Legalism versus Fărădelege

bars

Termenul “legalism” nu apare în Biblie şi de aceea este dificil de definit în mod biblic. În scopul acestui studiu, însă, legalismul poate fi definit ca fiind sprijinirea pe ţinerea legii pentru a asigura mântuirea şi sfinţirea. “Legile” pe care legalistul caută să le ţină pot fi fie porunci date de Dumnezeu fie reguli şi reglementări făcute de om. Potrivit acestei definiţii, o persoană nu este neapărat un legalist doar pentru că are o conştiinţă prea sensibilă cu privire la probleme cum ar fi onestitatea sau frugalitatea (calitatea de a fi econom în folosirea resurselor cum sunt timpul, mâncarea, banii, etc., n.tr.). Nici cei care pun accent în aceeaşi măsură pe responsabilitatea umană cât şi pe suveranitatea divină nu sunt legalişti.1 De asemenea, o persoană nu este legalistă pentru că insistă pe nevoia disciplinelor spirituale cum ar fi postul şi lepădarea de sine.

Termenul “fărădelege” apare în Biblie, iar înţelesul lui este clar din contextele în care se găseşte: “Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial?”2 Aici vedem că fărădelegea este opusul “neprihănirii” şi este asociată cu “întunericul” şi cu “Belial”. Termenul grecesc “nelegiuit” înseamnă în mod literal “fără lege” (Gr. anomos: a = “fără”, nomos = “lege”). Termenul “antinomian”, care nu apare în Biblie, vine, de asemenea, din cuvântul grecesc pentru “lege”: anti = împotriva, nomos = “lege”. Adevăraţii antinomieni nu sunt doar fără lege, ci, de asemenea, împotriva legii.

Erori opuse

Nimic nu e suficient pentru a asigura adevărata sfinţenie a vieţii afară de puterea regeneratoare a Duhului Sfânt care locuieşte înăuntrul omului. Nu ne surprinde atunci faptul că învăţătorii falşi (care “n-au Duhul”3) totdeauna au tins fie spre legalism fie spre fărădelege în abordarea lor cu privire la trăirea “creştină”. Cei care sunt legalişti, au substituit harul cu legea4, iar cei care sunt fără de lege “au schimbat în desfrânareharul Dumnezeului nostru”5.Deşi am fi tentaţi să ne gândim că legalismul este un păcat specific “evreiesc”, iar fărădelegea un păcat specific “Neamurilor”, în realitate ambele tendinţe coexistă în omul firesc. De fapt, legalismul exterior adesea coincide cu fărădelegea interioară; scribii şi fariseii sunt un exemplu de bază.6

Niciun creştin nu poate fi un adevărat legalist, din moment ce încrederea în lege este mutual exclusivă cu încrederea în Hristos.7 În acelaşi fel, niciun creştin nu poate fi cu adevărat nelegiuit, fin moment ce Hristos “niciodată n-a cunoscut” pe cei care “lucrează fărădelege”8. Totuşi, creştinii pot fi afectaţi în mod nefavorabil atât de legalism (aşa cum au fost galatenii), cât şi de fărădelege (cum au fost corintenii). Creştinii adevăraţi pot deveni legalişti în modul lor de gândire, concentrându-se mai degrabă pe ascultarea de o “listă” mentală de “îndatoriri” decât pe relaţia lor cu Hristos, şi căutând să menţină favorul şi zâmbetul lui Dumnezeu prin “performanţa” lor zilnică. Tot astfel, creştinii adevăraţi pot deveni fără de lege în modul lor de gândire, folosind mai degrabă “harul” ca o scuză pentru modul lor de viaţă spiritual leneş şi fără griji, decât să “se disciplineze în vederea evlaviei”9. Fiecare om care pretinde a fi creştin ar trebui să acorde atenţie acestor semne de avertizare cu privire atât la legalism cât şi la fărădelege, datorită faptului că ambele Îl dezonorează pe Dumnezeu, iar Duhul Sfânt nu va permite niciuneia să “domnească” în viaţa unui adevărat credincios.

