Pierdută Catolică Salvată Prin Har

Subiecte:
Categorie: Mărturii, Video

Mă numesc Jacquelyn Johnson şi am 22 de ani. Crescând, mereu am crezut că există un Dumnezeu. Mama mea obişnuia să se joace cu mine afară. În Romani 1 găsim scris că creaţia mărturiseşte despre Dumnezeu şi atributele Sale, şi are perfectă dreptate. Îmi amintesc că mă uitam la nori şi la stele şi chiar la furnici şi ceva din mine spunea, “Există un Creator acolo.”

Îmi amintesc cum mama mea se ruga cu mine înainte de a merge la culcare. M-a crescut ascultătoare de ea şi de tatăl meu.

Când a venit timpul să merg la şcoala primară, m-am dus la o şcoală catolică. Am participat la o grămadă de ritualuri catolice, aveam ore de religie, şi aveam chiar şi mesă în fiecare marţi şi joi dimineaţa. Profesorii mei erau oameni morali, iar ideea de a fi moral m-a atras. Era ceva ce voiam să fiu.

Îmi amintesc prima spovedanie. Preotul mi-a dat zece “Tatăl nostru” ca pedeapsă pentru a îndepărta păcatul meu. Şi din acel moment, în fiecare seară înainte de a merge la culcare spuneam cele zece “Tatăl nostru”. Niciodată nu m-am gândit că făcusem vreo greşeală, dar doar în caz că aş fi făcut, voiam să am un blan B, şi acele zece “Tatăl nostru” erau planul meu B. Şi de atunci, am avut totdeauna ideea că trebuie să lucrezi pentru lucrurile spirituale, să câştigi lucrurile spirituale prin fapte.

În timpul anilor în care am crescut, am fost în esenţă o persoană bună. Am fost totdeauna respectuoasă, totdeauna am luat note bune. Singurul alcool pe care l-am consumat vreodată a fost la Cina catolică. Niciodată nu am înjurat. Mergeam la mesă din când în când. Mă rugam adesea şi citeam Biblia din când în când. Iar oamenii totdeauna mă complimentau. Spuneau mereu, “O, ea este o persoană bună!” “O, este aşa de amabilă!” “O, este aşa de respectuoasă!” Şi eu am început să cred că sunt o persoană bună.

Şi e nostim pentru că aveam această idee că cerul este gradat pe o curbă. Credeam că Dumnezeu e undeva aici şi că se uită în jos la oameni şi că El împarte oamenii în procente. Şi credeam că procentul cel mai înalt de oameni sunt aceia care merg în cer.

Aşa că mă uitam în jur şi vedeam acolo un om îmbătându-se, dincolo o fată drogându-se, alta culcându-se mereu când cu unul când cu altul. Vedeam o altă fată care îşi înjura părinţii… Şi comparativ cu aceşti oameni, aveam o părere chiar bună despre mine. Credeam că sunt o persoană bună. Credeam că Dumnezeu era mulţumit de mine şi credeam că voi merge în cer când voi muri. Şi nu strica să am toate aceste fapte bune care să mă susţină. Eu dădeam meditaţii colegilor de clasă, mergeam la azile de bătrâni, făceam toate aceste servicii în folosul comunităţii şi credeam că “Dumnezeu trebuie să fie mulţumit de mine.” Exact aşa credeam.

În al doilea an de liceu mama mea a zis, “O să vizităm o biserică baptistă.” Şi crescând în mediul în care am crescut, auzi tot felul de glume despre baptişti. “Ei sunt aşa de serioşi, ei nu cântă, nu dansează, se îmbracă cu haine de acum un secol.” Dar oricum ne-am dus. Şi unul dintre primele lucruri pe care mi-l amintesc clar este luând Biblia la biserică şi nu numai atât ci şi deschizând-o în biserică. Toţi de acolo erau aşa de drăguţi, aşa de amabili. Ei nu adormeau acolo. Şi la început m-am gândit, “Asta trebuie să fie fals.” Dar ceva în mintea mea spunea, “Ştii ce, nu contează. Ei sunt oameni morali, şi eu sunt un om moral. Mă voi potrivi perfect.”

