Aceste citate creștine sunt extrase din cărți și predici ale unor credincioși evlavioși. Sperăm că ele te vor provoca și te vor încuraja în timp ce alergi în această cursă pentru Domnul Isus. (Pentru a distribui citatele care sunt în format imagine, le poți descărca făcând click pe imagine.)
În niciun loc, nicăieri unde îți arunci privirile, nu există un colț al Universului în care să nu poți găsi cel puțin câteva scântei din gloria lui Dumnezeu.
Ai îndoieli legate de Scriptură? Una dintre cele mai bune modalități de a scăpa de aceste îndoieli este să o citești. Cu cât studiez mai mult Scriptura, cu atât mai copleșit sunt de analiza ei incredibil de pătrunzătoare.
Puterea Bisericii nu a depins niciodată de numere de oameni sau de conturi bancare. Ea depinde de Duhul Sfânt. El este puterea lui Dumnezeu din spatele Bisericii.
Să ai toate așa-numitele plăceri pe care această lume nebună luptă să le aibă și totuși să fii sub mânia lui Dumnezeu, este cea mai nenorocită stare posibilă pentru creatură. Să nu ai niciunul dintre aceste bunuri ale lumii sau nicio favoare din partea ei și totuși să ai favoarea și pacea lui Dumnezeu, este o bucurie de-a dreptul inestimabilă.
Unii „evanghelici” folosesc într-adevăr justificarea prin credință ca pe o permisiune de a păcătui. Acești oameni pot fi pe bună dreptate etichetați drept pseudo-evanghelici. Orice om care are cea mai rudimentară înțelegere a justificării prin credință cunoaște faptul că acea credință autentică se manifestă întotdeauna printr-un zel față de ascultarea de Dumnezeu. Niciun creștin zelos nu poate avea vreodată o atitudine cavalerească, nepăsătoare, față de poruncile lui Dumnezeu. Chiar dacă ascultarea față de acestea nu aduce justificarea, persoana justificată se va strădui întotdeauna să asculte de ele.
Dacă un milion de oameni mi-ar zâmbi în timp ce aș ști că Dumnezeu se încruntă la mine, nu aș fi fericit. Dar dacă Dumnezeu mi-ar zâmbi în timp ce un milion de oameni s-ar încrunta la mine, nu aș fi nefericit.
Trebuie să te întrebi: ce fac eu cu învățătura pe care o aud când vin să aud Cuvântul lui Dumnezeu predicat în fiecare săptămână? Spun doar că a fost o predică bună? Sau pun acea învățătură în practică?
Duhul Sfânt nu eșuează să facă ceea ce începe să facă. Dacă El este la lucru în tine, atunci păcatul este în proces de a fi curățit din viața ta.
Religia noastră va fi inutilă dacă nu ne schimbă inima, nu ne pătrunde manierele și nu ne transformă în făpturi noi.
Baza dragostei noastre pentru Domnul stă în recunoașterea sfințeniei Lui, a păcătoșeniei noastre și a Harului Său.
Un credincios, în momentul morții, va fi cel mai fericit pierzător și cel mai fericit câștigător. El va pierde păcatele sale și va câștiga gloria.
Pentru creștin, fiecare Zi a Domnului este o celebrare a învierii lui Hristos.
Este sigur faptul că omul nu ajunge niciodată la o cunoaștere clară de sine dacă nu a privit mai întâi fața lui Dumnezeu și dacă nu a coborât de la contemplarea Lui la cercetarea de sine. Pentru că noi întotdeauna avem impresia că suntem drepți, curați, înțelepți și sfinți – această mândrie este înnăscută – dacă nu suntem convinși prin dovezi clare despre propria noastră păcătoșenie, nebunie, prostie și necurăție. Mai mult, noi nu vom ajunge la o astfel de convingere dacă vom privi doar la noi înșine și nu ne vom uita la Domnul, singurul standard pe baza căruia se poate măsura această judecată.
A te bucura totdeauna înseamnă a dovedi că crezi că Dumnezeu este totdeauna în control.
Atâta vreme cât nu privim dincolo de marginile pământului și ne mulțumim cu propria dreptate, înțelepciune și putere, ne flatăm singuri în modul cel mai plăcut și ne închipuim că nu suntem mai puțin decât niște semizei. Dar, dacă ne înălțăm gândurile spre Dumnezeu și reflectăm la natura Lui și la cât sunt de desăvârșite dreptatea, înțelepciunea și puterea Sa – modelul căruia trebuie să ne conformăm și noi – atunci ceea ce ne-a plăcut mai devreme să considerăm cu îngânfare că este dreptatea noastră, se va mânji curând prin răutatea ei deplină; ceea ce ne impresiona mai devreme în mod deosebit sub numele de înțelepciune, va mirosi urât din pricina propriei sale nebunii; iar ceea ce părea să fie putere, se va dovedi cea mai mizerabilă dintre slăbiciuni. Adică, ceea ce în noi pare să fie desăvârșirea însăși, corespunde imperfecțiunii în fața purității lui Dumnezeu.