă nimic nu Îi era ascuns Lui, nici măcar n-am încercat să fac asta, ci am adus totul înaintea Lui şi de aceea mă simţeam altfel în acea zi. De aceea m-am simţit altfel în zilele care au urmat, pentru că condamnarea, vina nu mai era. El o luase pentru că mă salvase. Şi din acea zi înainte, am simţit cu adevărat că dorinţele pentru acele lucruri pier, iar acum, aproape doi ani mai târziu, stau şi mă minunez. Un an şi jumătate mai târziu, mă gândesc, „Uau! Dumnezeu este bun!” Eu care nu credeam în El, am păşit în credinţă şi El a făcut ceea ce a spus că va face. M-a luat, mi-a luat acele dorinţe, m-a făcut o nouă făptură exact aşa cum spune Cuvântul Lui. El mi-a dat o înimă nouă cu dorinţe noi, iar eu Îi mulţumesc şi mă bucur pentru ce a făcut El pentru mine şi mă minunez de bunătatea şi mila Lui faţă de mine, de îndelunga Sa răbdare şi îngăduinţă. Mă simt obligat să spun acest verset. L-am mai citit. Evident, orice homosexual care a ascultat predici sau a citit Biblia, a descoperit acest verset deja, dar era o parte din el pe care niciodată nu o observasem înainte. Spune aşa: „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici homosexualii nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” Am ştiut acea parte, dar versetul 11 nu l-am ştiut niciodată, nu-l mai citisem niciodată, iar când l-am citit, m-am bucurat nespus în adevărul lui. „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Şi am realizat că asta era ceea ce se întâmplase cu mine. Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, Am fost îndreptăţit de Hristos şi am fost făcut o făptură nouă. Am fost predestinat să fiu un slujitor al Său, să-L slujesc pe Dumnezeu. Aşa că acum mă bucur că mi-a dat această inimă nouă, această dorinţă nouă de a merge şi a-L sluji, de a face voia Lui şi de a trăi pentru El. Uneori sunt încă ispitit, dar ştiu că nu e nimic greşit în asta, a fi ispitit nu înseamnă a păcătui. Chiar şi Hristos a fost ispitit. Ştiu că mă pot întoarce spre Hristos când sunt ispitit. Acest lucru mă mângâie. De asemenea mă mângâie ce spune 1 Corinteni 10:13, Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” Şi am văzut că acest lucru este adevărat oridecâte ori m-am odihnit în puterea lui Hristos pentru a învinge ispita; El m-a ajuat. De fiecare dată, în orice împrejurare, de orice păcat a fost vorba. Dar de fiecare dată când încerc să mă descurc pe propriile puteri, cad. Nu mi-e frică de ce aduce viitorul pentru că ştiu că am fost împăcat cu Dumnezeu prin Isus Hristos, Fiul Său care a suferit şi a suportat mânia lui Dumnezeu pentru mine pe cruce. Ştiu că Isus Hristos m-a salvat de sub puterea păcatului şi El te poate salva şi pe tine. Şi nădăjduiesc că toţi cei care privesc acest video se vor întoarce de la stilul lor de viaţă, de la stilul lor păcătos de viaţă, oricare ar fi acela, şi vor fi împăcaţi cu Hristos, cu Dumnezeu. Aceasta se poate doar prin Hristos, pocăindu-te de păcatele tale, întorcându-te de la ele şi punându-ţi încrederea în Hristos. Aşa cum am făcut eu atunci când am păşit prin credinţă spre Hristos, El m-a luat şi îmi amintesc cât de imposibil mi se părea, dar El a făcut-o. Şi stau azi aici, o făptură nouă în Hristos, ştiind că El a plătit totul pentru mine la cruce şi mi-am găsit speranţa în El. Dacă nu eşti în Hristos, nu ai nicio speranţă, nu există nicio speranţă pentru tine. Aşa că mă rog să iei în considerare adevărurile pe care le-ai auzit în acest video. Te rog ia în considerare să te întorci la Hristos. Predă-te Lui. Vino la cruce şi lasă acolo toate păcatele tale. Nu înăbuşi adevărul în nelegiuire, cum spune Romani 1. Noi toţi facem acele lucruri. Şi eu am făcut la fel timp de mulţi ani, chiar dacă undeva în mine ştiam că era greşit. Acum