Citate creștine

Aceste citate creștine sunt extrase din cărți și predici ale unor credincioși evlavioși. Sperăm că ele te vor provoca și te vor încuraja în timp ce alergi în această cursă pentru Domnul Isus. (Pentru a distribui citatele care sunt în format imagine, le poți descărca făcând click pe imagine.)

    3 of 9    

Oamenii vorbesc despre așteptările și speranțele lor de la această lume, dar nimeni nu are așteptări mai întemeiate ca un suflet mântuit. El poate spune: „Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea” (Psalmul 62:5).

J.C. Ryle




Richard Sibbes

Niciun om nu poate crește în sfințenie fără a rămâne în Hristos. Hristos este marea Rădăcină din care orice credincios trebuie să își extragă tăria pentru a merge înainte. […] Un credincios trebuie nu doar să Îl „primească pe Hristos Isus, Domnul” ci și să umble în El, „fiind înrădăcinat și zidit în El” (Coloseni 2:6-7).

J.C. Ryle, cartea „Hristos este totul”

Există o maximă politică ce mă mângâie: „Domnul împărățește”

John Newton

Niciun sfânt n-a ajuns vreodată în Rai decât în felul următor: „ei și-au spălat hainele, și le-au albit în sângele Mielului” (Apocalipsa 7:14).

J.C. Ryle, cartea „Hristos este totul”

Dumnezeu Tatăl nu Și-a zdrobit Fiul pentru ca noi să nu petrecem o eternitate, ci doar un milion de ani în iad, iar apoi să fim anihilați; sau ca noi să fim direct anihilați și să nu mai gustăm deloc iadul; sau ca noi să trăim veșnic aici pe pământ, fără permisiunea de a intra în Grădina Eden; sau ca noi să Îi fim robi în pământul și cerul nou. Toate acestea ar fi fost o veste extrem de bună pentru noi, iar noi ne-am fi închinat Lui pentru acest har. Dar El Și-a zdrobit Fiul pentru a ne aduce în casa Lui, ca noi să Îi fim fii și fiice! Ce har măreț este acesta!

Tim Conway, cu referire la Efeseni 2:19

Felul în care înțelegem persoana și caracterul lui Dumnezeu Tatăl afectează toate aspectele vieților noastre. Ne afectează mult mai mult decât ceea ce numim de obicei aspectele „religioase” ale vieților noastre. Dacă Dumnezeu este creatorul întregului univers, atunci El este Domnul întregului univers. Nicio parte a lumii nu este în afara domniei Lui. Aceasta înseamnă că nicio parte a vieții mele nu trebuie să se desfășoare în afara domniei Lui. Caracterul Lui sfânt are ceva de spus în economie, politică, sport, dragoste – adică în toate aspectele vieții în care suntem implicați.

R.C. Sproul, Sfințenia lui Dumnezeu, pag. 23

Pentru părinții creștini, Marea Trimitere este Steaua noastră Polară… ne disciplinăm copiii nu pentru ca ei să ne facă fericiți, ci ca ei să Îl slujească pe Hristos ca adulți. Îi educăm nu ca ei să poată avea o slujbă bună, ci ca să îi dezvoltăm să fie cei mai buni urmași ai lui Isus care pot fi. Lucrăm din greu pentru a-i pregăti nu pentru ziua graduării, ci pentru Ziua Judecății! Slujba noastră nu este să creștem copii buni care urmăresc visul american stropit în plus cu puțin creștinism. Dorința lui Hristos este ca urmașii Lui să facă tot ce pot pentru a crește ucenici regenerați, ascultători, care Îl glorifică pe Dumnezeu, folosind toate mijloacele posibile ale harului.

Chap Bettis

Primul act al răscumpărării a fost aplecarea lui Dumnezeu pentru a acoperi rușinea creaturilor Sale.

R.C. Sproul

Creștinul este singurul om fericit, pentru că el are surse de fericire complet independente de această lume.

J.C. Ryle

Dumnezeu Însuși este desfătarea, plăcerea și bucuria omului regenerat.

Wilhelmus a Brakel

Dar tu, mai porți încă povara păcatelor și vinovăției tale? Ești tu încă sub mânia lui Dumnezeu? „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29) „Există un izvor pentru păcat și necurăție” (Zaharia 13:1). „Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ne curăță de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Oricât de mari ar fi păcatele tale, ele nu sunt nimic în comparație cu valoarea infinită a sângelui lui Hristos!

Charles Leiter

Rugăciunile trebuie întotdeauna să fie cereri făcute în umilință și în supunere față de voia Tatălui.

R.C. Sproul

În momentul în care lucrurile încep să meargă prost… atunci vei cunoaște exact valoarea a ceea ce pretinzi că crezi.

Martyn Lloyd-Jones

Păcatele noastre nu pot fi ispășite prin faptele noastre bune sau prin căința noastră. Păcatele noastre pot fi ispășite doar prin moartea Mielului lui Dumnezeu, Cel fără păcat și fără pată, care a murit pentru păcătoși.

Voddie Baucham
    3 of 9