Mack: Nathan, cum arată sfințirea progresivă în viața unui credincios?
Nathan: Mă gândesc la versetul din Petru unde vorbește despre creșterea în har şi în cunoştinţa Domnului Isus Hristos. Știți, este de folos să ne gândim cum are loc creșterea. Cum cresc copiii. Cum cresc plantele. Creșterea este ceva cu privire la care nu vezi o schimbare dramatică de la o zi la alta, dar după o perioadă mai îndelungată de timp este o mare schimbare. Și, în mod asemănător, a crește în sfințirea noastră înseamnă că noi devenim tot mai asemănători chipului lui Hristos. Avem mintea înnoită, așa cum spune și în Romani 12. Începem să gândim tot mai mult așa cum Domnul ar vrea ca noi să gândim. Răspundem Duhului și ne ocupăm de păcatul care apare în viața noastră. Aplicăm Romani 6 la problemele legate de păcat din viața noastră asupra cărora Domnul ne promite că vom avea biruință, că păcatul nu va stăpâni peste noi. Și deci, avem din ce în ce mai mult de-a face cu chestiuni legate de păcat. Viața noastră este tot mai mult adusă sub controlul Duhului Sfânt. Ajungem să trăim tot mai asemănător cu exemplul și învățătura Domnului din Scriptură. Și făcând așa, are loc o creștere progresivă în sfințenie.
Paul: Sunt în totul de acord cu ce a spus fratele. Aș mai adăuga doar un lucru care anul trecut mi-a fost adus în atenție, și care m-a ajutat mult în privința sfințirii. Când privesc la viața mea din ultimii 35 de ani, când eram mai tânăr am crezut că voi fi mai departe de unde sunt acum. Chiar am crezut că voi fi mai asemănător lui Hristos decât sunt. Am crezut că voi continua să cresc în sfințire într-un mod extraordinar. Dar nu văd aceasta. Da, văd că am crescut. Dar întotdeauna vreau să fie clar faptul că, da, predic și vreau să fiu sincer, dar tu și cu mine suntem exact la fel. Nu există super sfinți. Țineți minte ce am spus? Că există singur erou în această istorie și acela este Isus Hristos. Dar este ceva din viața mea care a crescut în ultimii 35 de ani foarte mult. Ceva care este parte a sfințirii și despre care aproape că nu am auzit pe nimeni să menționeze. O parte a sfințirii este a crește în recunoașterea nevoii noastre de El. Când am devenit creștin am zis, „Am nevoie de El.” Dar nu aveam ideie ce însemna acest lucru. Peste ani, din cauza slăbiciunilor mele, din cauză că vedeam că nu am ajuns ceea ce sperasem să ajung, a fost un lucru care a crescut în mine, despre care am ajuns foarte convins, și anume că, sută la sută, totul este Isus Hristos și harul Său. Absolut totul. Ispășirea Sa a fost suficientă. Și recunosc acest lucru. Și John Newton a făcut o afirmație în colecția „Imnurile de la Olney”. El spune: „Voi avea o singură laudă, mai presus de toți ceilalți creștini… Dacă i-ai lua pe toți ceilalți creștini din cer, eu voi avea cu ce să mă laud mai mult decât toți.” Și mă identific atât de mult cu ce a spus el. A spus: „Dintre toți copiii lui Dumnezeu eu voi fi avut nevoie cel mai mult de El.” Și eu cred că acesta este un aspect al sfințirii.
