Nicio Speranţă Fără Hristos

Luca 6:23 – “Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie.” Această speranţă poate fi găsită doar la Isus Hristos. Nu există altă cale spre o pace adevărată în această lume.

—————-

Nu ai nicio speranţă. Pentru că nu-L ai pe Hristos. Nu există cuvânt mai groaznic ca şi cuvântul “disperare”. Peste tot în lume… şi în fiecare loc din iad. Despre asta e vorba, oameni buni. Despre asta e vorba. Când oamenii ajung în iad, totul s-a terminat. Disperarea e peste tot! Disperare eternă. Nu mai există speranţă!

Şi vă spun de ce nu mai există speranţă. Pentru că eşti acolo pe acea stâncă şi te uiţi atent, “O dacă ar exista ceva! Dacă aş putea găsi ceva care sa mă satisfacă!” “Dacă aş putea găsi puţină speranţă! Dacă aş putea realiza ceva!” “Dacă aş face ceva. Dacă aş putea cumva să fiu suficient de bun.” Şi vezi un punct întunecat la orizont, te uiţi atent… dar nu se întâmplă nimic. E doar o furtună îndepărtată a mâniei lui Dumnezeu. Unii dintre voi vă daţi seama că sunteţi pe acea stâncă. Nu ai nicio speranţă. Nu ai niciun izvor de sânge care să-ţi spele păcatele. Nu ai niciun Mare Preot, Asta e speranţa mea, că este Cineva la dreapta lui Dumnezeu – şi El mijloceşte pentru mine, tu nu ai speranţa asta. Nu o ai. Nu ai un Domn al Neprihănirii, care a muncit pentru ca să-ţi dea ţie iertare. Pentru ca să te împace cu Dumnezeu. Tu nu ai aşa ceva!

Fără Hristos eşti neajutorat. Eşti ca un orfan nenorocit. Nu e nimeni căruia să îi pese de tine şi să te iubească. Nu e nimeni care să îţi dorească mereu binele. Nu e nimeni care să îţi şteargă lacrimile. Pentru tine nu există rai. Şi nici speranţă! Eşti fără Hristos, înotând în marea disperării. E un lucru dureros. Disperarea! Ei nu au speranţă. Gândeşte-te la cuvintele acestea, uită-te la viaţa ta. Nu există speranţă. Nu există. Un ocean de disperare. Distrus şi sărac. Sufletul lui e însetat. Nu poţi bea apă. Apa aceea nu te poate satisface. Cu cât bei mai mult din apa aceea, cu atât devii mai disperat şi mai însetat. Are un gust puternic. Nu te satisface, ea nu îţi poate potoli setea.

