Evanghelia – cel mai înfricoşător adevăr din întreaga Scriptură

Subiecte:
Categorie: Video, Bloguri Video

Înainte de toate, Evanghelia începe cu Dumnezeu. Vedeţi, întreaga problemă se rezumă la natura lui Dumnezeu. Dumnezeu este drept. Dumnezeu este sfânt. Dumnezeu nu poate să-Şi încalce atributele Sale. El nu poate face ceva prin care să Se contrazică pe Sine Însuşi. El este un Dumnezeu drept.

Acum, acesta este un lucru bun. Ar fi înfiorător să ştim că acest Univers a fost creat de un dumnezeu rău; de un dumnezeu omnipotent, dar rău… ar fi absolut înfiorător! Deci, este bine că Dumnezeu este drept. Dar atunci apare următoarea problemă: dacă Dumnezeu este drept, ce face El cu noi?

Daţi-mi voie să ilustrez această problemă. Acum câţiva ani mă aflam în Europa şi urma să vorbesc la o universitate, şi ştiam că audienţa avea să-mi fie potrivnică. Toţi credeau că are să vină un „dinozaur social” care avea să le prezinte un mesaj în stil puritan şi să le spună că toţi sunt nişte păcătoşi. Aşa că, în timp ce urcam pe scenă, mă rugam: „Doamne, Te rog, ajută-mă!” Şi cred că El mi-a dat înţelepciune. M-am uitat la acei studenţi şi le-am zis: „Am să vă împărtăşesc cel mai înfricoşător adevăr din Scripturi.” Şi am continuat să le spun şi să-i avertizez că le voi împărtăşi cel mai înfricoşător adevăr pe care-l poate cineva cunoaşte despre Dumnezeu. Când erau toţi numai ochi şi urechi, m-am uitat la ei şi le-am spus: „Cel mai înfricoşător adevăr al Scripturii e că Dumnezeu este bun.” În acel moment, toţi au început să râdă şi să chicotească spunând: „Dar care e problema?” Unii dintre ei chiar au spus cu voce tare: „Care e problema cu un Dumnezeu bun?” „De ce e înfricoşător faptul că Dumnezeu este bun?” Iar răspunsul meu a fost următorul: E înfricoşător să ştim că Dumnezeu este bun pentru că noi nu suntem buni! Deci, ce face un Dumnezeu bun cu oameni ca noi, păcătoşi? Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu, am păcătuit unul împotriva altuia, am păcătuit împotriva naturii, am păcătuit împotriva a tot! Întreaga creaţie cere condamnarea noastră, iar dacă Dumnezeu este cu adevărat drept, atunci ce face El cu noi? Dacă un Dumnezeu drept i-ar ierta pur şi simplu pe cei răi, nu ar mai fi drept. Dacă un Dumnezeu sfânt îi cheamă pe cei răi la Sine pentru a avea părtăşie cu El, atunci El nu este un Dumnezeu sfânt.

Aşa că cea mai mare întrebare din toată Scriptura este aceasta: Cum poate un Dumnezeu drept să ierte oamenii răi şi totuşi să rămână drept? Cum poate un Dumnezeu sfânt să cheme oameni răi în părtăşie cu El, şi totuşi să rămână sfânt? Iar răspunsul se află în crucea lui Isus Hristos.

În crucea lui Isus Hristos vedem o revelaţie extraordinară şi unică a plinătăţii atributelor lui Dumnezeu. Dumnezeu este drept, El trebuie să condamne păcatul nostru. Dumnezeu este dragoste, aşa că devine om prin intermediul Fiului Său, trăieşte o viaţă perfectă ca şi om, iar apoi merge la cruce. Iar pe acea cruce păcatele poporului Său sunt aruncate asupra Lui şi toată dreptatea lui Dumnezeu, toată mânia lui Dumnezeu pe care noi o meritam, este aruncată asupra lui Hristos. Măsura exactă care era necesară pentru a satisface pe deplin dreptatea lui Dumnezeu. După ce a suferit, Hristos a spus: „S-a isprăvit!” Aceasta însemna că El a făcut ce era necesar pentru a satisface dreptatea lui Dumnezeu împotriva poporului Său. El a plătit preţul în întregime.