Aşa că am continuat să frecventăm acea biserică. Şi în una din primele predici pe care le-am auzit, pastorul a menţionat cuvinte ca “născut din nou” şi “salvat”. Nu mai auzisem asemenea cuvinte până atunci. Nici nu ştiam de unde scosese predicatorul acele cuvinte. Credeam că le inventase. Dar mi-am zis, “Pe măsură ce va trece timpul, îmi voi da eu seama ce înseamnă aceste cuvinte.” Şi am terminat liceul, iar eu eram perfect mulţumită de viaţa mea. Spiritual, simţeam că totul merge strună, simţeam că eram bine în relaţia cu Dumnezeu. Totul era bine. Dar în ultimul an de liceu lucrurile au început să se schimbe. Timp de trei luni de zile a fost în continuu doar conflict şi vrajbă. Zi de zi erau doar lupte şi lucrul ăsta a început să mă apese greu. Încercam să mă duc în camera mea şi să-i evit pe toţi, încercam să mă prefac că problemele n-ar exista. Dar eram permanent confruntată cu ceea ce se petrecea în familia mea.

Iar apoi într-o bună zi, acest pic de mânie, furie şi ură a început să crească. Şi a ajuns să fie ca un cancer care consuma totul în lăuntrul meu. Am ajuns că tot ce gândeam erau lucruri criminale, rele, gânduri stricate. Iar apoi toate acele gânduri s-au întors înspre mine şi am început să mă urăsc pe mine însămi. Am început să mă dispreţuiesc, să-mi urăsc viaţa şi să vreau să scap de ea. Nu voiam să aştept până în august să mă mut. Voiam să scap acum, voiam să îmi pun capăt vieţii acum.

Aşa că m-am gândit la tot felul de moduri în care să mă sinucid. Au fost câteva dăţi în care am fost foarte aproape, foarte aproape. Îmi dau seama acum că a fost harul lui Dumnezeu, dar atunci, m-am înfuriat şi mai mult că nu aveam curajul nici măcar să mă sinucid şi să îmi pun capăt vieţii.

Şi îmi aduc aminte că o dată, stăteam rezemată de marginea patului, cu genunchii la piept, plângând în hohote. Şi ceva m-a izbit, a fost un moment de claritate perfectă. Pentru că în acel moment am realizat că toate acele gânduri criminale de sinucidere erau murdare şi realmente m-au făcut să mă scârbesc. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât realizam că acele zise fapte bune ale mele şi aşa-numita mea bunătate n-aveau nimic de a face cu Dumnezeu. Totul era despre mine. Totul era despre eul meu, despre reputaţia mea şi despre cum arătam eu.

Ieremia 17:9 spune că inima este înşelătoare. Şi m-am uitat în urmă la acei 18 ani din viaţa mea şi am realizat că n-am făcut altceva decât să mă înşel singură tot timpul. Şi am fost furioasă mai mult pe mine, mi-a fost scârbă de mine, mi-a fost scârbă de natura mea. Am vrut să mă schimb, dar eram prea epuizată fizic, mental şi emoţional pentru a încerca să mă reformez. Eram prea epuizată pentru a încerca să înţeleg cum să repar această stare. Aşa că am devenit apatică. Tot ce voiam să fac era să stau în pat şi să trăiesc de pe o zi pe alta şi să mor şi să o termin odată cu această existenţă. Eram sătulă.

În august 2005, m-am mutat în cămin în San Antonio. Era cu o săptămână sau două înaintea începerii cursurilor… şi am deschis la un program creştin de radio şi acolo gazda emisiunii vorbea cu un bărbat. Şi unul din primele lucruri pe care i le-a spus acelui om, a fost: “Ştii că în Matei 5 Hristos spune că a fi mânios împotriva cuiva, a urî pe cineva, este echivalent cu a ucide?” Nu mai auzisem niciodată acest lucru. Am crezut că acel moderator minţea. Ziceam, “E imposibil ca Dumnezeu să fi zis aşa ceva.” Aşa că mi-am luat Biblia, şi am deschis la Matei 5 doar ca să dovedesc că moderatorul greşea, dar desigur că exact aşa spunea Hristos.

