Cum a tratat Domnul Isus sufletele?

Când Isus Hristos evangheliza, El scotea la iveală exact acel lucru despre care persoana respectivă nu dorea să vorbească; El evidenţia dumnezeii lor falşi, idolii lor. Pentru femeia de la fântână era vorba despre bărbatul cu care trăia; pentru tânărul bogat era vorba despre bogăţiile lui. Isus Hristos scotea la iveală domeniile problemă din viaţa unei persoane, cu scopul de a o determina să părăsească lucrurile superficiale şi să se ocupe cu lucrurile reale.


Cum s-a comportat Domnul Isus cu oamenii? El a spus femeii de la fântână: “dacă ai fi cunoscut tu cine este Cel ce-ţi zice: ‘Dă-Mi să beau!’, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apa vie.” Ea a spus “o vreau” „dă-mi această apă”. Dar El ştia că ea nu conştientiza despre ce vorbeşte, aşa că ce a făcut? El nu i-a spus: pleacă-ţi capul şi spune o rugăciune. El a spus “bine, dar du-te şi cheamă-ţi şi soţul”. Vedeţi, acesta era lucrul despre care ea nu dorea să vorbească. Ea deja fusese căsătorită de prea multe ori şi trăia cu un bărbat chiar în acea perioadă. Domnul Isus a evidenţiat domeniul problemă, pentru a o determina pe acea femeie să treacă de la lucrurile superficiale la lucruri reale! Deci atunci când discuţi cu cineva, iar persoana respectivă îţi spune: “Aş vrea să fiu creştin”, dar este evident că persoana aceea nu ştie ce spune, trebuie să Îl rogi pe Dumnezeu să te ajute sau să aştepţi ajutorul Duhului Sfânt, sau să te rogi, până când Dumnezeu începe să lucreze în inima acelei persoane, până când ea începe să înţeleagă puţin realitatea, să priceapă despre ce e vorba. Atunci va înţelege ce îi spui. Înţelegeţi? De aceea a tratat Domnul astfel pe acea femeie.

Acum să ne gândim puţin şi la tânărul bogat. Mie unul nu mi s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Ţie ţi s-a întâmplat aşa ceva, Sam? Să mergi pe stradă, şi un tip să vină alergând spre tine şi să cadă la pământ în faţa ta, spunând: “Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Iar tu să îl priveşti şi să te gândeşti “Omul acesta se preface.” Asta este ceea ce a făcut Isus. El a spus: “Cunoşti poruncile.” Tânărul a spus “Le-am împlinit pe toate.” Vedeţi, el se juca cu acest cuvânt “bun” mult prea uşor. ‘Bunule Învăţător’ ‘Ce fapte bune trebuie să fac?’ Isus i-a spus că nimeni nu este bun, în afară de Dumnezeu. Isus nu spunea prin asta că nu este Dumnezeu. El a spus că tânărul nu înţelege ce înseamnă a fi bun. Şi i-a spus “Împlineşte aceste porunci”. Tânărul i-a răspuns “Am păzit aceste porunci din tinereţea mea.” “Ce îmi lipseşte?” El ştia că îi lipseşte ceva. Ei bine, “Îţi lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci … Apoi vino şi urmează-Mă.” Bogăţia era idolul lui. Aceasta era marea lui problemă. Isus nu i-a spus tânărului bogat “Du-te şi cheamă-ţi soţia”. Pentru că nu aceasta era problema lui. Şi nici nu i-a spus femeii aceleia ‘Vinde tot ce ai’. El se ocupa de idolii lor, înţelegeţi?

Exact cum s-a întâmplat în Egipt, când Dumnezeu a intervenit şi le-a distrus idolii. Ei se închinau Nilului. El a transformat Nilul în sânge. Vă plac broaştele? Atunci o să vă trimit multe. Şi oamenii se supărau când vedeau cum idolii lor sunt ucişi. Faraon a spus evreilor “Rămâneţi şi închinaţi-vă aici în Egipt “. Moise a spus: „Nu este deloc potrivit să facem aşa; căci am aduce Domnului Dumnezeului nostru jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni.” Înainte credeam că acest lucru însemna că Egiptenii spurcau lucrurile pe care aveau să le aducă jertfă evreii. Dar nu asta înseamnă. Egiptenii se închinau lucrurilor pe care evreii urmau să le aducă jertfă şi acesta este un lucru abominabil, urâcios. Ceea ce lor nu le plăcea era să iei idolii lor şi să îi aduci jertfă Dumnezeului tău. Şi exact aşa se întâmplă în adevărata Biserică a Domnului Isus Hristos, idolii oamenilor sunt distruşi şi aduşi ca jertfă şi oamenilor nu le place acest lucru. Să luăm ca exemplu un tânăr foarte inteligent şi are şansa sa fie admis la Institutul de Tehnologie Massachusetts, iar el spune “Nu, mulţumesc, nu voi merge acolo. Voi merge pe câmpul de misiune.” Oamenii se enervează când aud asta, pentru că au ca idol educaţia. Alţi oameni au diverşi idoli. “De ce ai renunţa la o carieră bună ca să desfăşori astfel de activităţi inutile, cum ar fi să predici oamenilor, sau altceva de genul acesta?”, spun ei. Înţelegeţi? Adevărata închinare implică sacrificarea idolilor cărora oamenii se închină.