Caracteristicile legalismului

1. Legalistul îşi centrează viaţa mai degrabă în jurul legilor decât în jurul lui Dumnezeu. Cel mai mare păcat al legalistului este că el nu Îl iubeşte nici nu se închină cu adevărat lui Dumnezeu. În schimb, “inima, sufletul, mintea şi puterea” – afecţiunile, preocupările, gândurile şi energiile – toate sunt centrate pe legi, reguli şi reglementări. Acesta este în special un lucru odios înaintea lui Dumnezeu deoarece dă oamenilor pierduţi impresia că adevărata religie este ceva urât şi impersonal – mai degrabă o chestiune fără viaţă, de a ţine nişte reguli, decât o relaţie de dragoste cu un Dumnezeu viu. Faptul că o astfel de religie fariseică este “înălţată între oameni” o face şi mai mult “o urâciune înaintea lui Dumnezeu”10. În contrast, adevărata trăire creştină este ceva vesel, liber şi neconstrâns. Ea Îl glorifică pe Dumnezeu pentru că izvorăşte dintr-o inimă care se delectează în El şi Îl iubeşte în mod suprem.

Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. – Matei 22:37-38

Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. – Romani 14:17

2. Legalistul este mai concetrat asupra ţinerii regulilor decât pe nevoile semenilor lui. Al doilea mare păcat al legalistului este că el nu-i iubeşte cu adevărat pe ceilalţi. Pentru legalist, “regulile” sunt mai importante decât oamenii, iar “jertfa” este mai importantă decât “mila”11. Legalismul este insensibil la nevoia umană. Este centrat pe lege, nu pe dragoste. Îi pasă mai mult de punctele neesenţiale precum ţinerea Sabatului decât de suferinţa semenilor săi.12Conştiinţa unui legalist nu va fi tulburată când îl va trimite pe un Iuda să se sinucidă, dar va fi foarte preocupată să nu încalce vreun punct neesenţial al protocolului legal.13

Iar a doua [cea mai mare poruncă], asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” – Matei 22:39

Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. Şi Isus a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai la mijloc!” Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s-o pierzi?” Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă. Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit îndată cu irodienii cum să-L piardă. – Marcu 3:1-6

Fariseii au văzut lucrul acesta şi au zis ucenicilor Lui: „Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?” Isus i-a auzit şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” – Matei 9:11-13

În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu şi să le mănânce. Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.” Dar Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor? Sau n-aţi citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în Templu, şi totuşi sunt nevinovaţi? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul. Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe!”, n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi. Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.” – Matei 12:1-8

Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?”, i-au răspuns ei. „Treaba ta.” Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat. Preoţii cei mai de seamă au strâns arginţii şi au zis: „Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preţ de sânge.” – Matei 27:3-6

3. Legalismul pune accent pe lucrurile exterioare. Legalistul vede neprihănirea înainte de toate în termenii unor acte exterioare, decât a unor atitudini interioare. El are o vedere superficială asupra păcatului şi îşi imaginează că prin ţinerea legii exterioare el este plăcut înaintea lui Dumnezeu. El nu cunoaşte nimic despre adevărata neprihănire a inimii. El “judecă după înfăţişarea exterioară”14, în timp ce Dumnezeu “se uită la inimă”15.

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. – Matei 23:25-28

Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz. Dar Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire şi de răutate. Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară n-a făcut şi pe cea dinăuntru? Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.” – Luca 11:38-41

Datorită accentului pus pe lucrurile exterioare, legalismul tinde să promoveze mai degrabă o conformare şi o uniformitate exterioară, decât o adevărată unitate de duh. Toţi arată la fel, vorbesc la fel, se îmbracă la fel. Legalismul înăbuşeşte spontaneitatea, individualitatea şi libertatea.

4. Legalismul dă importanţă majoră lucrurilor minore. Din moment ce legaliştii sunt orbi la problemele “importante” ale legii, ei îşi concentrează atenţia pe punctele mai puţin esenţiale, neglijând lucrurile cele mai importante. Ei “strecoară ţânţarul” prin ţinerea regulilor şi reglementărilor minore, dar “înghit cămila” prin faptul că eşuează în a-L iubi pe Dumnezeu şi pe cei din jurul lor.

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! – Matei 23:23-24

5. Legalismul se dezvoltă într-o religie de experţi. Pentru că legalistul nu are o relaţie vie cu Dumnezeu ca şi învăţător şi călăuză a sa, el trebuie să aibă câte o “regulă” pentru fiecare situaţie care s-ar putea ivi. De aceea, este nevoie de o întreagă clasă de oameni (“legiuitori”) care să interpreteze punctele mai puţin esenţiale ale legii şi să “completeze” acolo unde simt că Dumnezeu nu a dat o revelaţie suficient de detaliată.