Şi acel om a zis, “Păi, eu sunt o persoană bună.” Şi eu aş fi spus la fel, “Păi, sunt o persoană bună.” Dar moderatorul l-a dus în Romani capitolul 3, versetele de la 10 la 18. Şi în timp ce acel moderator citea acele versete, le citeam şi eu. “Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să caute pe Dumnezeu.”

Nimeni nu se deranjase nicioadată să îmi spună, “Nu eşti o persoană bună. Ceva nu e în regulă cu tine.” Dar Dumnezeu Însuşi îmi spunea că eu nu eram bună. Imediat am început să mă gândesc la scuze, am căutat să mă apăr. “Dar faptele mele bune, Doamne? Cum rămâne cu ele?”

Şi prin suveranitatea lui Dumnezeu, exact asta a spus acel om care era intervievat. Şi moderatorul l-a dus pe acel om la Isaia 64:6, “Toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.” Aveam să aflu mai târziu că acel cuvânt, “haină mânjită”, înseamnă cârpă menstruală. În afara lui Hristos, toate faptele noastre bune sunt o scârbă, mânjite înaintea lui Dumnezeu.

Am început să intru în panică. Pentru prima dată în viaţa mea am fost speriată. Am început să pun totul cap la cap. Dacă a urî înseamnă a ucide, dacă nimeni nu este bun, dacă eu nu pot face nimic destul pentru a merge în cer, atunci eu şi toţi cei din jurul meu merităm iadul. Înseamnă că Jacquelyn Johnson, Miss eleva de nota 10, fata cea bună, Miss ‘perfecta’, merită iadul.

Şi am început să mă panichez. Am început să îmi răsfoiesc Biblia şi să citesc pasaje. Am ajuns la Efeseni capitolul 2, şi la începutul capitolului vorbeşte despre faptul că omul în mod natural este mort în păcat, el este copil al diavolului şi fiu al mâniei şi acest lucru poate fi schimbat doar prin Hristos.

Ce m-a marcat la acest pasaj, este că nimeni nu este între cele două stări. Ori eşti mort în păcatul tău ori eşti viu în Hristos. Eşti un copil al diavolului şi un fiu al mâniei, sau eşti îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos, cu dreptatea Lui. Nu există zonă gri. Nu există cale de mijloc.

Şi dacă m-ai fi întrebat atunci, “Îl iubeşte Jacquelyn Johnson pe Dumnezeu?” aş fi spus: “Păi, sunt undeva pe la mijloc. nu-L iubesc… nu sunt una din acei “nebuni după Isus”, dar nici nu-L urăsc pe Dumnezeu.”

Dar ştiţi ce spune Scriptura? Scriptura spune că eu eram moartă în păcat. Scriptura spune că mă iubesc pe mine mai mult decât Îl iubesc pe Dumnezeu. Scriptura spune în Romani capitolul 8 că mintea mea era vrăjmaşă lui Dumnezeu. Eram un vrăjmaş al lui Dumnezeu, contrar cu ceea ce eu v-aş fi spus la acel moment.

Aşa că apoi am început să mă gândesc, “Cere Dumnezeu perfecţiune?” Şi până la urmă, răspunsul este “Da”. Trebuie să fii perfect ca să mergi în cer. Şi stiţi, oamenii spun, “Este absurd!” Dar gândiţi-vă, Dumnezeu este perfect, Dumnezeu este sfânt şi Dumnezeu este drept. Bazat doar pe aceste caracteristici, Dumnezeu nu poate tolera păcatul în prezenţa Sa. Punct.

Iacov 2:10 spune că dacă încalci o singură poruncă… spui o mică minciună, o singură dată, ai încălcat toată Legea. Poţi să te dai bătut. S-a terminat. Şi din nou, oamenii spun, “Este ridicol!”

