Mărturia lui Tim Conway

Categorie: Extrase din Predici

Am crescut într-o familie irlandeză catolică foarte nominală, probabil am mers la Biserica Catolică de vreo 5 ori în toată viața mea, dar dacă m-ai fi întrebat, purtam o cruce cu mine oriunde mergeam, pe care scria “Sunt catolic, sună un preot.” Era o cruce de argint pe care o primisem de la bunicul meu. Și sunt sigur că atunci când am fost aici am avut-o… veneam aici cu motocicleta din Michigan. Lucram în munți, lângă Kremmling. Probabil voi știți unde se află acel orășel. Plantam copaci acolo în zonele care fuseseră împădurite. Parte din timp, când un coleg și cu mine terminam lucrul acolo, veneam și stăteam aici în Denver pentru un timp. Asta se întâmpla în 1986, era destul de tipic… am împlinit 21 de ani în acel an. Asta era destul de tipic în viața mea. Pe scurt, le spun oamenilor că am trăit să mă distrez, am trăit pentru plăcere. Așa că am luat-o pe orice cale care ducea la acest scop.

Ceea ce s-a întâmplat a fost că, în liceu, beam la greu, luam droguri în mod destul de regulat, și mi-am spus, știi ce? când o sa ajung la facultate o să renunț la aceste lucruri. Și apoi am ajuns la facultate și situația doar s-a înrăutățit. Apoi mi-am spus: când termin facultatea o să renunț. Am mers la facultate și am luat o diplomă de inginer mecanic, și de îndată ce am terminat facultatea, mi-am dat seama: nu o să mă opresc niciodată. Și mergeam din rău în mai rău. Credeam că am totul sub control. Credeam că totul era așa cum mi-am dorit. Mă gândeam: păi uite, pot să iau o diplomă de inginer. Pot să iau o slujbă de inginer și pot să chefuiesc în același timp. Și pot face bani, am o viață așa cum îmi doresc.

Apoi a venit anul 1990 și Domnul a început să mă pună la pământ, din nou și din nou și din nou. Și eu nu știam ce mi se întâmpla. Credeam că îmi pierd mintea – nu știu. Ce s-a întâmplat a fost că, îmi amintesc că eram la lucru și jucam softball… Acesta e unul dintr-o grămadă de alte lucruri care s-au întâmplat. Jucam softball. Am avut o coliziune la a doua bază. Piciorul mi s-a sucit spre spate, genunchiul a suferit o hiperextensie și am ajuns sa merg șchiopătând la lucru. Luam atâta metamfetamină cristalină și cocaină încât, literalmente, veneam la serviciu, unde lucram ca inginer, și stăteam în cabina din baie cu capul rezemat de perete pentru că mă durea atât de cumplit din cauză că eram mahmur de la acele droguri. De obicei, abia în a doua parte a săptămânii mă apucam de treabă la locul de muncă. S-a întâmplat că în acea vreme compania noastră a fost cumpărată de o companie japoneză și erau veniți aici ingineri japonezi. Și eu fusesem pus să lucrez cu unul dintre ei care era un fel de inginer senior. Și îi plăcea și lui să bea și să joace golf, ca și mie, așa că am devenit prieteni. Și cred că el mă acoperea la serviciu. Așa încât am putut să am o prestație slabă și totuși să nu fiu descoperit. Dar apoi, în acest timp șchiopătam. Aveam un picior defect acum. Am fost adus în biroul șefului meu, inginerul șef, și el a vrut să îmi vadă munca și a vrut să ia la rând proiectele la care lucram, și a fost teribil – doar Domnul a făcut să nu îmi pierd slujba. Și în cele din urmă aceasta a fost slujba care urma să mă aducă în San Antonio.

Domnul a fost Cel care a făcut până și să obțin acea slujbă. Când am fost prima dată la interviu pentru acel post, fumam marijuana și prizam cocaină, și m-am dus la interviu, și ei au vrut ca ziua următoare să merg la un test antidrog. M-am dus la interviu într-o joi, următoarea zi era vineri, și când mi s-a cerut să merg să fac acel test antidrog, nu știu de ce nu mă gândisem că asta avea să se întâmple. Am fost de-a dreptul prost. Dar am spus, “Aș putea merge la test luni?” Pentru că doream să îmi curăț cumva organismul. Știam că dacă merg a doua zi sunt praf. Dar el a insistat să merg a doua zi. Și m-am dus cu motocicleta a doua zi, și locul unde trebuia sa fac testul arsese peste noapte și era înconjurat cu bandă galbenă, așa că m-am dus acasă – și chiar și acolo Domnul mi-a dat acel post și m-a păstrat pe acea poziție în ciuda mea și a păcatelor mele, pentru că, în cele din urmă, după ce Domnul m-a salvat, am început cu adevărat să excelez ca inginer, și firma pentru care lucram a luat proiectul Alamodome în San Antonio și așa am ajuns eu acolo și l-am întâlnit pe prietenul lui Sam, John Sytsma. A fost el aici la voi? Deci, ceva mai târziu, l-am întâlnit pe John.