Este atât de important să înţelegem că păcatele noastre nu au fost ispăşite pur şi simplu pentru că romanii L-au bătut pe Isus şi L-au răstignit pe cruce. Păcatele noastre au fost ispăşite pentru că pe acea cruce El a purtat păcatele noastre şi a fost voia Domnului, a fost voia lui IAHVE să-L zdrobească. Mânia lui Dumnezeu care ar fi trebuit să cadă asupra ta şi asupra mea, a căzut asupra singurului Său Fiu. Şi El a îndurat-o pe deplin. El a plătit preţul. El a murit, pentru că plata păcatului este moartea. Iar a treia zi a înviat din morţi. Iar acum stă la dreapta lui Dumnezeu. Şi nu este niciun alt nume, niciun alt nume, în nicio altă lume nu este alt nume dat oamenilor în care să putem fi mântuiţi, decât Numele lui Isus Hristos. El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin El. Este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos. Iar pentru a fi mântuiţi, Biblia îi cheamă pe toţi oamenii să se pocăiască de păcatele lor şi să creadă Evanghelia.

Ce înseamnă să te pocăieşti? Mulţi au definit termenul ca însemnând „a schimba mintea cuiva”. Aceasta înseamnă cuvântul în greacă şi este adevărat. Dar el înseamnă mult mai mult decât putem noi concepe în cultura din ziua de azi. Poate crezi că a schimba mintea cuiva este ceva destul de superficial. S-ar putea să fie, dar nu este, dacă înţelegi ce este mintea. Mintea, în Biblie, se referă la minte, la inimă; este centrul de control al fiinţei umane. Este centrul de control al voinţei noastre, al emoţiilor noastre, al intelectului nostru, al procesului nostru decizional. Deci, ceea ce spune El este că dacă tu ai avut o schimbare a minţii, restul se va schimba odată cu ea.

Permiteţi-mi să vă dau o descriere perfectă a pocăinţei. Apostolul Pavel a avut o schimbare a minţii. Când a plecat pe drumul Damascului, a plecat cu ordine de a prinde creştini. De ce? Iată ce credea el, iată ce gândea: Pavel credea că Hristos a fost cel mai mare blasfemiator care a trăit vreodată pe pământ. Aceasta credea el. De asemenea, el mai credea că creştinii erau o sectă groaznică ce trebuia distrusă. Aceasta credea el. Iar apoi, pe drumul spre Damasc, el a avut o întâlnire cu Hristos cel înviat. Şi ce s-a întâmplat? Gândirea lui s-a schimbat. Întreaga lui realitate s-a dovedit a fi greşită. Tot ceea ce a crezut el despre realitate, în special cu privire la Dumnezeu, era greşit. El a recunoscut că a greşit şi a început să gândească total diferit. Ce credea el acum? Că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi mult aşteptatul Mesia. Acum credea că creştinii sunt cu adevărat poporul lui Dumnezeu, Israelul lui Dumnezeu. Şi pentru că gândurile lui s-au schimbat, toate celelalte s-au schimbat. După ce a fost botezat, a început să slujească, să predice Evanghelia şi să fie persecutat pentru credinţa pe care altădată el însuşi o persecuta.

Vedeţi, a te pocăi înseamnă să-ţi dai seama că toată gândirea ta, întreaga ta concepţie despre realitate a fost greşită. Şi apoi să înţelegi şi să te supui adevărului lui Dumnezeu despre cine este El, cine eşti tu şi cine este Isus şi ce a făcut El pentru tine.