Ceea ce nu realizează oamenii şi n-am realizat nici eu timp de 18 ani este că noi nu suntem judecaţi după un standard pe care noi îl inventăm. Ci suntem judecaţi potrivit cu standardul lui Dumnezeu. Noi nu suntem judecaţi comparându-ne pe noi cu cei din jurul nostru. Pentru că ce e interesant e că, vei putea găsi totdeauna pe cineva mai rău decât tine. Poţi găsi mereu pe cineva care te face să ai încredere în tine însuţi sau te face să ai stimă de sine sau să fii mândru de felul cum trăieşti.

E ca şi când ai lua o oaie şi ai pune-o lângă iarbă. Animalul ar arăta destul de alb. Dar ia aceeaşi oaie şi pune-o lângă zăpadă, arată jegoasă şi murdară. Nu mai este aşa de curată.

Exact asta face Scriptura. Ea este ca o oglindă. Dumnezeu îţi arată, aceasta este natura ta reală, asta este ceea ce eşti tu cu adevărat, aşa te văd Eu şi, până la urmă, asta este tot ce contează.

Şi asta s-a întâmplat. Dumnezeu m-a confruntat. Mi-a arătat că eram păcătoasă înaintea Lui. Mi-a arătat că mintea şi inima mea şi totul era murdar, stricat, rău, depravat, sărac. Nu era nimic bun în mine. El mi-a arătat că nu aveam niciun merit al meu sau în mine ca să mă salvez singură. Nu eram bună.

Şi mai important, El mi-a arătat că, 18 ani din viaţa mea am păcătuit împotriva Lui. Acelaşi Dumnezeu care mi-a dat viaţă, timp de 18 ani n-am făcut altceva decât să-mi ridic pumnul împotriva Lui. Am fost smerită şi zdrobită. Orice apărare pe care am avut-o vreodată a fost înlăturată şi am încetat să mai încerc să mă salvez singură. Şi cu faţa la pământ, am strigat la Dumnezeu, “Doamne, nu mă părăsi! Doamne, salvează-mă! Doamne, iartă-mă! Doamne, ajută-mă! Doamne, schimbă-mă!” Şi El a făcut-o! Şi m-am întors, m-am pocăit de tot gunoiul acela de neprihănire de sine şi m-am întors de la a-mi fi propriul dumnezeu, de la a-mi fi propriul idol. M-am întors din toate acestea la Dumnezeul Scripturilor, Singurul Dumnezeu Adevărat.

Şi nu pot să îmi iau niciun merit din asta. Nu pot să îmi iau nicio slavă din asta. Totul a fost doar prin harul lui Dumnezeu! El a făcut totul. Doar lui Dumnezeu fie gloria! Doar Lui!

Şi despre moartea lui Hristos pe cruce, nu a fost doar că nişte romani au biciuit un om şi i-au pus o cunună de spini pe cap. Ci pe acea cruce, Hristos a luat paharul mâniei lui Dumnezeu şi l-a băut picătură cu picătură. Şi când paharul a fost întors cu gura în jos, nu mai rămăsese nimic. Şi Hristos a spus: “S-a isprăvit!” “S-a isprăvit!”

Şi Hristos nu a meritat acea mânie. Era fără păcat şi era perfect în vorbă, gând şi faptă. N-a meritat-o, dar eu am meritat-o. Şi El a luat mânia mea, şi a luat pedeapsa mea pentru mine. Şi nu numai că mi-a luat păcatul, dar acum când Dumnezeu se uită la mine, la acea fată care a avut gânduri de sinucidere, care era aşa de arogantă şi de neprihănită în ochii ei, când Dumnezeu se uită la acel copil, El vede dreptatea perfectă a Fiului Său. El vede perfecţiunea Fiului Său când se uită la mine.

Şi nu numai atât, pe acea cruce Hristos a cumpărat o nouă natură pentru mine. N-a folosit aur, nici argint. El a cumpărat o nouă natură pentru mine cu propriul Său sânge scump.