Unul din învăţătorii Legii a luat cuvântul şi I-a zis: „Învăţătorule, spunând aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.” „Vai şi de voi, învăţători ai Legii”, a răspuns Isus. „Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele. […] Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.” – Luca 11:45-46, 52

6. Legalismul tinde să facă absoluturi din convingerile personale sau tradiţii făcute de om şi apoi le impune celorlalţi. Aşa cum s-a menţionat mai sus, legalistul trebuie să aibă o regulă pentru orice situaţie. Când acestea nu sunt enunţate clar în Scriptură, ele trebuie să fie “deduse” folosind un amestec de raţionament uman şi opinie personală. Un astfel de raţionament uman şi opinie personală este curând acceptat ca “ceea ce învaţă Biblia” şi aşa ia naştere noul “absolut”! Aceste absolute nebiblice variază de la învăţătura că barele de protecţie cromate de la maşini sunt “lumeşti” şi trebuie vopsite în negru, până la ideea că toţi creştinii trebuie să îşi educe acasă copiii şi să coacă pâine de casă!

Fariseii şi câţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s-au adunat la Isus. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate. – Fariseii însă şi toţi iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor. Şi când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. – Şi fariseii şi cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?” Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.” – Marcu 7:1-7

7. Legalismul face oamenii să păcătuiască împotriva celorlalţi în numele dreptăţii. Când opiniile personale şi datinile umane sunt ridicate la rang de absoluturi, problemele importante ale legii (cum sunt dragostea de Dumnezeu şi dragostea de oameni) sunt în mod inevitabil minimalizate şi anulate. Pentru a-şi păstra datinile sale, legalistul va păcătui chiar şi împotriva celor dragi lui, timp în care îşi va linişti conştiinţa cu ideea că el doar “ascultă de Dumnezeu”.

Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.” El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră. Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.” Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta este „Corban”, adică dat lui Dumnezeu, face bine”; şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!” – Marcu 7:8-13

8. Legalismul este caracterizat de centrare în sine, mândrie, spirit de judecată şi desconsiderare faţă de ceilalţi. Sinele, sub o formă sau alta, este proeminent în toate formele de legalism.

Îţi mulţumesc că [eu] nu sunt ca ceilalţi oameni… Eu postesc de două ori pe săptămână, [eu] dau zeciuială din toate veniturile mele. – Luca 18:11-12

Legalistul nu are o înţelegere reală a păcătoşeniei proprii sau a sfinţeniei lui Dumnezeu. El nu crede cu adevărat că “nimeni nu este bun decât Dumnezeu”16, şi deci îşi imaginează în zadar că el poate “să îşi stabilească propria dreptate”17 prin ţinerea legii. El nu depinde de mila lui Dumnezeu, din moment ce nu are nevoie de aşa ceva. El nu se bazează în întregime pe neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, din moment ce crede că are propria sa neprihănire. El nu depinde de Dumnezeu pentru puterea de a trăi o viaţă sfântă, din moment ce vede legea în termeni de lucruri exterioare pe care le poate ţine prin propria-i putere. El nici măcar nu depinde de Dumnezeu pentru călăuzire, din moment ce are propriul regulament şi propriile reguli de aplicat pentru fiecare situaţie. Astfel, legalistul este mândru, cu o neprihănire de sine şi atot-suficient.

Pentru că este mândru şi are o neprihănire de sine, legalistul îi priveşte pe ceilalţi cu desconsiderare. El se consideră mai bun decât alţi oameni.

A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi. „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. …” – Luca 18:9-11

Mai mult de atât, toţi legaliştii au un spirit de judecată; ei stau deasupra celorlalţi şi se uită de sus la aceştia, fiind foarte atenţi la presupusele lor greşeli. De asemenea, legaliştii îşi asumă responsabilitatea de a judeca motivaţiile inimii celorlalţi oameni.

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău?… Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. – Matei 7:1-5

Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea. – Romani 14:3-4

În lumina acestor lucruri, nu este de mirare faptul că atunci când adevăraţii creştini se îndreaptă spre legalism, ei îşi pierd “simţul fericirii”18 pe care l-au avut odată. Ei realizează adânc în lăuntrul lor că nu pot “face” totul îndeajuns de bine pentru a menţine favorul lui Dumnezeu, şi se găsesc într-o stare de mizerie şi robie. În loc să fie umpluţi de dragoste unul pentru altul, ei încep să “se muşte şi să se mănânce unii pe alţii”19.

9. Legalismul nu are nicio valoare în mortificarea păcatului. Deşi are o arătare exterioară de neprihănire, de fapt legalismul hrăneşte păcatul în loc să-l distrugă. Fie îi impinge pe oameni să comită păcate chiar mai rele decât cele pe care încearcă ei să le dea la moarte, fie înlocuieşte păcatele evidente exterioare cu unele “religioase” care sunt mai ascunse şi mai înşelătoare.

Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”? Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti. – Coloseni 2:20-23

Caracteristicile fărădelegii

1. Persoana marcată de fărădelege, îşi centrează viaţa mai degrabă în jurul sinelui şi păcatului decât în jurul lui Dumnezeu şi al celorlalţi. “Sinele” este adevăratul dumnezeu al fiecărei persoane fără de lege. Acelui om îi pasă mai mult de propria-i voie şi de propriile-i dorinţe decât de a Îl lăuda şi glorifica pe Dumnezeu. Atitudinea sa interioară este: “Nu vreau ca acest Om [Hristos] să domnească peste mine.”20 De asemenea, omului marcat de fărădelege îi pasă mai mult de propria-i voie şi de propriile-i dorinţe decât de ce este mai bun semenilor săi. Ca şi legalistul, el eşuează total în a ţine cele două cele mai mari porunci.

Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi hrănindu-se doar pe ei înşişi; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie. – Iuda 12-13

2. Fărădelegea transformă harul lui Dumnezeu într-o permisiune de a păcătui. Fărădelegea învaţă că din cauză că suntem salvaţi prin har nu prin fapte, nu contează cum trăim. Ea spune că creştinii sunt liberi să păcătuiască pentru că nu mai sunt sub Lege, şi aceasta îi încurajează pe oameni să neglijeze sau să ia cu uşurătate poruncile lui Hristos. Aceia care sunt atenţi în a-L asculta pe Hristos sunt denigraţi ca “legalişti”.

Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos. – Iuda 4

Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? – Romani 6:15-16

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” – Matei 7:21-23

3. Fărădelegea învaţă că nu e necesar să fii sfânt pentru a fi salvat. Fărădelegea implică sau susţine în mod deschis ideea că aceia care sunt în mod personal nedrepţi pot moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, spunând că faptele bune nu sunt testul unei adevărate convertiri, iar sfinţirea nu este o evidenţă necesară a justificării. Pocăinţa este văzută ori ca nefiind parte a mesajului Evangheliei ori ca neimplicând nicio schimbare reală de practică cu privire la păcat. Credinţa poate fi deci “fără fapte” şi totuşi să fie o adevărată credinţă salvatoare.

Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea [sfinţenia], fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. – Evrei 12:14

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. – 1 Corinteni 6:9-10

Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte. – Matei 7:16-20

Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? … Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? – Iacov 2:14, 19-20

4. Fărădelegea vede Legea lui Dumnezeu cu dispreţ. Acei care sunt fără de lege nu se tem să trateze poruncile şi cerinţele lui Dumnezeu cu uşurătate şi cu desconsiderare. Prin atitudinile şi acţiunile lor, aceştia sugerează faptul că Legea în sine ester ea. Pavel, pe de altă parte, preamăreşte Legea ca fiind “sfântă, dreaptă şi bună” şi respinge ca de neconceput orice idee că Legea ar fi ceva păcătos.

Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus… – Romani 7:7

Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă. – Romani 7:12-13

5. Fărădelegea Îl dezonorează pe Dumnezeu. Ipocrizia şi fărădelegea celor care se pretind a fi creştini face ca numele lui Dumnezeu să fie hulit printre necredincioşi, iar adevărul Lui să fie vorbit de rău.

De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfânt pe care l-aţi pângărit printre neamurile la care aţi mers. De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor. – Ezechiel 36:22-23

Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”, după cum este scris. – Romani 2:23-24

În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. – 2 Petru 2:1-2

Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine, ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu. – Tit 2:3-5

 


1 Filipeni 2:12-13
2 2 Corinteni 6:14-15; vezi si Matei 7:23; 13:41; 23:28; 24:12.
3 Iuda 1:19
4 Galateni 5:4
5 Iuda 1:4
6 Matei 23:28
7 Galateni 5:4
8 Matei 7:23
9 1 Timotei 4:7
10 Luca 16:14-15
11 Matei 9:11-13
12 Marcu 3:1-6
13 Matei 27:3-6
14 Ioan 7:22-24
15 1 Samuel 16:7
16 Matei 19:16-22
17 Romani 10:3
18 Galateni 4:15
19 Galateni 5:15
20 Luca 19:12-14

of Lake Road Chapel
Kirksville, Missouri
Charles și soția lui, Mona, trăiesc în Kirksville, Missouri. Împreună au cinci copii. Charles slujește ca co-pastor al bisericii Lake Road Chapel din 1974 și este invitat ca vorbitor la conferințe în diverse părți ale lumii.