uitându-mă în urmă îmi dau seama că a fost greşit şi asta e repulsia aceea pe care am simţit-o la început. Aşa că mă rog ca acest lucru să fie adevărat şi pentru tine, că vei fi iertat în Hristos. El a plătit pentru păcatele mele pe cruce. Păcatele mele trecute, prezente şi viitoare. Doar Hrisos poate face această lucrare pe cruce. Noi nu o putem face. Tu poţi fi eliberat din păcatul tău, poţi fi salvat cu adevărat, poţi fi cu adevărat eliberat din robia oricărui păcat care te trage în jos. Fie că e homosexualitate, băutură, droguri, adulter, pornografie, sau orice altceva, Hristos te poate elibera din toate acele lucruri. Asta a făcut El la cruce. Romani 4:25 spune că El a fost dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră. Aşa ajungem îndreptăţiţi, prin lucrarea lui Hristos de la cruce. Când cerul priveşte spre noi, când Dumnezeu Creatorul se uită la noi, El mă vede prin Hristos, prin sângele lui Hristos. El vede neprihănirea lui Hristos dăruită mie. Nu e nimic ce fac sau ce voi face. Doar Hristos mă salvează, doar El îmi poate da speranţă, doar El îmi poate aduce bucurie şi fericire adevărată în viata mea, şi nu mă refer la partea financiară. Ci mă refer la adevărata bucurie lăuntrică de a fi împăcat cu Dumnezeu, cu Hristos, de a fi robul Său. Doar prin Hristos am simţit acea condamnare şi vină luată. Fără Hristos nu este nicio speranţă. Dacă nu Îl ai pe Hristos şi nu eşti mântuit, tu înfrunţi mânia lui Dumnezeu, despre orice păcat ar fi vorba, homosexualitate, băutură, alcool, orice. Dacă ai păcătuit o singură dată, ceea ce toţi am făcut, eşti vinovat pentru încălcarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. Aşa că singura speranţă pe care o ai e lucrarea de răscumpărare a lui Hristos de pe cruce. Deci te îndemn să strigi la Hristos, să strigi la Dumnezeu. Strigă la El să îţi deschidă ochii la adevărul care poate fi găsit în Hristos, la adevărurile Cuvântului Său. Doar El poate. Dumnezeul acestei lumi, care e Satan, te-a orbit să nu mai vezi adevărul şi doar când Dumnezeu te cheamă şi îţi dă jos solzii de pe ochi, atunci vei vedea adevărul care se găseşte în Cuvântul Său. Adevărul care se găseşte în Hristos şi în cruce. Iar dacă tu cauţi cu adevărat asta, strigă la Hristos. El poate să te salveze şi te va salva. Isus spune că noi trebuie să ne naştem din nou pentru a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă nu suntem născuţi din nou, nu vom reuşi niciodată, nu-L vom vedea niciodată, nu vom fi eliberaţi din robia păcatului niciodată. Doar prin Hristos, prin regenerare, adică prin naşterea din nou, putem fi salvaţi. Vreau să vă dau un citat din John Newton. Spune: „Nu sunt ce trebuie să fiu. Nu sunt ce vreau să fiu. Nu sunt ce sper că voi fi într-o altă lume. Dar totuşi nu mai sunt ce am fost odată şi prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.” Şi sunt un păcătos care nu merită nimic, salvat de sub mânia lui Dumnezeu de Isus Hristos, pe cruce. Şi îi mulţumesc Lui în fiecare zi pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine, în împotrivirea mea. Îi mulţumesc în fiecare zi pentru că m-a chemat chiar dacă eu nu ascultam. Chiar când alergam în căile mele, El a continuat să mă cheme şi Îi mulţumesc că m-a salvat şi Îi mulţumesc pentru Hristos şi pentru ce a făcut El la cruce. Şi mă rog ca într-o zi, aceia din voi care mă ascultaţi şi care vă luptaţi cu orice fel de păcat care vă separă de Dumnezeu, să strigaţi către Domnul pentru pocăinţă şi iertare. Să vă pocăiţi şi să vă întoarceţi la Hristos cu adevărat. Dacă nu eşti mântuit, trebuie să îţi cercetezi viaţa şi să vezi că ai nevoie de Hristos şi că nu vei fi niciodată fericit fără El. Te botez în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.