Dar, cum spuneam, am fost chemat în biroul șefului meu și am fost mustrat aproape întreaga zi. Știți, eram gata să-mi pierd slujba, mama și tata au fost amândoi diagnosticați cu cancer în aceeași săptămână, am avut acea coliziune în timp ce jucam softball… era ca și cum viața mea se năruia. Până mai înainte aveam impresia că aveam totdeauna totul perfect în control și dacă doream ceva se întâmpla, acum parcă totul se năruia. Și mă duc eu șchiopătând la sala de mese și intru și erau doi tipi acolo, și unul dintre ei avea o carte pe care a ascuns-o sub masă. Dar viața mea era atât de răvășită încât nu mi-a păsat. M-am dus și am început să introduc monede în aparat și el a început să îmi pună întrebări despre religie, și am spus: “Sunt catolic.” Și el m-a întrebat: “Te-ai gândit vreodată că Papa este antihristul?” Am spus: “Nu mă interesează.” Apoi el mi-a adus niște tractate despre inchiziție. Și le-am citit. Apoi a venit la mine la birou și a zis: “Ai citit acele tractate pe care ți le-am dat?” Am spus: “Da, le-am citit.” Așa că apoi mi-a pus pe masă o carte: “Evanghelia după Isus”. Știe cineva acea carte? De John MacArthur? “Evanghelia după Isus”.

Așa că iată-mă mergând acasă după lucru în fiecare seară, mă opream pe la magazinul de bere, îmi luam vreo două beri la litru, mă duceam la apartament și, cu o bere într-o mână și cu acea carte în alta, încercam să beau ca să uit de toate, dar nu puteam pune acea carte jos din mână. Și literalmente, într-o seară, în timp ce citeam acea carte, parcă un tren marfar de convingere de păcat a trecut peste mine. Duhul lui Dumnezeu… am ajuns sub așa o condamnare, pentru prima dată, știți cum spune acolo în Ioan 16, Duhul dovedește lumea vinovată cu privire la păcat, la neprihănire și la judecată; și mi-am văzut păcatul, am văzut că nu aveam nicio neprihănire și am văzut că meritam mânia lui Dumnezeu. Dar vă spun, acea carte vorbește despre pocăință, despre natura mântuirii autentice, despre urmarea lui Hristos și despre faptul că te costă totul. Acel text, “ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul”, am ajuns sub o așa convingere, și cineva s-ar fi putut gândi că am fost salvat imediat, dar nu s-a întâmplat așa.

Aveam vreo 30 de prieteni și eram apropiați. Făceam totul împreună. Petreceam împreună, făceam sport împreună, vânam împreună, jucam jocuri de noroc împreună. Eram apropiat de acești oameni. De fapt reputația mea era de nebunatic, nebunatic pe motocicletă, nebunatic așa în viață. Am ajuns sub o așa convingere, dar în același timp parcă diavolul îmi șoptea într-o ureche, “ăsta ești tu, asta este viața ta, nu poți să renunți la ea.” Pentru că știam, nu numai că știam acel text care spunea “ce-ar folosi unui om…”, ci știam acel text pentru că MacArthur vorbea de el în carte: “dacă nu te lepezi de tot ce ai, nu poți fi ucenicul Meu”. Știți unde se află acel text? În Luca 14:33. Era ca și cum într-o ureche auzeam acele: “ce-ar folosi unui om?”, “dacă nu te lepezi de tot ce ai…”, iar în cealaltă: “nu poți să renunți la acest stil de viață, nu poți să te lepezi de el, asta e cine ești tu”. Și timp de trei luni, în cea mai mare parte din timp am fost în această stare mizerabilă. Continuam să încerc să beau pentru a uita, dar nu puteam pune jos acea carte din mână. Și în cele din urmă, văzând că MacArthur scrisese cartea, m-am dus la biblioteca de casete a lui MacArthur și acum ascultam și iar ascultam casetele lui. Mi-am cumpărat o Biblie și o citeam. Am parcurs Noul Testament în vreo două săptămâni. Și vă spun, Noul Testament, am văzut judecată și condamnare pe fiecare pagină a acelui Nou Testament… Deci era o luptă.

Îmi aduc aminte că m-am dus la Indianapolis 500 și m-am îmbătat cu prietenii mei, și când am ieșit de acolo – o sută de mii de oameni străbăteau acel teren noroios ca să iasă din acel loc – și acolo în noroi, era un tractat. Și prietenii mei toți s-au dus la bar în acea seară, iar eu am cutreierat străzile. Nu știam ce se întâmpla cu mine. Parcă mă rugam, dar nici măcar nu știam cui mă rugam, nu știam ce se întâmpla cu mine. Asta se întâmpla în weekendul cu Ziua Memorială.

