Acum doi ani am fost salvat din ateism, iar familia mea este destul de atee. Așa că, de când am fost mântuit, tot încerc să împărtășesc Evanghelia cu ei. Și în sfârșit, recent, am avut o conversație cu sora mea. Și ea vrea să discute despre dovezi. Sunt curios ce părere aveți, ar trebui să intru în astfel de discuții sau nu? Și dacă nu, unde ar trebui trasă linia? Știți, am ascultat predici despre a nu arunca mărgăritarele înaintea porcilor, și nu prea știu cum să procedez de aici înainte.
Fiecare întrebare sinceră, fiecare întrebare autentică, merită un răspuns sincer. Dar să știi că toate răspunsurile venite din știință, cultură, sau orice altceva, nu o vor converti. Doar Evanghelia va face acest lucru. Întotdeauna mergi la Evanghelie și iar la Evanghelie.
Să îți dau un exemplu. Cunosc un frate din munții din Peru. El a fost păgân, catolic păgân – cum mulți dintre voi știți, în America Latină există un amestec de păgânism cu catolicism. Tot satul era așa. Într-o zi un om mic, neimpozant, a venit acolo în sat și a împărășit mesajul Evangheliei. Imediat omul acesta a crezut. Ziua următoare s-a adunat tot satul și voiau să îl pedepsească. Voiau să îl cufunde în apă fiartă dacă nu se dezicea de credință. Acum, aș vrea să vă gândiți la următorul lucru. El aude un mesaj care contrazice întregul său trib, întregul sat. Îl aude de la un om neimpozant, sărac, care împărtășește bâlbâit Evanghelia timp de 30 de minute. Și totuși, în acel moment, ajunge să creadă că Isus este Hristosul înviat din morți, și că mântuirea este prin credință. El nu citise niciodată „Mărturii care cer un verdict”, nu știa nimic despre apologetica lui Van Til, nu primise niciun motiv pentru a crede, nimic despre cine a rostogolit piatra. Nimic. Doar mesajul Evangheliei. Cum se face că, cu atât de puțin, totuși el este gata să moară pentru credința lui? Cred că una dintre cele mai mari contribuții ale lui Jean Calvin în teologie a fost să răspundă la această întrebare, folosind Scriptura, și anume că a fost lucrarea Duhului lui Dumnezeu care a adeverit acel mesaj, care i-a iluminat inima și l-a regenerat.
Deci pe aceasta ar trebui să te concentrezi: să spui Evanghelia, să o demonstrezi înaintea familiei tale, ceea ce înseamnă că dacă încerci să împărtășești cu ei și ei spun nu, nu insista, nu le da motiv să spună, „Uite că a devenit un fanatic care într-una ne bate la cap și ne judecă.” Nu, caută să împărtășești Evanghelia cu ei, iar dacă ei spun că nu vor să audă, oprește-te și slujește-i și iubește-i și binecuvântează-i. Nu într-un mod în care încerci să atragi atenția asupra ta, ci cu o inimă sinceră.
Dacă ea are o întrebare sinceră precum cea legată de evoluție, poți să îi răspunzi, dar să nu crezi că răspunzând la toate întrebările ei o vei aduce la Hristos. Doar puterea Evangheliei poate face acest lucru. Întotdeauna puterea Evangheliei. Și îmi place ce a spus Spurgeon și alții, știi, nu trebuie să aperi Scriptura mai mult decât ar trebui să aperi un leu. Dă-i drumul din cușcă și se va apăra singur.
Dă-mi voie să îți mai dau un exemplu. Îmi amintesc că eram odată pe avion și aveam o conversație minunată cu un necredincios. Apoi i-am zis, „Îmi dai voie ca în următoarele câteva minute să împărtășesc cu tine Evanghelia, credința mea?” Și într-o secundă s-a schimbat la față și a zis: „Nu, nu vreau să aud nimic despre religia ta.” Acum, dacă eram foarte zelos, aș fi continuat, nu-i așa? I-am spus, „Bine… deci ce spuneai despre sora ta?” Și am continuat să vorbesc cu el. Am continuat să-l slujesc. Și știți ce s-a întâmplat? Dacă l-aș fi bătut la cap, ce ar fi făcut? Ar fi coborât din avion, și-ar fi luat bagajele, s-ar fi întâlnit cu prietenii la un bar în timpul escalei și ar fi zis: „Unul din acei fanatici evanghelici m-a bătut tot drumul la cap, a fost oribil. Mă bucur că am coborât din acel avion.” Dar pentru că nu am făcut acest lucru, s-a ridicat – stătea în partea dinspre culoar – s-a ridicat în picioare, și-a luat bagajul și se pregătea să iasă. Eu încă stăteam jos. A făcut un pas, s-a oprit și s-a întors și mi-a zis: „Îmi pare așa de rău. Îmi pare rău. N-am avut niciun motiv să mă comport așa cu tine.” Înțelegeți?
Avem o grămadă de studenți, și un lucru pe care trebuie să li-l spun mereu este: Ați fost convertiți și acum îmi spuneți că părinții voștri merg de 25 de ani la biserică, dar nu credeți că sunt creștini. Hai să vorbim despre cum să vă comportați când ajungeți acasă. Nu o să te duci acolo ca un fanatic. O să te duci și o să le împărtășești credința ta: „Mamă, tată, să vedeți ce mi s-a întâmplat.” Și apoi o să îi slujești, o să te smerești înaintea lor, o să fii mai ascultător decât și-ar imagina ei că ai putea fi. Iar ei vor începe să te întrebe: „Spune-ne mai mult despre credința ta.”