Îmi place mult o povestire adevărată. La marile lacuri, vulturii coborau până aproape de suprafaţa apei şi prindeau câte un peşte pentru a-l duce puişorilor lor ca hrană, iar câteodată peştele era prea mare şi după ce prindeau peştele şi se îndreptau spre cuibul lor, începeau să fie din ce în ce mai slăbiţi. În cele din urmă se prăbuşeau în apă; oamenii găseau apoi un vultur mort la mal, ţinând strâns un peşte mort. Tot ceea ce trebuia să facă vulturul ca să îşi scape viaţa era să dea drumul peştelui. Doar dă drumul peştelui. Asta e tot ce trebuie să faci. În aceeaşi situaţie era şi tânărul bogat. El ţinea strâns acel peşte. Ce anume? Bogăţiile lui. Isus i-a spus să le dea drumul pentru că altfel îl vor conduce spre pieire, dar el le-a ţinut strâns. Şi a plecat plin de tristeţe. Femeia de la fântână a lăsat idolii şi a plecat de acolo bucurându-se şi spunând şi altora despre Isus. Isus nu s-a dăruit lor, acelor ce nu L-au primit. Ştii care este partea frumoasă a acestui fapt? El se dăruieşte acelora care cred cu adevărat în El. El se dăruieşte. El ţi se dăruieşte. “Binecuvântată siguranţă: ‘Isus este al meu'”. Este al meu. El ţi se dăruieşte.

Voi încheia cu o povestire. O studentă care venea regulat la întâlnirile noastre, nu lipsea niciodată de la studiul biblic al studenţilor, şi credeam că este creştină. Chiar povestise cum s-a întors la Dumnezeu. A plecat acasă pe perioada verii şi atunci când a revenit, în toamnă, am discutat puţin cu ea. Şi am început să realizez că acea fată nu Îl cunoştea deloc pe Domnul. Voia să devină membră a organizaţiei Peace Corps şi după ce am discutat cu ea a început să îşi dea seama că această organizaţie nu este o organizaţie creştină, aşa că a început să dorească să devină misionară. Şi discutam cu ea despre situaţia asta, şi într-o seară se pare că Dumnezeu a cercetat-o, a devenit evident că nu are deloc siguranţa mântuirii. Şi vorbeam cu ea, eu şi soţia mea. I-am spus “Jane, prima dată ai vrut să te înscrii în organizatia Peace Corps, acum vrei să devii misionară.” Jane filantropista. Tu vrei să mergi în jurul lumii şi să faci lucruri drăguţe pentru oameni. I-am spus “Ce ar fi să îţi predai tu viaţa lui Dumnezeu şi să faci ce vrea El să faci?” Ea a tăcut o vreme. S-a gândit la ce i-am spus. Şi-a scuturat capul. Ea îşi dorea să fie misionară mai mult decât dorea să fie creştină. Până acum nu mai întâlnisem o astfel de persoană, dar sunt sigur că mai există astfel de cazuri. I-am spus şi ei povestirea cu peştele acela mare. I-am spus că trebuie să dea drumul acelui idol. Peste câteva săptămâni s-a întors. Mi-a spus că încă nu avea siguranţa că este mântuită. I-am spus din nou că trebuie să dea drumul acelui idol. Dumnezeu nu te va asculta altfel. Ea a spus “Ei bine, i-am dat drumul.” Şi nu am încercat să o conving să spună vreo rugăciune atunci. I-am spus doar că trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu şi să ceară îndurare. “Dacă nu îţi va arăta îndurare, ai fi prima persoană pe care nu a mântuit-o, dintre cei care au strigat către El.” Ziua următoare, cineva a ciocănit la uşă. Mona, soţia mea, a mers să deschidă uşa. Fata aceea era la uşă, cu braţele deschise. A spus “Sunt mântuită! Sunt mântuită!” Ce s-a întâmplat? A dat drumul ‘peştelui’ şi Isus S-a dăruit ei. Aceasta este diferenţa dintre o predare superficială şi una reală. Şi Dumnezeu doreşte, nu doar pentru noi, dar şi pentru cei din jurul nostru care fac mărturisiri de credinţă, şi pentru cei care îi consiliază… Vreau să spun că trebuie să fim prudenţi. Şi sunt situaţii când trebuie să ne rugăm cu cineva; chiar sunt situaţii când trebuie să ne rugăm cu ei. Nu cred că trebuie să le dictăm noi ce să spună în rugăciune, dar sunt momente când trebuie să ne rugăm cu ei. Dar trebuie să fim atenţi la lucrarea pe care Dumnezeu o face în vieţile lor. O altă studentă a venit odată la noi pentru consiliere. Am discutat despre o grămadă de lucruri. Se părea că Dumnezeu era prezent şi o cerceta. I-am spus: “Vrei tu să îi spui Domnului că te vei încrede în El ca Salvator, prin har?” I-am spus: poţi tu să spui asta cu sinceritate? Ea a spus că poate. I-am spus cam cum ar trebui să se roage. “Doamne Isuse, prin harul Tău vreau să mă încred în Tine ca Salvator al meu. şi vreau să Te rog ca Tu să faci reală lucrarea de mântuire în viaţa mea, la timpul potrivit şi în felul Tău.” Ea s-a rugat în felul acesta şi apoi m-am rugat şi eu pentru ea. Când am deschis ochii, ea radia de bucurie. Ea a spus că Domnul deja făcuse lucrarea de mântuire reală în viaţa ei. Domnul Isus i se dăruise. Ce fapt încurajator! Amândouă aceste fete au continuat în relaţia lor cu Domnul. Acum sunt femei mature, căsătorite. Nu sunt în vârstă, dar acum sunt deja căsătorite şi au continuat să Îl urmeze pe Domnul. Au putut rămâne lângă El pentru că Domnul Isus a promis că îi va păstra pe aceia care şi-au dăruit Lui sufletele cu adevărat.