Ezechiel 36:26 spune că Dumnezeu a scos inima mea de piatră şi mi-a dat o inimă de carne. Mi-a dat noi dorinţe. Păcatul la care râdeam odată, păcatul de care mă bucuram şi în care mă bălăceam, îl urăsc. Şi mă mai poticnesc, dar atitudinea mea faţă de acele lucruri este complet diferită. Atitudinea mea faţă de Dumnezeu este complet diferită.

El a luat un suflet care era mort şi sărac, lipsit de ajutor şi păcătos, şi a suflat viaţă în acel suflet.

Am fost un copil al diavolului, am fost un copil al mâniei. Dar acum, prin harul lui Dumnezeu, sunt un copil al lui Dumnezeu. Sunt îmbrăcată în dreptatea lui Hristos. Şi aceasta înseamnă să fii născut din nou. Aceasta înseamnă să fii creştin.

Nu înseamnă doar a scăpa de iad. Ci a şti că atunci când voi muri, voi petrece o veşnicie cunoscându-L şi fiind în prezenţa Salvatorului meu. Voi sta o veşnicie la picioarele Lui, mulţumindu-I şi închinându-mă pentru tot ce a făcut, dar şi mai important, pentru tot ceea ce este El. Asta voi face o veşnicie! Şi a merge la biserică, a-ţi citi Biblia, a spune zece “Tatăl nostru” înainte de culcare, a te abţine de la a bea şi a avea o vorbire curată, toate aceste lucruri nu te vor salva.

Mi-am petrecut 18 ani din viaţă ca un fariseu neprihănit în ochii lui. M-am înşelat singură crezând că eram bună. M-am înşelat crezând că eram creştină. Dar creştinismul nu înseamnă nimic altceva decât o lucrare supranaturală a lui Dumnezeu.

Examinează-te şi vezi dacă eşti în credinţă. Nu te înşela. Nu crede nicio secundă că dependenţii de droguri, prostituatele şi beţivii sunt singurii care au nevoie de un Mântuitor. Să nu mă înţelegeţi greşit, acei oameni au nevoie disperată de Hristos! Dar tot aşa au nevoie şi aroganţii şi cei mândri şi cei care se văd drepţi în ochii lor!

Nu te înşela! În Matei 7 sunt bărbaţi şi femei care stau în faţa lui Dumnezeu în ziua judecăţii şi spun, “Doamne, am spus că există Dumnezeu! Doamne, am spus că Isus este Domnul! Am mers la biserică, m-am numit creştin, am făcut toate aceste lucruri în numele Tău!” Şi ce le va spune Dumnezeu acelor oameni? Le va spune: “Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrători ai fărădelegii! Niciodată nu v-am cunoscut. Niciodată nu v-am cunoscut.”

Aşa că îţi pun o întrebare azi. Te cunoaşte El pe tine? Te cunoaşte El pe tine sau doar falsezi cu spiritualitatea ta şi cu moralitatea ta şi cu simţul religiei? Dă-mi voie să-ţi spun din experienţă: tu poţi înşela o grămadă de oameni. Am făcut asta 18 ani de viaţă. Te poţi înşela chiar pe tine însuţi. Din nou, am făcut asta 18 ani de zile. Dar Dumnezeu, Dumnezeu nu va fi înşelat şi Dumnezeu nu va fi batjocorit. Nu crede nicio secundă că vei reuşi să Îl înşeli pe Dumnezeu, că vei putea să Îl mituieşti pe Dumnezeu cu faptele tale.

Standardul lui Dumnezeu nu este mai jos decât perfecţiunea. Şi dacă nu eşti în Hristos, tu nu atingi standardul. Dacă nu eşti în Hristos, poţi să-ţi dai toţi banii pe caritate, poţi face tot felul de lucruri, tot felul de fapte bune, poţi sta în biserică 24 de ore, 7 zile pe săptămână, dar nimic nu contează. Trebuie să fii în Hristos pentru a atinge standardul lui Dumnezeu!

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că slujim unui Dumnezeu care Îşi arată îndurarea şi harul! Noi slujim unui Dumnezeu, şi eu slujesc unui Dumnezeu care poate să salveze. El salvează oameni şi El m-a salvat şi pe mine. El m-a salvat!