Cu trecerea anilor, ştii ce se întâmplă cu oceanul acesta? Se adânceşte. Tot mai mult. Şi tot mai mult. Eşti singur pe acea stâncă mică, şi ai în mână un ciocan. Şi încerci să o spargi. Încerci să o modelezi. “Voi încerca să fiu un om bun.” Şi continui să o loveşti, dar te uiţi iarăşi la oceanul acela şi vezi că e plin de disperare şi neajutorare. Se adânceşte, şi se adânceşte. Şi continui să te uiţi la acel orizont, şi exact atunci când crezi că vezi speranţă, speranţele tale sunt mereu spulberate. Nu există ajutor. Şi te uiţi în sus! Şi ce vezi!? Faţa unui Dumnezeu mânios care te priveşte. Mânia Lui e deasupra ta. Nu mai există speranţă! ‘Zbang’. ‘Zbang’. Continui să munceşti. Munceşti şi munceşti şi loveşti acea stâncă şi loveşti acea stâncă. Şi devii tot mai însetat. Şi mai însetat. Fiecare mică speranţă îţi răspunde – “Neajutorat!!” “Neajutorat!!” Ai fost vreodată într-o situaţie în care ţi-ai pus speranţa într-un lucru, şi acesta s-a îndeplinit, şi totuşi sentimentul de goliciune s-a adâcit. Şi tu ai simţit lucrul acesta. Şi oceanul se tot adânceşte şi disperarea… Şi iarăşi te uiţi spre orizont şi nu vezi nicio speranţă. Nicio speranţă. Şi păcătosul totuşi continuă… Am văzut asta, am văzut-o la tatăl meu vitreg care mai avea doar trei luni de trăit. Şi am văzut privirea lui. O privire goală. Da, v-am mai spus asta, citea ziarul, făcea diferite lucruri. Dar când te uitai la el şi în ochii lui, ai fi putut vedea acea privire chinuită. Fără speranţă. Şi vă spun ceva, unii dintre voi de aici, aveţi speranţe. Ai putea spera, “Voi merge la facultate.” “Mă voi căsători.” “Voi avea copii.” “Voi face bani şi voi avea o casă.” Dar vă spun ceva, toţi cei care au spus lucrurile acestea, fie că e vorba despre speranţa de a fi faimos, sau speranţa pentru glorie în această lume, poate o vei obţine, dar dintr-odată e acel ocean în jurul tău… şi continui să loveşti în acea stâncă. Şi conştiinţa nu îţi dă pace şi valurile par că se îndreaptă spre tine. Şi vă spun ce se află acolo, ca şi o creatură fioroasă alergând deasupra acelui ocean, este moartea… Şi vine spre tine, repede ca vântul, şi se apropie de tine, şi niciun om nu poate scăpa de ea. Vreţi să ştiţi de ce musulmanul de 50, 60 de ani, deodată începe să se trezească, pentru că loveşte şi loveşte în acea stâncă. Şi simte lucrul acesta tot mai mult. Şi se uită în sus şi Dumnezeu nu e mulţumit de viaţa lui. Mânia lui Dumnezeu creşte deoarece păcatul acelui om creşte. Şi nu există speranţă! Pentru că el nu Îl are pe Hristos. Şi unii dintre voi sunteţi în situaţia lui. Şi nu este speranţă. Şi vă spun ceva… Nu există vreun cuvânt mai groaznic ca şi cuvântul “disperare”. Oameni buni, nu vă împietriţi inima, auziţi-I vocea şi veniţi. Şi urmaţi-L. Oameni buni, aveţi o speranţă! Aveţi o speranţă! Şi vă spun: Poate că nu sunt ceea ce voi fi într-o zi, dar vă spun: Eu nu mai sunt ceea ce am fost odată. Şi chiar dacă nu vă pot explica cu exactitate cum s-a întâmplat asta, ştiu lucrul acesta cu siguranţă. Am ştiut asta la început şi ştiu asta astăzi, 19 ani mai târziu. Datorită lui Isus Hristos! Aşa că orice ar spune lumea şi oricât ar batjocori… Ştii ce a spus Hristos că se va întampla după ce vei bea din apa vie? A zis că nu vei mai înseta. Ştii ce am aflat? Poate lumea să batjocorească cât vrea. Am încercat asta. Am încercat şi cealaltă. Am încercat păcătul acela. Şi păcătul acela. Şi păcătul acela. Şi păcătul acela. Şi păcătul acela. Apoi L-am încercat Hristos şi am zis “Nu, nu îmi mai trebuie nimic altceva.” Şi fiecare creştin adevărat ştie că asta e adevărat. Lumea poate să râdă şi să batjocorească, dar noi Îl considerăm pe El ca fiind îndeajuns, că nu-L vom da pentru nimic. Să zică lumea orice ar zice. Să facă orice ar face. El ne este îndeajuns. “Şi poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3) Noi nu numai că credem că Hristos este o persoană reală. Credem asta, dar nu credem doar asta. Inimile noastre ard de iubire pentru El. Îl considerăm plin de iubire. Îl considerăm mai preţios ca orice altceva! Credem că Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre şi apoi a înviat. Şi S-a înalţat la dreapta lui Dumnezeu. Şi credem şi avem speranţa că într-o zi va veni să ne ia. Avem o încredere supranaturală pe care nu am avut-o înainte! Şi Dumnezeu spune că ne dă credinţă. Aceasta este o lucrare a Duhului Sfânt. (Romani 8:16) Suntem încrezători! Suntem plini de încredere! Şi El ne dă această siguranţă şi El ne este mărturie. Fraţilor, sunteţi aici, şi spuneţi că sunteţi creştini, dar aveţi speranţă? Aveţi o speranţă zidită pe siguranţa garanţiei primite de la Duhul Sfânt al Dumnezeului celui viu? Acolo unde este Duhul Sfânt, El Îşi face simţită prezenţa. Prin câteva modalităţi. Oameni buni, aveţi o încredere? Vă puteţi bucura în speranţa aceasta!?

Isus Hristos a zis că dacă vei lăsa ca această speranţă să te cuprindă, Isus Hristos a zis că speranţa ta e atât de mare, e atât de multă glorie, şi comori, şi răsplăţi de primit. “Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri.” Şi a zis din nou în Luca 6:23 – “Bucuraţi-vă în ziua aceea şi SĂLTAŢI! săltaţi de veselie.” Ceea ce spune este, “Dacă v-aţi putea imagina ce fel de glorie vă aşteaptă, ce speranţă mare e în cer pentru voi, aţi sălta de bucurie, aţi sări şi ţopăi plini de bucurie.” Fraţilor, nu cred că noi întelegem asta. Nu cred că întelegem ce ne aşteaptă. Această speranţă este uimitoare. Fraţilor, credinciosul are speranţă! Pentru că speranţa lui e în Hristos. Avem speranţa de a fi salvaţi de Hristos. De a fi cu El. De a ne bucura de El pentru totdeauna şi pentru totdeauna.

Când un păcătos îşi realizează starea în care se află, se uită la Hristos, “Acolo există speranţă.” “Dacă aş putea doar să ajung la El.” El este Cel care vrea să îl atingă chiar şi pe cel mai murdar om. Dacă asta nu încurajează pe cineva să facă ceva pentru Hristos, atunci nu ştiu ce l-ar putea încuraja. Sunteţi liberi.