În 4 iulie m-am dus cu prietenii la plajă și am început din nou să beau. Golul din interior era atât de adânc. Era atât de adânc. Eram la capăt. M-am întors acasă pe la 3 după-masă. Toți prietenii mei au rămas la plajă. Șaizeci și ceva de km înapoi la apartamentul meu din Kalamazoo. Am intrat și m-am dus direct și am pornit casetofonul. Și era un mesaj de MacArhur din Isaia 6 despre sfințenia lui Dumnezeu. Și m-am prăbușit pe podea. Undeva pe la miezul nopții m-am trezit și tremuram din cap până în picioare și nu știu dacă am zis cu voce tare sau doar undeva în interiorul meu, dar au fost practic trei cuvinte. Eram la capătul puterilor. Și am zis: “Doamne, ajută-mă.” Și dacă voi cântați “Nu pot, o, Doamne, să-nțeleg”… Cântati acest cântec? Scris de Wesley? În orice caz, este o strofă care spune că lanțurile au căzut, închisoarea s-a umplut de lumină. Nu știu dacă în mod fizic am văzut lumină sau a fost doar în interiorul meu, dar când am strigat la Domnul, chiar în acel moment ceva mi s-a întâmplat. Adică, am fost născut din nou, asta s-a întâmplat.

Dintr-o dată acum, pe măsură ce au început să treacă zilele, foamea mea după Cuvântul lui Dumnezeu era de nepotolit. Obișnuiam să merg cu viteză oriunde. Aveam o mașină cu motor turbo, aveam o motocicletă GSXR750, toate aveau detectoare de radar pe ele, iar eu conduceam cu viteză. Și fugeam de poliție… dar acum eram sub convingere, și asta se întâmpla când limita de viteză încă era la 90km. Mă omora. Adică eu aveam reputația că nimeni nu mă depășea când mergeam la lucru. Acum toată lumea mă depășea, dar știam că asta dorea Domnul. Și dintr-o dată am fost copleșit de bucurie. Nu am crescut auzind o învățătură sănătoașă. Nu aveam niciun mentor. Aveam acea carte și mesajele lui MacArthur. Și știam că se întâmplase ceva cu mine, dar nu eram sigur ce anume se întâmplase. Știam că Hristos o făcuse. Și știam că experimentam o bucurie negrăită. Îmi amintesc că ieșeam din baie dimineața și cădeam cu fața la pământ și eram compleșit de bucurie.

Aveam un fost coleg de liceu, asta s-a întâmplat vreo 6 luni mai târziu, pe la Crăciun. Vedeți, eu încă beam, încă mergeam în baruri cu prietenii mei, dar acum îi evanghelizam. Și cum zic, era pe la Crăciun și colegul meu venise acasă în vacanță, el studia pe atunci pentru a-și lua masteratul în teologie. El mai apoi a mers la doctorat, iar acum este preot iezuit la Notre Dame. Probabil este în Italia acum, dar la acea vreme era acolo. Dar iată-l pe colegul meu cu care am făcut liceul împreună, că este masterand la teologie, la Calvin College sau Hope College, sau undeva acolo în Michigan. Și iată-mă pe mine, salvat de 6 luni, neantrenat deloc în Scripturi, iar acest catolic este pe cale să devină un iezuit. Și eu îi povestesc ce s-a întâmplat, iar el devine iritat, pentru că el este teologul! Cine sunt eu? De fapt, mi-a și spus asta. “Conway! Cine ești tu să îmi spui ceva?” A zis, “Tu nu poți nici măcar să îmi spui care a fost prima minune făcută de Hristos.” Oh, am pus capul în pământ. Am spus, “Ai dreptate, Dave, nu pot.” M-am dus acasă în acea seară și am găsit care a fost prima minune făcută de Hristos. Am spus, “David, tot ce pot să îți spun este că tu știi cum am fost, iar acum sunt complet diferit.” Nu știam ce se întâmplase, dar știam că Hristos o făcuse, și asta l-a înfuriat. Pentru că, cum poți răspunde la așa ceva, chiar dacă ești un teolog.

Și n-am știut până într-o zi… toți cei de la locul de muncă mă știau de nebunatic. Ei bine, într-o zi, pe când dădeam să ies din departamentul de desen tehnic, l-am auzit pe un tip șoptindu-i altuia peste culoar, “Hei, ce s-a întâmplat cu el?” Și cum ieșeam din departamentul de desen tehnic înapoi în departamentul de inginerie, chiar când eram la ușă, îl aud pe celălalt răspunzând, “Îți spun eu ce s-a întâmplat, Dumnezeu l-a salvat.” Și m-am oprit și m-am gândit, “Uau! Asta mi s-a întâmplat!” În acea seară mi-am dat seama, continuam să citesc cartea lui MacArthur și mi s-a clarificat totul, îmi amintesc că stăteam sub cerul luminat de lună și mă bucuram. Mi-am dat seama. Doamne, este bucurie în cer pentru mine!

Asta s-a întâmplat în 1990. Și asta este, pe scurt, cum m-a salvat Dumnezeu pe mine.