Acum, întrebarea este: Tu te-ai pocăit? Mintea ta s-a schimbat? Iar acea schimbare a minţii, a dus ea la o schimbare a intelectului, a voinţei şi a emoţiilor tale? Păcatele pe care odată le iubeai, le urăşti acum? Sfinţenia pe care odată o ignorai, o doreşti acum? Hristosul de care nu aveai parte, de care erai separat, Îl preţuieşti acum? Consideri Împărăţia Cerurilor ca pe un mărgăritar de mare preţ? Acestea sunt dovezi sigure că o lucrare de pocăinţă a avut loc în inima ta.

Dar nu trebuie doar să ne pocăim, ci să şi credem în Isus Hristos. Să recunoaştem că nu există absolut nimic în noi care să ne poată mântui. Aşa cum spune un imn: „Cu mâinile goale vin, doar de crucea lui Hristos mă agăţ”. Este o recunoaştere a faptului că ai o singură speranţă. Şi 100% din această speranţă se găseşte în persoana şi lucrarea lui Isus Hristos. Să ştii atât de bine că nu te poţi mântui singur, încât dacă cineva ţi-ar sugera că poţi intra în cer prin fapte bune, aceasta să-ţi provoace silă şi să strigi: „Nu! Nu! Blasfemie! Nu! Sunt mântuit pentru un singur motiv: în urmă cu 2000 de ani Fiul lui Dumnezeu Şi-a vărsat sângele şi a murit pentru mine.” Deci mântuirea vine prin pocăinţă şi credinţă în Isus Hristos.

Acum, dacă tu crezi cu adevărat în Hristos, ai viaţa veşnică. Dar cum ştii că ai crezut cu adevărat? Chiar dacă ai avut o anumită experienţă de convertire şi ai simţit un fel de pace a lui Dumnezeu şi multe alte emoţii, cum ştii cu adevărat că este real? Unul din modurile în care ştii că e real este că va continua. Nu neapărat starea euforică va continua, dar ce va continua este că vei continua să creşti în har. Vei continua să te adânceşti în pocăinţă. Vei continua să te adânceşti în credinţă. Încetul cu încetul vei fi transformat tot mai mult în asemănarea cu Isus Hristos.

Dar mă vei întreba: „Frate Paul, un creştin adevărat mai păcătuieşte?” Da, din nefericire, da. Poate un creştin adevărat să cadă în păcat? Da. Dar iată care este diferenţa: un creştin adevărat nu poate trăi într-o stare continuă de carnalitate, într-o stare continuă de imaturitate. Pentru că Biblia spune: „Acela care a început în voi o bună lucrare, o va isprăvi”. Biblia vorbeşte în Evrei 12 despre faptul că unul dintre cele mai mari semne ale unei convertiri adevărate este că Dumnezeu va veghea asupra ta cu o grijă părintească plină de dragoste şi te va disciplina şi te va pedepsi atunci când te vei abate de la cale. Nu pentru că atitudinea Lui faţă de tine s-a schimbat, ci pentru că te iubeşte şi doreşte sfinţirea ta. Odată ce devii creştin, devii parte a providenţei lui Dumnezeu, iar Acela care a început o bună lucrare, o va isprăvi.

Evanghelia lui Isus Hristos spune că Dumnezeu este drept, că omul este total depravat şi demn de toată condamnarea, că pentru a-l putea ierta pe om, trebuia mai întâi ca dreptatea lui Dumnezeu să fie satisfăcută. Iar acest lucru a fost înfăptuit pe cruce, unde Hristos a stat în locul poporului Său, a purtat păcatul lor şi a fost zdrobit sub întreaga greutate a mâniei lui Dumnezeu care era îndreptată împotriva lor. El a plătit preţul în întregime prin moartea Sa, apoi a înviat din morţi, iar acum toţi oamenii de pretutindeni pot fi mântuiţi prin pocăinţă şi credinţă în Isus Hristos. Iar evidenţa acestei pocăinţe care duce la mântuire şi acestei credinţe care duce la mântuire va fi lucrarea continuă a lui Dumnezeu care duce la sfinţenie.


Paul Washer | http://heartcrymissionary.com